ICCJ. Decizia nr. 3308/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale, anularea dispoziției directorului Arhivelor Naționale din 20 iunie 2011, prin care a fost sancționat disciplinar cu "mustrare scrisă", a raportului Comisiei de disciplină, ce a fost înregistrat sub nr. 9772 din 10 iunie 2011, anularea sancțiunii disciplinare aplicate, acte pe care le apreciază a fi "nelegale și netemeinice ", precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că sancțiunea contestată a fost aplicată pentru faptul că reclamantul și-a depășit atribuțiile de serviciu, încălcând normele de conduită profesională și civică astfel cum au fost ele stabilite prin Legea nr. 188/1999.
Prin Sentința nr. 311/2011 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea introdusă de reclamantul B.A.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamantul B.A. a fost numit în funcția publică de execuție de inspector, în cadrul Serviciului Județean Iași al Arhivelor Naționale, având, conform fișei postului, ce a fost înregistrată din 23 aprilie 2009, o serie de atribuții, fiind abilitat, prin fișa postului, să acorde asistență de specialitate și să controleze modul în care legislația arhivistică este respectată de creatorii și deținătorii de documente, că deplasarea la Primăria comunei A., din ziua de 9 decembrie 2010, s-a efectuat cu aprobarea șefului unității teritoriale a Arhivelor Naționale, că ea viza, conform planului de control de revenire, întocmit de inspectorul M.U., "verificarea modului de îndeplinire a măsurilor stabilite la controlul din 27 martie 2009" și că obiectul declarat al verificării efectuate de inspectorul A.B., astfel cum rezulta din procesul verbal de îndrumare și control, ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, coroborat cu cele consemnate în planul controlului tematic ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, a fost acela de a verifica modul în care se respectă și se aplică prevederile Legii nr. 16/1996, precum și "evaluarea stadiului de prelucrare al documentelor care vor face obiectul preluării de către S.J.A.N. Iași", respectiv: înregistrarea documentelor, stadiul întocmirii instrumentelor de lucru, predarea documentelor de către compartimentul de stare civilă la compartimentul de Arhivă și organizarea și desfășurarea activității de arhivă la compartimentul de Stare civilă.
Deoarece din nici unul din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că inspectorul B.A. a fost autorizat, fie prin fișa postului, fie printr-o dispoziție expresă a conducătorului structurii teritoriale, căruia îi este direct subordonat, să verifice activitatea curentă a compartimentului de stare civilă și modul în care instituția publică (Primăria comunei A.) eliberează copii certificate și extrase după actele de stare civilă, dar mai ales să stabilească măsuri prin care să se clarifice "temeiul legal pentru care unele primării nu eliberează copii certificate și extrase de pe actele din registrele de stare civilă persoanelor fizice, chiar dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant", astfel cum se consemnează în cuprinsul procesului verbal încheiat la Primăria A., la data de 9 decembrie 2010, instanța a apreciat că întreaga conduită a funcționarului public trebuie examinată atât prin prisma prevederilor Legii nr. 16/1996, cât și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 119/1996, cu atât mai mult cu cât reclamantul a susținut, în mod repetat și vehement, că "situația de la Primăria comunei A. este doar o dispută de ordin juridic, fără implicații colaterale" și că secretarul acelei unități administrativ-teritoriale "nu cunoaște prevederile Legii nr. 16/1996".
Astfel, instanța a constatat că din nicio prevedere a Legii nr. 16/1996 nu rezultă că atribuțiile de control și de preluare se referă la alte documente decât cele care, în înțelesul menționatei legi, constituie izvoare istorice și alcătuiesc Fondul Arhivistic Național al României, iar certificatele și adeverințele, pe care autoritățile publice centrale și locale sunt obligate să le elibereze, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 33/2002, nu constituie, prin ele însele, izvoare istorice, în sensul art. 1 din Legea nr. 16/1996, ci doar produse derivate ale documentelor create de către organele de stat. S-a apreciat, astfel, că inspectorului B.A. îi era interzis să inițieze, să verifice și să dispună măsuri privitoare la activitatea curentă a compartimentului de stare civilă din cadrul Primăriei A., precum și să facă aprecieri cu privire la modul în care instituția publică respectivă "eliberează copii certificate și extrase după actele de stare civilă persoanelor fizice, chiar dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant", chiar și în cazul în care ar fi ajuns la concluzia, exprimată cu ocazia audierii ce a avut loc la data de 2 martie 2011, că "se încearcă distrugerea sistemului de constituire a documentelor de stare civilă de către arhiviști".
Curtea a constatat că în acțiunea de control din data de 9 decembrie 2010, ce a avut loc la Primăria comunei A., funcționarul public în cauză nu a avut în vedere faptul că regimul juridic al actelor de stare civilă este reglementat printr-o normă specială, respectiv prin Legea nr. 119/1996, care stabilește că, în unitățile administrativ-teritoriale, atribuțiile de stare civilă se îndeplinesc de către ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor, și că, pe baza actelor de stare civilă, se eliberează certificate, în condițiile prevăzute la art. 11 din citata lege.
în concluzie, Curtea a apreciat că reclamantul B.A. nu avea competența legală și instituțională de a controla și îndruma pe ofițerul de stare civilă din cadrul Primăriei comunei A. în legătură cu activitatea de eliberare de copii certificate și extrase după actele de stare civilă, la cererea persoanelor fizice, cu atât mai mult cu cât verificarea activității curente a compartimentului de stare civilă s-a efectuat fără a se fi prezentat planul controlului tematic, ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, ale cărui obiective se rezumau la "verificarea modului în care se respectă și se aplică prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996" și la "evaluarea stadiului de prelucrare al documentelor care vor face obiectul preluării de către S.J.A.N. Iași".
