ICCJ. Decizia nr. 3622/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3622/2012
Dosar nr. 7902/2/2010
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3973 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., ca neîntemeiată, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul D.V.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I. este neîntemeiată, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei de imputaţie nr. 150491 din 19 februarie 2010, emisă de conducerea I.G.P.R., cât şi revocarea Hotărârii nr. 70 din 20 august 2010, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.
Prin urmare, unul din capetele de cerere al acţiunii îl reprezintă revocarea hotărârii emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I., astfel încât nu se poate susţine lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât, care este emitentul actului administrativ contestat, în speţă hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.
Pe fond, curtea de apel a reţinut că I.G.P.R.,ca autoritate contractantă, a încheiat cu SC P. SA un contract de prestări de servicii, şi nu unul de furnizare de produse petroliere, aşa cum greşit consideră reclamantul.
Prin H.G. nr. 649/2009 şi O.U.G. nr. 67/2009, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus ca M.A.I. să primească gratuit o cantitate de combustibil de la rezervele de stat pentru care a rămas să fie plătită acciza şi TVA la o dată ulterioară prin derogare de la prevederile Codului fiscal.
Modalitatea de alimentare cu carburanţi fiind cea a cardurilor, s-a făcut şi o instruire cu privire la tipul de carburant care a fost repartizat, cât şi cu privire la staţiile unde trebuia efectuată alimentarea, aşa cum rezultă din adresele emise la 20 noiembrie 2009 către toţi conducătorii auto din cadrul aparatului central, Adresele din 28 octombrie 2009 şi din 29 octombrie 2009, aflate la dosar.
Urmare a Notei raport nr. 120597/C-SI din 8 ianuarie 2010, s-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea cercetărilor administrative la nivelul I.G.P.R. în ce priveşte paguba produsă ca urmare a alimentărilor accidentale cu carburant de alt tip sau de la alte staţii decât cele prevăzute în contractele încheiate cu SC P. SA, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Pentru recuperarea prejudiciului s-a emis Decizia de imputare ce face obiectul acţiunii de faţă cu nr. 150491 din 19 februarie 2010.
Prin Hotărârea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor nr. 151174 din 30 aprilie 2010 contestaţia reclamantului a fost respinsă ca nefondată, iar prin Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din M.A.I. nr. 70/2010 s-a dispus menţinerea titlului executoriu emis pe numele reclamantului, în speţă decizia de imputare.
Instanţa de fond a mai apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului referitoare la împrejurarea că a fost nevoit să alimenteze autoturismul cu carburant deoarece se afla în misiune cu autoturismul de serviciu deoarece alimentarea s-a făcut în afara contractelor existente şi încheiate de I.G.P.R. cu SC P. SA.
În speţă, sunt aplicabile şi prevederile IMI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, potrivit cărora folosirea carburantului în interes de serviciu nu-l exonerează de răspunderea materială.
Pe de altă parte, în luna decembrie 2009 nu se epuizaseră cantităţile de carburant puse la dispoziţia I.G.P.R. de către Guvernul României şi pentru acest motiv nu se poate justifica alimentarea autoturismelor de serviciu cu cantităţi suplimentare de carburant, depăşindu-se astfel cheltuielile aprobate, cu atât mai mult cu cât reclamantul făcea parte din cadrul Serviciului de Logistică al I.G.P.R., având atribuţii esenţiale în încheierea şi derularea contractelor de prestări de servicii, deşi fusese instruit pe bază de semnătură referitor la condiţiile de utilizare a cardului de alimentare.
De asemenea, nu s-a dovedit în ce constă urgenţa invocată de reclamant sau cazul de forţă majoră care l-a motivat să alimenteze cu carburant de la o altă staţie P. decât cele prevăzute în contract.
De altfel, reclamantul a şi recunoscut prin declaraţia scrisă că a fost instruit cu privire la folosirea cardului pentru alimentarea cu carburant, dând explicaţii în scris şi Comisiei de cercetare administrativă la 11 februarie 2010.
Nu pot fi susţinute cele invocate de reclamant în sensul că ar fi fost privat de dreptul de apărare deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta a fost ascultat şi a dat explicaţii în scris Comisiei de cercetare.
