ICCJ. Decizia nr. 3474/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I.Circumstanțele cauzei.
LI.Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 iulie 2011, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și E.N.E., PREȘEDINTE A AUTORITĂȚII PENTRU CETĂȚENIE a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâte a cererii de redobândire a cetățeniei române cu consecința obligării acestora să îi soluționeze cererea și să îi comunice ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales "de îndată".
în motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, faptul că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române la data de 28 aprilie 2010, înregistrată sub nr. 42439/2010, iar pârâtele aveau obligația soluționării în termen de 5 luni de la data înregistrării cererii, conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea, în esența, că a fost avizată pozitiv cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, ulterior fiind emis și Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 998/p din 05 octombrie 2011 prin care a fost aprobată cererea reclamantului.
I.2.Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 5918 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea principală formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect și ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că litigiul de față a rămas fără obiect (împrejurare învederată, de altfel chiar de către reclamant, la ultimul termen de judecată) având în vedere faptul că la data de 05 octombrie 2011, sub nr. 998/P Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul prin care s-au aprobat cererile de redobândire a cetățeniei române de către persoanele care sunt menționate în anexa 1 la ordin (anexa în care este menționat și numele reclamantului, la poziția 226, conform extrasului anexat la întâmpinare).
în ceea ce privește cheltuielile de judecata solicitate, Curtea a reținut că pârâta ANC a soluționat cererea reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată, însă anterior primului termen de judecata.
Curtea a reținut că pârâții nu sunt în culpă procesuală, dat fiind că, termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1991, vizează verificarea de către Comisia pentru Cetățenie a îndeplinirii condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum sunt cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie.
L3.Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant a susținut că autoritatea pârâtă avea obligația să emită ordinul de redobândire a cetățeniei române în termenul de 5 luni prevăzut de O.U.G.nr. 5/2010 și că aceasta este obligată de a respecta termenele legale pentru soluționarea cererilor în materie de cetățenie și de a asigura caracterul efectiv, neiluzoriu al drepturilor conferite de lege, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A arătat de asemenea că, deși la acest moment dosarul a fost soluționat, justifică un interes în promovarea prezentului recurs deoarece prima instanță, ca rezultat al respingerii acțiunii, i-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
în raport cu această împrejurare, soluționarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului maxim prevăzut de art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată, face să subziste refuzul nejustificat sub forma tăcerii administrației și, implicit, pe plan procesual civil, culpa procesuală a pârâtei.
Totodată, recurentul a solicitat instanței să constate că pârâta funcționează la capacitatea maximă prevăzută de lege de 126 persoane, fiind singura instituție bugetară din România care în anul 2010 a efectuat angajări, legiuitorul creându-i toate premisele soluționării cererilor de redobândire a cetățeniei române "într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii", indiferent de numărul de cereri cu care este sesizată și de lipsa unor relații de la diverse autorități.
II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
în speță, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române, la data de 28 aprilie 2010, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 și, întrucât nu a fost soluționată până la data de 19 iulie 2011, s-a adresat instanței cu o cerere de chemare de judecată.
Este adevărat că la data de 26 septembrie 2011, cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie, iar ulterior, la data de 5 octombrie 2011 a fost emis ordinul prin care a fost aprobată cererea de redobândire a cetățenie române, prima instanță respingând acțiunea ca rămasă fără obiect, acest lucru însă, nu poate influența existența culpei procesuale a pârâtei în cauza de față.
în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.
Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.
Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei.
în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 275 din același cod potrivit cărora "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată", înalta Curte constată că reclamantul, înainte de a formula acțiunea pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal s-a adresat pârâtului cu o cerere, la data de 14 iulie 2011, la care autoritatea nu a formulat nici un răspuns, astfel că pârâta nu poate fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată.
în consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul că a obligat autoritatea pârâtă la plata sumei de 504,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3479/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3478/2012. Contencios → |
|---|
