ICCJ. Decizia nr. 3380/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Soluția instanței de fond
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A., a solicitat anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 și din 31 august 2003 emise de acesta din urmă, precum și anularea actelor subsecvente emise în temeiul acestora.
în motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că în cursul anului 2006 în ziarul "Curentul" din data de 14 septembrie într-un articol intitulat "C.E.C.C.A.R. Penal", au apărut o serie de informații referitoare la activitatea C.E.C.C.A.R., care vizau, în principal nelegalitatea activităților desfășurate de acesta, precum și nelegalitatea unor acte provenind de la pârât.
Față de acest aspect conducerea Ministerului Economiei și Finanțelor a dispus formarea unei echipe de control, care să efectueze verificări, din punctul de vedere al respectării prevederilor legale care reglementează organizarea și funcționarea C.E.C.C.A.R.
Un astfel de control a fost dispus și din partea Ministerului Justiției, care în baza dispoziției din data de 15 septembrie 2006 a Ministrului justiției, a numit persoanele, reprezentanți ai acestei instituții, care au efectuat o serie de verificări la C.E.C.C.A.R. Aspectele reținute in raportul întocmit de această instituție au fost:
- Modificarea ilegală a Regulamentului de organizare a activității de expertiză contabilă, în sensul că nu exista avizul Ministerului Justiției ;
- Modificarea structurii Tabloului Corpului de un organ de execuție și nu unul de decizie;
- Realegerea ilegală a numitului M.T. pentru cel de-al treilea mandat de președinte al Consiliului superior.
Ca urmare a verificărilor făcute, s-a propus ca, în baza dispozițiilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994 potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice are un reprezentant pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., acesta să pună în discuția C.E.C.C.A.R. toate aspectele semnalate mai sus și să ceară Conferinței Naționale, respectiv Consiliului Superior revocarea hotărârii din 22 septembrie 2002, respectiv a hotărârii din 2003, constatarea nelegalității învestirii în funcție a actualului președinte și organizarea de noi alegeri pentru ocuparea funcției de președinte al C.E.C.C.A.R. în condiții legale.
Se mai susține că urma constatării și având în vedere propunerea Ministerului Justiției, printr-o notă comună, cele două instituții au prezentat C.E.C.C.A.R. rezultatele constatărilor efectuate și au solicitat acestuia să:
1) revoce hotărârea din 22 septembrie 2002, respectiv hotărârea din 2003;
2) organizeze noi alegeri pentru conducerea C.E.C.C.A.R., cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Ministerul Justiției a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care a solicitat admiterea acțiunii reclamantului, în esență, fiind indicate motivele de fapt și drept invocate de reclamant în cererea adresată instanței.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii și cererii de intervenție, ca neîntemeiate.
Prin încheierea din 24 februarie 2010, Curtea de Apel a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei dreptului vătămat, excepții invocate de pârâtul C.E.C.C.A.R.
în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că nu este întemeiată, având în vedere că cele două hotărâri, respectiv hotărârea C.E.C.C.A.R. din 22 septembrie 2002 și hotărârea din 31 august 2003, întră în categoria actelor administrative cu caracter normativ, iar conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 acestea pot fi atacate oricând.
A mai constat că dreptul reclamantului de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. și deci de a deține legitimare procesuală activă a fost consfințit prin dispozițiile Legii nr. 269 din 01 octombrie 2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/ 1994 privind organizarea și funcționarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați.
De asemenea, a arătat că, interesul în promovarea acestei acțiuni rezidă tocmai din normele ce reglementează organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, respectiv O.G. nr. 65/1994 cu modificările și completările ulterioare (anterioară republicării).
Prin încheierea din 20 octombrie 2010, instanța, deliberând asupra probei cu interogatoriu solicitată de pârâtul C.E.C.C.A.R., a respins-o, apreciind că nu este utilă și pertinentă cauzei.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 529 din 26 ianuarie 2011, a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Justiției, a admis acțiunea reclamantului Ministerul Finanțelor Publice și cererea de intervenție în interesul reclamantului, față de pârâtul C.E.C.C.A. și, în consecință, a dispus anularea hotărârilor emise de pârât.
Instanța de fond a reținut că la momentul hotărârii de modificare a Regulamentului C.E.C.C.A.R., nu a existat aviz din partea Ministerului Justiției, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 18 lit. b) din Regulamentul C.E.C.C.A.R. și art. 7 lit. a) potrivit căruia Conferința națională ordinară aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R., modificările și completările acestuia, avizate de Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Justiției.