Împotriva Sentinţei civile nr. 3973 din data de 6 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul D.V.I., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul admiterii plângerii sale, aşa cum a fost formulată.
Reclamantul a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică deoarece, deşi în drept este întemeiată şi motivată, nu face referire şi nu reţine actele depuse de către recurent în vederea reţinerii cazului de forţă majoră, care îl punea în situaţia de a nu mai putea continua misiunea.
Se mai susţine de către recurent că a alimentat autoturismul cu care se afla în misiune cu acelaşi tip de carburant specificat în contractele de prestări servicii încheiate între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi SC P. SA, iar valoarea acestuia se încadra în limitele aprobate şi stabilite prin contract, însă prima instanţă reţine faptul că suma din bonul depus era mai mare cu câţiva bani decât suma care ar fi trebuit să o plătească la una din staţiile agreate, situaţie în care ar fi trebuit să i se impute doar diferenţa dintre suma reţinută în bonul ataşat la foaia de parcurs a misiunii şi suma care ar fi trebuit să fie plătită la oricare altă staţie P., având în vedere că recurentul a alimentat tot la o staţie P., dar care nu se afla între cele din contractul de prestări servicii.
Recurentul solicită a se avea în vedere că prin Hotărârea nr. 49/2010 a Comisiei de Jurisdicţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a desfiinţat Hotărârea nr. 151.174 din 30 aprilie 2010 şi s-a anulat decizia de imputare, soluţia instanţei de fond acoperind abuzul Inspectoratului General al Poliţiei Rutiere săvârşit prin Hotărârea nr. 70/2010.
În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ.
În cauză au depus întâmpinare intimaţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică, cu motivarea, în esenţă, că nu există prevederi legale sau contractuale care să permită recurentului achiziţionarea în mod discreţionar a unor bunuri şi servicii, chiar şi în situaţia folosirii acestora în interes de serviciu, cu excepţia contractelor existente la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, anume Contractele nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 şi nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, încheiate cu SC P. SA. Faptul că reclamantul a folosit carburantul respectiv în interes de serviciu, în timp ce efectua o misiune ordonată nu poate constitui un motiv de exonerare de răspundere materială pentru inexistenţa prejudiciului, Inspectoratul General al Poliţiei Române achitând contravaloarea carburantului alimentat în alte condiţii decât cele prevăzute în contractele menţionate, în contextul în care această unitate beneficia de combustibil gratuit pus la dispoziţie de rezervele de stat.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat, prin sentinţa recurată, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.V.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române având ca obiect anularea Hotărârii nr. 70 din data de 20 august 2010, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiilor şi Internelor şi anularea Deciziei de imputare nr. 150.491 din 19 februarie 2010, emisă de Inspectorul General al Poliţiei Române.
Se constată că prin art. 1 pct. 11 din Decizia de imputare nr. 150.491 din data de 19 februarie 2010, emisă de Inspectorul General al Poliţiei Române, chestorul principal de poliţie P.T., i s-a imputat reclamantului D.V.I., comisar şef de poliţie, suma de 192,26 RON, reprezentând cota-parte din paguba de 2.561,13 lei produsă unităţii în perioada 24 octombrie 2009 - 29 decembrie 2009. La baza Deciziei de imputare sus-menţionată a stat Procesul-verbal nr. 150.491 din data de 19 februarie 2010, încheiat de Comisia de cercetare administrativă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu ocazia cercetării administrative, efectuată în perioada de la 9 februarie 2010 până la 19 februarie 2010 pentru recuperarea pagubei produse de personalul propriu (posesori/utilizatori de P. Carduri) din cadrul aparatului central al Inspectoratului General al Poliţiei Române generate urmare a prestaţiilor accidentale ce au rezultat din derularea Contractelor de prestare servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 şi nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, de "Preluare, distribuţie şi alimentare a autovehiculelor aflate în asigurarea logistică a unităţilor de poliţie, cu combustibil repartizat I.G.P.R. de către A.N.R.S. pe bază de carduri", încheiate cu SC P. SA.