Curtea a apreciat că demersul reclamantului nu-și află suport nici în Legea nr. 16/1990, nici în Legea nr. 119/l996, nici în dispoziția zilnică din 08 decembrie 2010 și nici măcar în planul controlului tematic ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, act care, din motive neprecizate, nu a fost semnat de cel care l-a întocmit, respectiv de arhivistul B.A. și nici nu a fost prezentat instituției controlate.
Astfel, s-a apreciat că întreaga acțiune desfășurată de B.A. la unitatea administrativ-teritorială menționată, reprezintă o încălcare semnificativă a îndatoririlor ce revin funcționarilor publici, astfel cum sunt ele reglementate de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară, în condițiile art. 77 alin. (2) lit. e) din același act normativ, neavând nici o semnificație faptul că singurul interes pe care funcționarul public pretinde că l-ar fi avut în cauză, astfel cum susține în finalul raportului întocmit la data de 2 februarie 2011, a fost acela al "respectării prevederilor Legii nr. 16/1996", instituțiile publice și cei care au dreptul de a acționa în regim de putere publică neputând folosi cadrul instituțional ca loc al manifestărilor voluntariste, fie ele și bine intenționate.
Cât privește critica adusă actului administrativ contestat în partea referitoare la pretinsa nerespectare a prevederilor art. 268 alin. (2) C. muncii, Curtea a constatat că norma legală evocată nu instituie o formă standardizată și solemnă pentru actul de sancționare disciplinară, ci impune doar ca acesta să cuprindă o serie de elemente obligatorii, printre care se numără și descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Constatând că modul în care reclamantul s-a sesizat și a acționat, în intervalul 7 - 9 decembrie 2010, este rezultatul depășirii flagrante a atribuțiilor de serviciu și o intervenție nepermisă în activitatea curentă a unei unități administrativ-teritoriale, primărie, pe care era abilitat să o verifice exclusiv în domeniul muncii de arhivă, nu și în ceea ce privește modul în care instituția publică respectivă "eliberează copii certificate și extrase după actele de stare civilă persoanelor fizice" și că activitatea Comisiei de disciplină a funcționarilor publici din cadrul Arhivelor Naționale s-a desfășurat cu respectarea procedurilor legale, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamant.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B.A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii [art. 304 alin. (7) C. proc. civ.].
în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul susține că nu este probată fapta de a fi intervenit pentru eliberarea unui act de stare civilă pentru numita A.Ș. și este neîntemeiată susținerea că, în calitatea sa de inspector, nu ar fi avut dreptul să se autosesizeze cu privire la neregulile din activitatea specifică muncii de arhivă a instituțiilor statului. Totodată, atât dispoziția din data de 20 iunie 2011 , cât și raportul comisiei de disciplină din 10 iunie 2011 nu cuprind elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii, respectiv nu este descrisă cu claritate fapta care constituie abaterea disciplinară și modalitatea în care a fost săvârșită, prin raportare la Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996;
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut, contrar prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , că inspectorii Arhivelor Statului au competență de control doar a "documentelor cu valoare istorică", iar nu și a "documentelor cu valoare practică", respectiv a unor copii certificate după actele de stare civilă ale unei persoane fizice.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este amplu motivată și valorifică în mod logic și convingător probatoriul aflat la dosar, neputându-se reține îndeplinirea condițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., judecătorul analizând susținerile fiecăreia din părți și arătând argumentele pentru care a respins apărările formulate de reclamant.
Rezultă fără dubiu, din probele dosarului, că activitatea desfășurată de recurent la Primăria comunei A. în data de 9 decembrie 2010 s-a realizat în condițiile în care acesta: nu avea în responsabilitate această instituție publică; nu avea legitimație de control valabilă; nu a întocmit și nu a prezentat instituției controlate un plan tematic de control aprobat de conducerea S.J.A.N. Iași. însuși recurentul a declarat, în raportul din 3 februarie 2011 că, deplasarea sa la Primăria A. a avut loc ca urmare a unei nemulțumiri semnalate de jandarmul I.I., în legătură cu modul de eliberare a unui act de stare civilă către mama acestuia - fiind vorba, deci, de un act care excede competențelor recurentului.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este, de asemenea, neîntemeiat, din cuprinsul Legii nr. 16/1996 nerezultând că atribuțiile de control și de preluare se referă la alte documente decât cele care, în înțelesul acestei legi, constituie izvoare istorice și alcătuiesc Fondul Arhivistic Național al României.
în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 16/1996 cu modificările și completările ulterioare, Arhivele Naționale "controlează aplicarea prevederilor legislației în vigoare pe linia muncii de arhivă și stabilește măsurile ce se impun potrivit legii", deci controlul se efectuează la un creator și deținător de documente arhivistice, iar nu la alte instituții.
De asemenea, recurentul invocă, făcând o confuzie normativă, "regula autosesizării permanente", aceasta fiind specifică structurilor de ordine și siguranță publică din subordinea M.A.I.
Față de aceste considerente, constatând că hotărârea atacată era legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3288/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3339/2012. Contencios → |
|---|
