ICCJ. Decizia nr. 3625/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3625/2012
Dosar nr. 683/57/2011
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul H.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 97 din 16 martie 2011 emisă de pârât şi reanalizarea cauzei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin petiţia din 16 noiembrie 2010 s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a analiza şi a-i comunica dacă excludere sa de la dreptul de a se pensiona anticipat potrivit art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în comparaţie cu alţi colegi ai săi, care au îndeplinit aceleaşi condiţii, reprezintă o discriminare.
Reclamantul a precizat că este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar anterior a lucrat în poliţie, ca ofiţer de cercetare penală, din anul 1975 până în anul 1994, când a intrat în magistratură, în perioada anilor 1982 - 1994 îndeplinind şi funcţia de şef birou cercetări penale la poliţia Municipiului Hunedoara. Din 28 iunie 1979 este absolvent al Facultăţi de Drept Universitatea din Bucureşti, dată când a susţinut examenul de licenţă.
Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, prin Decizia nr. 7144 din 21 septembrie 2009 i-a respins cererea de pensionare anticipată, motivat de faptul că nu se încadrează în dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Decizia a fost atacată în instanţă, în prezent cauza fiind în recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a clarifica acest aspect s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă a consiliului şi clasarea cauzei, făcând trimitere la Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale.
Prin Sentinţa civilă nr. 212 din 5 iulie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul H.D. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că sesizarea reclamantului adresată Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării a vizat limitarea prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a funcţiilor care pot fi luate în calcul la stabilirea vechimii de 25 de ani, necesară pentru a putea beneficia de pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani.
Prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţă materială a consiliului şi a decis clasarea cauzei.
Pentru a hotărî astfel Consiliul a avut în vedere Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, reţinând că nu are competenţa materială de a se pronunţa prin hotărâre asupra actelor normative, fiind depăşite atribuţiile stabilite prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul H.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea CNCD este nelegală şi netemeinică fiindcă nu a răspuns la ce s-a solicitat.
Recurentul mai susţine că motivarea Curţii se axează pe decizia Curţii Constituţionale, pe care o interpretează unilateral şi nu aduce nici un argument în plus pentru a-şi susţine hotărârea dată, prin urmare este netemeinică şi nelegală fiindcă, decizia Curţii Constituţionale, nu interzice CNCD să constate o discriminare şi să sesizeze legiuitorul pentru armonizarea legislaţiei.
Recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, art. 3041 şi art. 314 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, analizând excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, a reţinut că: „în măsura în care s-ar admite că pe calea controlului jurisdicţional Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii. Într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării”.
Înalta Curte constată că în raport de considerentele reţinute de Curtea Constituţională în decizia nr. 997/2008 şi având în vedere că în cauză se invocă situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul normei legale, în mod corect a apreciat pârâtul prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 asupra excepţiei de necompetenţă ridicată din oficiu, conform art. 28 şi art. 29 din Ordinul C.N.C.D. nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.
Examinând conţinutul petiţiei şi legislaţia în vigoare Înalta Curte apreciază că în mod corect, Colegiul Director a reţinut că petentul face referire la limitarea funcţiilor care pot fi luate în calcul la stabilirea vechimii de 25 de ani în magistratură prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Astfel, Colegiul Director este chemat să se pronunţe cu privire la o circumstanţă ce decurge din procesul legislativ, împrejurare ce instituie discriminări, în opinia petentului, în contradicţie cu principiul nediscriminării.
Este adevărat că înaintea adoptării Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 de către Curtea Constituţională, CNCD a constatat existenţa unui tratament diferenţiat faţă de persoanele care au ocupat funcţia de ofiţer de cercetări penale în cadrul Ministerului Administraţie şi Internelor comparativ cu persoanele care au ocupat funcţiile prevăzute în art. 86 din Legea nr. 303/2004, persoane aflate în situaţii similare, cărora în mod nejustificat şi obiectiv li s-a aplicat un tratament diferit cu privire la excluderea celor care au ocupat funcţii de execuţie sau conducere, de specialitate juridică, în cadrul organelor administraţiei publice din art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi a recomandat Ministerului Justiţiei să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiţii de studii asemănătoare şi atribuţii specifice domeniului juridic, prin includerea categoriei ofiţerilor de cercetare penală în prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004.
Însă, în prezent, Înalta Curte constată că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în mod corect a interpretat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008 invocând excepţia de necompetenţă a consiliului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de H.D. împotriva sentinţei nr. 212/2011 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3623/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3629/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