Prin Hotărârea nr. 49 din data de 6 iulie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost admisă plângerea formulată de D.V.I. împotriva Hotărârii nr. 151.174 din 30 aprilie 2010, emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu consecinţa desfiinţării hotărârii atacate şi a anulării Deciziei de imputare nr. 150.491 din 19 februarie 2010 în ceea ce-l privea pe petent, cu motivarea că în sarcina recurentului nu poate fi reţinută producerea niciunei pagube în condiţiile în care acesta a folosit combustibilul în interes de serviciu în timp ce se afla în misiune cu autoturismul de serviciu şi a prezentat documente ce au atestat atât alimentarea cu combustibilul ce face obiectul imputaţiei, cât şi respectarea itinerarului ce făcea obiectul misiunii.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 70 din data de 20 august 2010, aceeaşi Comisie de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiilor şi Internelor, în temeiul prevederilor art. 35 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, a admis cererea de revizuire a Hotărârii nr. 49 din 6 iulie 2010, formulată de inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul principal de poliţie P.T., a desfiinţat Hotărârea nr. 49/2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi a menţinut titlul executoriu emis pe numele reclamantului D.V.I., cu motivarea că în cazul în discuţie, respectiv al carburantului aflat în proprietatea Inspectoratului General al Poliţiei Române ca urmare a punerii la dispoziţie de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi livrat de SC P. SA, se plăteau doar serviciile de preluare, transport şi distribuţie, produsul (benzina şi motorina) era gratuit, iar acciza şi taxa pe valoarea adăugată urmau a fi plătite până la sfârşitul lunii iunie 2011, pe când în cazul alimentărilor accidentale se factura preţul întreg al carburantului, din ziua respectivă de la pompă, preţ în care era inclus preţul produsului, precum şi acciza şi taxa pe valoarea adăugată aferente produsului aflat în proprietatea SC P. SA.
Este necontestat că, prin H.G. nr. 649/2009 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibil care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi prin O.U.G. nr. 67/2009 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru unele cantităţi de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că Ministerul Administraţiei şi Internelor va primi gratuit o cantitate de combustibil de la rezervele de stat, pentru care trebuia să plătească doar acciza şi taxa pe valoarea adăugată la o dată ulterioară, prin derogare de la prevederile Codului fiscal.
O parte din cantităţile de carburant acordate Ministerului Administraţiei şi Internelor din rezerva de stat au fost repartizate Poliţiei Române, această instituţie derulând o serie de proceduri de achiziţie publică pentru a încheia contracte de prestări de servicii de "preluare, distribuţie şi alimentare a autovehiculelor aflate în asigurarea logistică a unităţilor de poliţie, cu combustibil repartizat Inspectoratului General al Poliţiei Române de către A.N.R.S. pe bază de carduri". S-a probat în litigiu că reclamantul, la primirea cardului de alimentare, anterior efectuării misiunii, a fost instruit pe bază de semnătură cu privire la modul şi condiţiile de utilizarea a acestuia, precum şi cu privire la faptul că nu avea dreptul să alimenteze decât la staţiile prevăzute în anexele la Contractele de prestări servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 şi nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, încheiate de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi SC P. SA şi numai cu carburant primit de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat.
Împrejurarea că recurentul a achiziţionat carburant de la SC P. SA, chiar în interes de serviciu, în cadrul unei misiuni ordonate, în afara condiţiilor stipulate în Contractele de prestări de servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 şi nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009 încheiate de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi SC P. SA nu poate constitui un motiv de exonerare de răspundere materială pentru inexistenţa prejudiciului, în condiţiile în care, pe de o parte, cantităţile puse la dispoziţie în mod gratuit de către Guvernul României nu erau epuizate în luna decembrie 2009 şi astfel nu se putea justifica alimentarea autoturismelor Poliţiei Române cu cantităţi suplimentare de carburant aparţinând SC P. SA (cu privire la care plata - incluzând contravaloarea carburantului, precum şi a accizei şi a taxei pe valoarea adăugată - trebuia realizată integral într-un termen de 60/30 de zile), şi, pe de altă parte, nu a fost probată situaţia de forţă majoră invocată de reclamant.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul D.V.I. împotriva Sentinţei civile nr. 3973 din data de 6 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.V.I. împotriva Sentinţei civile nr. 3973 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3610/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3626/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
