ICCJ. Decizia nr. 3260/2012. Contencios

Decizii ICCJ 2012 (Contencios administrativ)

I. Circumstanțele cauzei.

1.Procedura în fața primei instanței.

Prin acțiunea înregistrată la 21 februarie 2011, reclamantul P.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și M.A.I. să se dispună anularea actului administrativ jurisdicțional reprezentat de hotărârea din 31 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor și pe cale de consecință, anularea în parte a hotărârii nr. 153.733 din 23 noiembrie 2010 a Comisiei de soluționare a contestațiilor, în ceea ce privește repunerea I.G.P.R. în termenul de efectuare a unei noi cercetări administrative în vederea recuperării pagubei în sumă de 883,16 lei, reprezentând contravaloarea a patru prestații accidentale de alimentare cu carburant în perioada 1-30 iunie 2010 la autoturismul de serviciu.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că soluția cuprinsă în cele două acte contestate cu privire la repunerea în termenul de efectuare a unui noi cercetări administrative este contrară dispozițiilor art. 33 din O.G. nr. 121/1998, deoarece nu sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative prevăzute de acest text de lege și anume: incidența unuia dintre motivele pentru care se solicită repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative, cererea de repunere în termen formulată de comandantul său de șeful unității competente și existența unor motive temeinice de împiedicare a cercetării administrative în termenele prevăzute de art. 23 alin. (1), (2) și art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.

2.Soluția instanței de fond.

Curtea de apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 6484 din 7 noiembrie 2011, prin care a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus anularea actului administrativ jurisdicțional, reprezentat de hotărârea nr. 128 din 31 ianuarie 2011 a Comisiei jurisdicționale a imputațiilor din cadrul M.A.I. și anularea în parte a hotărârii nr. 153.733 din 23 noiembrie 2010 a Comisiei de soluționare a contestației din cadrul I.G.P.R., în ceea ce privește repunerea I.G.P.R în termenul de efectuare a unei noi cercetări administrative în vederea recuperării pagubei.

Hotărând astfel, instanța de fond a considerat că actele administrative întocmite de pârâți au fost greșit fundamentate din punct de vedere al dreptului substanțial pe dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care nu sunt incidente în cauză, întrucât angajarea răspunderii materiale a reclamantului este reglementată de prevederile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Instanța de fond a reținut că Legea nr. 188/1999 se aplică și funcționarilor publici cu statut special, prin raportare la prevederile art. 78 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, iar reclamantul aparține acestei categorii de funcționari publici, în calitatea sa de director adjunct al Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R.

Față de legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății, instanța de fond a constatat că hotărârile contestate de reclamant nu îndeplinesc cerința motivării actului administrativ, cerință prevăzută de lege sub sancțiunea nulității.

Astfel, s-a avut în vedere că, nu este îndeplinită cerința motivării actului administrativ prin simpla înșiruire sterilă a temeiurilor legale incidente sau a unor temeiuri legale străine de natura litigiului, de situația de fapt și de drept în cauză.

3.Calea de atac exercitată.

împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.R., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții au susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, deși incidența acestora este determinată atât de calitatea intimatului, de funcționar public cu statut special, cât și de raportul său de serviciu încheiat cu o instituție publică demilitarizată.

Ca argument de drept au fost invocate dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998, care prevăd că această reglementare se aplică și salariaților civili din structura instituțiilor publice menționate la art. 2 din același act normativ, iar noțiunea de salariați civili din structura M.A.I. a fost definită la pct. 271 din Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999, ca fiind funcționari publici, cu statut special, funcționari publici și personalul contractual.

Recurentul I.G.P.R. a solicitat de asemenea modificarea hotărârii recurate în baza prevederilor art. 3041C. proc. civ. și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nici unul din actele administrative deduse judecății nu dispune repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative, iar în sarcina intimatului nu s-a reținut producerea unei pagube sau existența unui titlu executoriu care să-i angajeze răspunderea materială.

Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente:

1.Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin hotărârea din 23 noiembrie 2010, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. a admis în parte contestația formulată de intimatul-reclamant P.M., comisar șef de poliție la Direcția Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. și a anulat decizia de impunere din 7 octombrie 2010 emisă de I.G.P.R, constatându-se încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

La pct. 4 din aceeași hotărâre, s-a prevăzut solicitarea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen pentru efectuarea unei noi cercetări administrative în vederea recuperării pagubei.