Astfel, s-a apreciat ca fiind nelegală hotărârea din 22 septembrie 2002, care, la art. 5 a aprobat modificarea Regulamentului C.E.C.C.A.R., fiind permis președintelui acestui organism să candideze pentru un al treilea mandat succesiv, în condițiile în care, în forma sa inițială, anterioară modificării, era permisă cumularea a două mandate consecutive pentru această funcție, și conferea posibilitatea de a deține această funcție, pentru aceeași persoană, numai după ce ar fi trecut o perioadă de timp egală cu cea în care exercitase în precedent aceeași funcție.
Aplicând principiul accesorium sequitur principale, instanța de fond a reținut că se impune anularea primului cât și a mandatului astfel exercitat.
Referitor la hotărârea din 31 august 2003 a C.S.C.E.C.C.A.R. prin care s-a decis reactivarea tuturor membrilor înscriși în evidențele Secțiunilor de specialitate ale Corpului, în art. 1, iar în art. 3 s-a prevăzut că în termen de 20 de zile vor fi emise Norme privind modul de desfășurare a acțiunilor de reintegrare a membrilor inactivi, care ulterior au fost și adoptate sub nr. 10367/2003, instanța de fond a reținut că în această modalitate au fost eludate dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994 care instituiau anumite incompatibilități în desfășurarea activității experților contabili și a contabililor autorizați, care au fost constatate ca fiind constituționale prin Decizia nr. 188/2001 a Curții Constituționale.
Instanța de fond a mai reținut că nu a rămas fără obiect cererea vizând anularea hotărârii din 2003, întrucât obiectul de reglementare al hotărârii din 24 iulie 2009 este cu totul altul decât cel al hotărârii atacate.
2. Calea de atac exercitată
împotriva încheierilor pronunțate în data de 3 martie 2010 și 20 octombrie 2010 precum și a sentinței nr. 529 din 26 ianuarie 2011 pronunțate, de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul C.E.C.C.A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
în motivarea căii de atac împotriva încheierii din 3 martie 2010, recurentul-pârât susține că în mod greșit a fost respinsă excepția dreptului vătămat și a interesului legitim al reclamantului pentru introducerea acțiunii, întrucât anterior modificării și completării O.G. nr. 65/1994 dispozițiile art. 38 nu prevedeau posibilitatea Ministerului Finanțelor Publice de a exercita acțiune în contenciosul obiectiv.
Introducerea acțiunii în contencios anterior Legii nr. 269 din 4 octombrie 2007, în condițiile în care reclamantul e emis avize de legalitate, are drept consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât nu se poate justifica existența dreptului vătămat și nici existența interesului legitim.
în motivarea căii de atac împotriva încheierii din 20 octombrie 2010, prin care s-a respins solicitarea sa referitoare la administrarea probei cu interogatoriile reclamantei și ale intervenientei, se menționează că prin această soluție motivată în termeni generali, a fost privat de dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care se solicită ca în cazul în care se va dispune rejudecarea cu reținere, să fie administrată această probă.
în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei referitoare la hotărârea din 22 septembrie 2009 recurenta aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate:
- nu au fost analizate în mod critic și imparțial susținerile ambelor părți, motivarea copiind susținerile părților adverse;
- judecătorul fondului s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra actelor subsecvente referitoare la mandatul președintelui C.E.C.C.A.R., încălcând principiul disponibilității, dar și pe cel al contradictorialității și dreptului la apărare, întrucât asupra mandatului președintelui nu s-au formulat apărări;
- au fost ignorate apărările legate de natura juridică a avizului Ministerului Justiției despre care se susține că este unul consultativ, cât și cele privind culpa intervenientei care a întârziat mai mult de 30 de zile să răspundă solicitării din 15 august 2002 prin care s-a solicitat avizul;
- anularea actului administrativ normativ la 9 ani de la emiterea acestuia pentru lipsa avizului, este contrară principiului proporționalității.
