ICCJ. Decizia nr. 3626/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3626/2012
Dosar nr. 9796/2/2010
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4505 din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC N.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, şi a suspendat executarea Deciziei nr. 107 din 9 septembrie 2010, emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că atât din Recomandarea nr. R(89)8/1989, cât şi din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă fără echivoc că exerciţiul dreptului unei persoane fizice sau juridice de a obţine suspendarea provizorie a executării unui act administrativ este condiţionat de îndeplinirea de către aceasta a două condiţii cumulative, respectiv condiţia existenţei unui caz bine justificat şi condiţia nevoii de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor.
Practic, bucurându-se de prezumţia de legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumţiile de autenticitate şi veridicitate, actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuşi titlu executoriu. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea executării lui atunci când este contestat din punct de vedere al legalităţii, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.
Curtea de apel a constatat că reclamantul a furnizat în concret suficiente elemente care, la o prim analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta a furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente şi - de asemenea - că ar exista o îndoială puternică privind aparenţa de nelegalitate a actului contestat.
Astfel, instanţa a apreciat că argumentele prezentate de reclamantă cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită sunt aparent valabile şi justifică măsura suspendării executării, în condiţiile în care reclamanta susţine că nu se justifică luarea măsurii revocării autorizaţiei faţă de societate întrucât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, dispoziţiile Codului fiscal incidente lăsând la latitudinea autorităţii competente aprecierea asupra necesitaţii suspendării autorizaţiei de antrepozit fiscal în situaţiile prevăzute de acesta, însă în aprecierea lor organelor competente trebuie să ţină seama de situaţia în concret a fiecărui caz şi a fiecărei societăţi.
Instanţa de fond a apreciat că a fost întrunită şi cerinţa pagubei iminente, ţinând seama de faptul că, în cazul în care actul administrativ îşi va produce efectele în continuare, reclamanta fiind practic nevoită să-şi înceteze activitatea cu consecinţele economice ce decurg cu evidenţă din această situaţie.
Împotriva Sentinţei civile nr. 4505 din data de 15 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta SC N.I. SRL.
Pârâta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că nu sunt îndeplinite, în litigiu, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei nr. 107 din data de 9 septembrie 2010 a Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, prin care s-a decis suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a reclamantei SC N.I. SRL până la plata sumelor de bani restante la bugetul de stat.
Referitor la prima condiţie, cea a cazului bine justificat, recurenta a precizat că nu este întrunită deoarece nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actelor administrative fiscale contestate. Reclamantul, s-a arătat, nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate şi nici nu a administrat probe care să demonstreze indubitabil îndeplinirea primei condiţii legale de suspendare. Existenţa cazului bine justificat, s-a adăugat, nu se prezumă, ci trebuie dovedit de către persoana vătămată, care are obligativitatea să propună şi să administreze probe concludente în faţa instanţei de judecată.
Cât priveşte cerinţa prevenirii unei pagube iminente, recurenta a relevat că reclamanta nu se încadrează în prevederile legale, prin pagubă iminentă înţelegându-se prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă şi gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Instanţa de fond, a mai susţinut Autoritatea Naţională a Vămilor, se află în eroare şi cu privire la felul actului administrativ atacat şi la puterea lui efectivă, în sensul că decizia a cărei suspendare se solicită doar a suspendat autorizaţia de antrepozit fiscal a reclamantei, şi nu a anulat autorizaţia de funcţionare.
În cauză intimata SC N.I. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că sentinţa atacată este legală şi temeinică, rezultând fără putinţă de tăgadă că paguba ce se va naşte în patrimoniul societăţii în cazul în care nu s-ar menţine suspendarea este iminentă şi gravă, conducând chiar la stoparea activităţii economice.
Recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune, însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
Se reţine, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, că instanţa realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării. Această condiţie nu este întrunită în cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal atacat - Decizia nr. 107 din data de 9 septembrie 2010 emisă de Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, prin care s-a decis suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă pe numele SC N.I. SRL până la plata sumelor restante reprezentând accize - ţine de analiza pe fond a raportului juridic dedus judecăţii şi, pe de altă parte, nu au putut fi desprinse - prin raportare la cele arătate de reclamanţi în contestaţia administrativă (respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 158 din data de 8 octombrie 2010 a Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale) şi în cererea de suspendare a executării întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - acele împrejurări de fapt şi de drept, cu caracter determinant, care aparent ar fi de natură să ducă la concluzia existenţei unei îndoieli puternice şi serioase cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal contestat în litigiu.
Pe de altă parte, se constată că în mod greşit prima instanţă a considerat că este întrunită în cazul cererii reclamantei de suspendare a executării Deciziei nr. 107 din data de 9 septembrie 2010 cerinţa prevenirii unei pagube iminente, probându-se în cauză că la scurt timp după emiterea acestei decizii Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus, la cererea Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, prin Decizia nr. 270 din 30 septembrie 2010, revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC N.I. SRL pentru nerespectarea prevederilor art. 20623 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate şi că este netemeinică şi nelegală hotărârea pronunţată de instanţa de fond, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva Sentinţei civile nr. 4505 din data de 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 107 din data de 9 septembrie 2010, emisă de Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, împotriva Sentinţei civile nr. 4505 din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă:
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC N.I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3622/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3641/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