Plângerea formulată de intimatul-reclamant împotriva hotărârii din 23 noiembrie 2010, cu referire expresă și exclusivă la pct. 4 din dispozitivul acesteia, a fost respinsă prin hotărârea din 31 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., cu motivarea că aspectele sesizate cu privire la solicitarea de repunere în termenul de cercetare administrativă sunt simple supoziții, în lipsa unui proces-verbal finalizat, atât din punct de vedere al concluziilor cât și al propunerilor.

Anularea acestor două hotărâri emise de autoritățile recurente a fost greșit dispusă de instanța de fond pentru aplicarea normelor de drept substanțial cuprinse în O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu motivarea că acestea nu sunt aplicabile funcționarilor publici cu statut special, cum este cazul intimatului-reclamant.

Concluzia instanței de fond este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății și schimbării naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce constituie un motiv de modificare a sentinței recurate, prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Contrar actului de sesizare a sa și susținerilor tuturor părților în litigiu, instanța de fond a reținut că răspunderea materială a intimatului-reclamant nu poate fi angajată decât în condițiile Legii nr. 188/1999, ca drept comun pentru statutul funcționarilor publici, deși acesta îndeplinește funcția de comisar șef de poliție, director adjunct la Direcția de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R., astfel că are calitatea de funcționar public cu statut special, pentru care sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 121/1998, prevederile ordonanței respective se aplică și pentru stabilirea răspunderii materiale a salariaților civili din structura următoarelor instituții publice: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției.

Noțiunea de salariați civili din structura M.A.I. a fost definită în Instrucțiunile M.I nr. 830/1999 la pct. 27, ca fiind incluși în această categorie funcționarii publici civili, cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, iar art. 63 alin. (1) din aceeași lege prevede că polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității potrivit legislației aplicabile personalului civil din M.A.I.

în consecință, instanța de fond a stabilit eronat temeiul juridic pentru angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant, fără a avea în vedere funcția publică deținută de acesta și natura raporturilor de serviciu rezultate din statutul său de funcționar public cu statut special, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a legii, ca motiv de modificare a hotărârii recurate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate sub acest prim aspect de către ambii recurenți se dovedesc a fi întemeiate, cu atât mai mult cu cât intimatul-reclamant a precizat prin cererea depusă la termenul din 31 octombrie 2011, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, fără a contesta temeiul juridic al celor două hotărâri deduse judecății.

în atare situație, se constată că instanța de fond a dispus în mod greșit anularea actelor întocmite de recurenți pentru un alt motiv de nelegalitate decât cel pentru care s-a formulat acțiunea în anulare, interpretând greșit obiectul și cauza juridică a cererii de chemare în judecată, și schimbând fără temei legal normele de drept incidente pentru angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant, în raport cu funcția publică deținută și calitatea acestuia, de funcționar public cu statut special.

Critica adusă prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat de I.G.P.R. este de asemenea întemeiată, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru anularea pct. 4 din hotărârea din 23 noiembrie 2010 a comisiei de soluționare a contestației din cadrul I.G.P.R. și pentru anularea hotărârii din 31 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

Aceste hotărâri nu cuprind dispoziții referitoare la repunerea în termenul de cercetare administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale a intimatului-reclamant și în consecință, nu produc efecte juridice de natură să-i vatăme acestuia un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

De altfel, intimatul-reclamant nici nu a administrat dovezi în acest sens, prin existența unei proceduri de cercetare administrativă în derulare sau finalizată, ori prin întocmirea altor acte administrative de angajare a răspunderii sale materiale pentru același prejudiciu în sumă de 883,16 lei, care a constituit obiectul deciziei de impunere din 7 octombrie 2010, anulată la pct. 3 din hotărârea din 23 noiembrie 2010 emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul I.G.P.R., menținută la pct. 2 din hotărârea din 31 ianuarie 2011 a Comisie de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

Această repunere în termen a fost admisă la cererea formulată de inspectorul general al I.G.P.R prin hotărârea din 3 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., care însă nu a fost contestată în prezentul litigiu și care nu a constituit obiectul judecății.

Față de argumentele de fapt și de drept care au fost expuse, se constată că sunt legale cele două hotărâri întocmite de către autoritățile recurente în aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, astfel că nu există temei pentru a fi anulate în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia.

Pentru considerentele arătate, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte a admis cele două recursuri declarate în cauză și a modificat hotărârea instanței de fond, în sensul că, a respins ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de intimatul-reclamant P.M.

← ICCJ. Decizia nr. 3269/2012. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 3254/2012. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3260/2012. Contencios