Criticile recurentului în ceea ce privește soluția asupra hotărârii din 31 august 2003 vizează, în esență, următoarele aspecte:
- în mod eronat s-a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii în contencios administrativ neținându-se seama că prin hotărârea din 24 iulie 2009 de aprobare a Normelor nr. 862/2009 privind Statutul membrilor inactivi, în mod expres a fost abrogată hotărârea din 31 august 2003;
- La data introducerii acțiunii, dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/ 1994 invocate și reținute ca motiv de nelegalitate a actului administrativ normativ, erau abrogate iar alte motive de nelegalitate nu au mai fost invocate, instanța de fond nepronunțându-se asupra acestui aspect;
- Motivarea hotărârii, care face trimitere la opiniile C.S.M. și ale Ministerului Justiției, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, întrucât în raport de acestea, nu și-a formulat apărări, nefiindu-i comunicate.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susținând în esență că Regulamentul de organizare și funcționare al Corpului experților contabili și a contabililor autorizați din România a fost, în mod nelegal, modificat prin hotărârea nr. 2/50/2002 fără avizul Ministerului Justiției, astfel cum impun dispozițiile art. 29 din O.G. nr. 65/1994 cât și jurisprudența instanței supreme, prin decizia nr. 487/2007, astfel că în mod corect s-a dispus anularea acestei hotărâri.
Se arată, de asemenea, că prin hotărârea din 24 iulie 2009 emisă de pârât în timpul judecării procesului, Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a aprobat Normele nr. 8261/2009 cu privire la statutul membrilor inactivi și s-a împuternicit biroul permanent să ia măsuri de completare sau adaptare, după caz, a procedurilor de punere în aplicare a acestor norme și să asigure republicarea Normelor nr. 1500/2009 privind evidența și gestionarea membrilor.
Totodată, prin normele nr. 8269/2009 au fost abrogate normele nr. 10367/2003 aprobate prin deciziile nr. 3/99/2003 și nr. 3/101/2003 ale Biroului permanent ale Consiliului superior emise în baza Hotărârii nr. 3/57/2003 a cărei anulare s-a solicitat.
Se susține că, în acest context în care, pe parcursul litigiului Hotărârea nr. 3/57/2003 a fost abrogată, s-a recunoscut nelegalitatea acesteia.
Soluția instanței de recurs
înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.
După cum se constată, reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat inițial anularea hotărârilor din 22 septembrie 2009 și din 1 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R. și a actelor subsecvente acestora, iar ulterior, prin precizarea din 6 februarie 2008, a înțeles să solicite numai anularea hotărârilor menționate.
în considerentele sentinței atacate, instanța de fond reține că se impune anularea mandatului președintelui C.E.C.C.A.R. potrivit principiului accesorium sequitur principale urmare a anulării hotărârii nr. 2/50/2002, însă în dispozitivul sentinței recurate nu sunt astfel de mențiuni.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond a analizat o cerere care nu a mai fost susținută de reclamantă, iar pe de altă parte, există neconcordanțe între considerente și dispozitiv.
în altă ordine, instanța de fond nu a exercitat rol activ în stabilirea cadrului legal referitor la obiectul cererii de chemare în judecată în raport de situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le-au invocat în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) din C. proc. civ.
După cum se constată, hotărârea nr. 2/50 din 22 septembrie 2002 a cărei anulare s-a solicitat, cuprinde 12 articole, iar anexele sunt prevăzute al acestei hotărâri.
Hotărârea nr. 3/57 din 31 august 2003 cuprinde 12 art. și anexele prevăzute.
întrucât hotărârile respective au fost apreciate ca fiind acte administrative normative, deoarece aprobă modificări ale unor regulamente, a unor norme, instanța de fond, în raport și de motivele de nelegalitate invocate de reclamant trebuia să stabilească în concret obiectul cererii de chemare în judecată cu referire la dispozițiile din cuprinsul acestor acte a căror anulare se solicită de reclamant, întrucât nu toate articolele acestor hotărâri au fost supuse contorului de legalitate al instanței de contencios administrativ.
Instanța de fond deși nu stabilește obiectul cererii de chemare în judecată în acest mod și nu analizează hotărârile a căror anulare s-a solicitat în integralitatea articolelor acestora, în dispozitivul sentinței atacate dispune anularea acestora în integralitate, pronunțându-se astfel asupra a ce nu s-a cerut.
Față de considerentele expuse și pentru o bună administrare a justiției, instanța de recurs, în temeiul art. 313,art. 315 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul, a casat hotărârea pronunțată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care a stabilit în concret obiectul cererii de chemare în judecată cu respectarea principiului disponibilității, s-au analizat și celelalte motive de recurs ca apărări.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3400/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3381/2012. Contencios → |
|---|
