ICCJ. Decizia nr. 3585/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3585/2012
Dosar nr. 552/54/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta C.D. a chemat în judecată pârâtele A.N.R.P. – D.A.D.N. conform Legii nr. 247/2005 şi C.C.S.D. pentru nesoluţionarea în termenul legal a cererilor de despăgubire, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziilor de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamanta a expus situația de fapt potrivit căreia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a formulat cereri de despăgubire pentru imobile situate în Craiova, soluţionate de Primăria Craiova prin deciziile nr. 10289/2005 şi nr. 13306/2006, iar conform Legii nr. 247/2005, dosarele au fost înaintate spre soluţionare C.C.S.D., susţinând că, deşi a solicitat în repetate rânduri relaţii cu privire la stadiul acestor dosare, încă din anul 2007, i s-a răspuns că analiza dosarelor nu a fost finalizată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 368/2011 din 4 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta C.D. în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. – D.A.D.N. conform Legii nr. 247/2005 şi C.C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Titlul de despăgubire prevăzut de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamanta C.D. în ce priveşte capetele ce fac obiectul dosarelor nr. 13269/ CC din 05 mai 2006 şi respectiv, nr. 31954/ CC din 24 ianuarie 2007 şi a respins acţiunea faţă de pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N. Conform Legii Nr. 247/2005, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut situația de fapt potrivit căreia, prin Dispozițiile emise de Primarul Municipiului Craiova nr. 10298/2005 şi nr. 13306/2006, s–au acordat măsuri reparatorii sub forma unor titluri de valoare nominală pentru reclamantă. Titlurile s-au modificat în titluri de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar dosarele s-au înregistrat sub nr. 13269/CC şi nr. 31594/CC pe rolul C.C.S.D., acestea nefiind analizate şi soluţionate până în prezent prin emiterea Titlurilor de Despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Totodată, Curtea a constatat că, la solicitările repetate din partea reclamantei, conform adreselor din 20 decembrie 2010, din 11 mai 2009 şi din 20 noiembrie 2007, pârâta A.N.R.P. a comunicat că nu se poate stabili un termen cert privind analiza dosarului în litigiu, că dosarele reclamantei nu au fost selectate, indicându-se procedura ce trebuie urmată.
Instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea acţiunii faţă de pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuale pasivă, întrucât această autoritate nu are atribuții legale în raportul juridic dedus judecății.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâtei C.C.S.D. îi revine, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligația de a emite Titlul de despăgubire conform Dispoziției Primarului în urma evaluării imobilului, apreciind că apărările formulate de pârâtă relative la completarea dosarelor de către Primăria Municipiului Craiova în sensul motivării soluției de acordare a despăgubirilor în ce privește unele neconcordanţe privitoare la suprafața totală a apartamentelor situate la nr. 35 şi la indicarea cuprinderii parcării în planul de urbanism legal aprobat de Municipiul Craiova nu constituie motive temeinice de natură a exonera autoritatea pârâtă de obligația legală a soluționării dosarelor.
Curtea a mai apreciat că desesizarea prin restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova, restituire dispusă după aproximativ 4, 5 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul instituției şi ulterior introducerii cererii de chemare în judecată încalcă principiul termenului rezonabil consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. şi, în orice situație, instanța de contencios nu este învestită şi nu se poate învesti cu o cenzură a Deciziilor de despăgubire emise în baza unei legi speciale, ce reglementează un recurs special şi o competenţă a instanțelor civile.
Prin urmare, în raport de tot acest context de fapt şi de drept, Curtea a reţinut că ingerința în dreptul de proprietate transpusă prin tergiversarea nejustificată a acordării măsurilor reparatorii către reclamantă nu are un scop cert privind ocrotirea unui interes public major şi, astfel, nu poate fi permisă, conducând la o încălcare a dreptului la proprietate consacrat de Actul Fundamental şi de art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 368/2011 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în dosarele nr. 13269/CC şi nr. 31954/CC și a susținut că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei.
Astfel, precizează recurenta, în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarele aferente dispoziţiilor Primăriei Municipiului Craiova au fost transmise Secretariatului C.C.S.D., fiind înregistrate sub nr. 13269/CC şi nr. 31954/CC.
Referitor la dosarul nr. 13269/CC, autoritatea recurentă a precizat că acesta a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, însă documentaţia a fost remisă Primăriei Municipiului Craiova în vederea completării, astfel încât etapa evaluării este condiţionată de completarea dosarului.
Şi în ceea ce priveşte dosarul nr. 31954/CC, a arătat recurenta, etapa evaluării este condiţionată de retransmiterea dosarului de către Primăria Municipiului Craiova către Secretariatul C.C.S.D., susţinând că, pentru fiecare dosar în parte, se va emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Totodată, autoritatea recurentă susține că nu poate fi obligată la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile, având în vedere procedurile complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, care depind de entităţi diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a emite deciziile reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele situate în Craiova, pentru care a formulat cereri de despăgubire, soluţionate de Primăria Craiova prin deciziile nr. 10289/2005 şi nr. 13306/2006, în contextul împrejurărilor de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată şi reţinute ca atare prin sentinţa recurată.
Înalta Curte constată că reclamanta a început procedura de recuperare a bunurilor sale ori a contravalorii acestora prin formularea unei notificări în anul 2001, iar dosarele cu dispoziţiile de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, au fost înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 13269/CC şi nr. 31594/CC, acestea nefiind analizate şi soluţionate până în prezent prin emiterea titlurilor de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Înalta Curte remarcă faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Așadar, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod întemeiat, a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E. consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe învestite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaților.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O., cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Susţinerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarele au fost remise Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită şi nu este de natură a deroba instituţia de obligaţiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenţei legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către C.C.S.D., în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară şi unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 şi decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007); deciziile nr. 3857 şi nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2008); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 şi decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009 (publicate în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2009).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 368/2011 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3571/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3610/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
