ICCJ. Decizia nr. 3479/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
LI.Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2009, reclamanții R.I.C., I.I., F.F., M.V.A., B.D.M. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE și DIRECȚIA GENERALA DE POLITIE A MUN. BUCUREȘTI, solicitând:
obligarea paraților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30-40% din indemnizația de încadrare bruta lunara pentru perioada 2003 și până în prezent, în raport de intervalul de timp lucrat efectiv de către fiecare reclamant;
obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când aceste drepturi erau datorate până la plata efectivă și integrală a acestora, în temeiul dispozițiilor O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, publicată în M. Of. nr. 26/2000 și aprobată prin Legea nr. 356/2002;
obligarea pârâților la plata pentru viitor a drepturilor bănești menționate mai sus;
obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză;
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de polițiști, fiind angajați ai MIRA, în temeiul unor raporturi de munca atipice, potrivit dispozițiilor Legii 360/2002 privind Statutul polițistului, ca și Ordonanței de Guvern nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Reclamanții au mai susținut că alți angajați ai Ministerului Internelor si Reformei Administrative, colegi ai lor, ofițeri de poliție judiciară, au fost detașați la Departamentul Național Anticoruptie, având aceleași atribuții ca ei, însă au fost salarizați diferențiat față de ei, deși în calitatea pe care o dețin au aceleași atribuții ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul DNA, respectiv efectuează acte de cercetare penală, conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 508/2004. Potrivit acestui text legal, activitatea lor se desfășoară sub supravegherea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, atribuțiile fiind prevăzute de legea nr. 508/2004 modificată prin OUG nr. 7/2005 iar cele ale ofițerilor DNA reglementate de OUG nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, aceștia efectuând de asemenea acte de cercetare penala însă sub supravegherea procurorilor din Parchetul Național Anticorupție.
La 13 iulie 2011, pârâtul Inspectoratul General ai Poliției Române (IGPR) a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
l.2. Hotărârea primei instanțe.
Prin Sentința nr. 5133 din 16 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și a respins acțiunea reclamanților în raport cu această autoritate pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de plată a drepturilor bănești formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Poliție a municipiului București, pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 29 decembrie 2006, ca prescrisă.
A respins cererea de plată a drepturilor bănești pentru perioada 30 decembrie 2006 până în prezent și a dobânzii legale, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a reținut că potrivit art. 47 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor "Drepturile neachitate polițiștilor, și nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.".
Textul de lege menționat anterior transpune dispozițiile art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare în sensul că : "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau In parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani data la care drepturile respective erau datorate."
Raportat la faptul că reclamanții au solicitat plata unui spor de natură salarială și având în vedere dispozițiile legale susmenționate, dreptul la acțiune cu privire la pretențiile bănești invocate de reclamanți pentru perioada de timp cuprinsă între 01 ianuarie 2003 si 29 decembrie 2006 este prescris.
Curtea a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, în raport cu faptul că reclamanții sunt angajați ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București iar calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamanți se face exclusiv de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Pe fondul cauzei, cu privire la drepturile bănești solicitate împotriva celorlalți doi pârâți pe perioada 30 decembrie 2006 până în prezent, Curtea a constatat că sporul de 30% din salariul de bază a fost acordat ofițerilor de poliție judiciară detașați Ia Direcția Națională Anticorupție până la data de 31 martie 2006, acest spor fiind abrogat prin art. 41 lit. e) din O.U.G. nr. 27/2006. Așadar, după 31 martie 2006, acest spor nu a mai existat, astfel încât să se pună problema unei discriminări.
I.3. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au criticat sentința sub aspectul admiterii excepției tardivității acțiunii pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 29 decembrie 2006, susținând că situația discriminatorie a fost constatată prin hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din OG nr. 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, respectiv în cazul reclamanților de la data de 01 august 2007.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale recurenții reclamanți au precizat că MIRA este angajatorul reclamanților iar litigiul de față are ca obiect drepturi salariale fiind în același timp și ordonatorul principal de credite în sistem, rol în virtutea căruia conduce îndrumă și controlează activitatea unităților din cadrul DGPMB.
II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamanții R.I.C., I.I., F.F., M.V.A., B.D.M. au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30-40% din indemnizația de încadrare bruta lunara pentru perioada 2003 - până în prezent, în raport de intervalul de timp lucrat efectiv de către fiecare reclamant precum și la plata dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când aceste drepturi erau datorate până la plata efectivă și integrală a acestora, în temeiul dispozițiilor O.G. 9/2000.
Totodată, reclamanții au solicitat plata acestor drepturi și pentru viitor.
Sporul solicitat a fost prevăzut de dispozițiile art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ofițerii de poliție judiciară ce-și desfășoară activitatea în cadrul DNA primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar.
Acest spor a fost abrogat, la data de 31 martie 2006, prin art. 41 lit. e) din O.U.G. nr. 27/2006.
Rezultă, așadar că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamanților privind aplicarea sporului de 30% după data de 31 martie 2006, reținând că dispozițiile care reglementau aplicarea acestuia au fost abrogate prin art. 41 lit. e) din O.U.G. nr. 27/2006.
în ceea ce privește acordarea sporului pentru perioada 1 ianuarie 2003-29 decembrie 2006, înalta Curte reține că și sub acest aspect, în mod corect prima instanță a respins cererea ca prescrisă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 47 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor "Drepturile neachitate polițiștilor, și nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu."
Textul de lege menționat anterior, transpune dispozițiile art. 166 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Raportat la dispozițiile legale sus amintite precum și la faptul că recurenții-reclamanți au solicitat plata unui spor de natură salarială, dreptul la acțiune cu privire la pretențiile bănești invocate pentru perioada de timp cuprinsă între 01 ianuarie 2003 - 29 decembrie 2006, este prescris.
înalta Curte nu poate primi criticile recurenților reclamanți în sensul că termenul de prescripție (de 3 ani) începe să curgă de la data de 01 august 2007, când a fost pronunțată Hotărârea nr. 219 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât, pe de o parte, prevederile art. 47 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor precum și prevederile art. 166 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sunt clare în ceea ce privește prescrierea drepturilor salariale în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar pe de altă parte dispozițiile art. 21 alin. (2) din O.G.nr. 137/2000, actualmente art. 27 alin. (2), nu sunt aplicabile în speța de față.
în ceea ce privește respingerea acțiunii de către prima instanță în raport cu Inspectoratul General al Poliției Române, înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestei autorități, dat fiind faptul că reclamanții sunt angajați ai DGP.B și, de altfel, reclamanții prin motivele de recurs formulate au prezentat argumente referitoare la calitatea procesuală a MIRA și DGPMB, ceea ce este în consens cu soluția instanței.
Așa fiind și apreciind ca nefondate criticile formulate de recurenții reclamanți, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3471/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3474/2012. Contencios → |
|---|
