ICCJ. Decizia nr. 3596/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3596/2012
Dosar nr. 3790/40/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 4 aprilie 2011, reclamantele Ş.P. şi Ţ.F.M. au solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 Bucureşti la plata sumei de 67669,82 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, în urma Tratatului încheiat între România şi Bulgaria la 7 septembrie 1940, M.I. a fost expropriat cu suprafaţa de 277 m.p, din care 237 m.p, teren aferent locuinţei şi 40 m.p suprafaţă locuinţă, situate în B., jud. Caliacra, suprafaţă trecută în proprietatea statului bulgar, fără să primească niciun fel de compensaţii pentru aceste suprafeţe de teren.
De asemenea, reclamantele au arătat că, în baza acestor prevederi, în calitate de moştenitoare legale ale defunctului M.I., s-au adresat cu o cerere înregistrată sub nr. 1069/2052 din 23 februarie 1999 la Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 prin care au solicitat acordarea de compensaţii băneşti pentru suprafeţele de teren trecute în proprietatea statului bulgar.
Au mai arătat că, după mai bine de 10 ani de la data înregistrării cererii, timp în care s-au adresat instituţiilor competente cu zeci de cereri, memorii şi acţiuni în instanţă, A.N.R.P a emis Decizia nr. 2491 din 17 noiembrie 2009 prin care se validează Hotărârea nr. 2645 din 5 decembrie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi s-a dispus plata de compensaţii băneşti în cuantum de 67669,82 RON.
Imediat după ce li s-a comunicat această decizie, la data de 3 decembrie 2009, reclamantele s-au adresat A.N.R.P. cu o cerere prin care au solicitat efectuarea plăţii, la care au ataşat, aşa cum li s-a pus în vedere, dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială, copii după actele de identitate şi procură notarială, însă autoritatea pârâtă nu a soluţionat nici într-un fel cererea reclamantelor, astfel încât de la data emiterii deciziei prin care s-a dispus plata sumei de 67669,82 RON, respectiv 17 noiembrie 2009, au trecut aproximativ 18 luni.
Pârâta A.N.R.P., prin Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 Bucureşti, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani.
Prin sentinţa nr. 2513 din 27 mai 2011, Tribunalul Botoşani, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în concret, că acţiunea petenţilor nu vizează contestarea hotărârii de validare în raport de care legea instituie o competenţă specială şi, ca atare, în absenţa unor dispoziţii exprese ale legii speciale, devin incidente prevederile legii cadru în materia contenciosului administrativ.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 289 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a a dmis cererea în contencios administrativ formulată de reclamantele Ş.P. şi Ţ.F.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. Bucureşti – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 67.669,82 RON stabilită prin Decizia nr. 2491 din 17 noiembrie 2009 emisă de vicepreşedintele A.N.R.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantelor li s-a recunoscut dreptul la acordarea sumei de 67.669,82 RON prin decizia din 17 noiembrie 2009 emisă de Vicepreşedintele A.N.R.P., în temeiul Legii nr. 9/1998.
Potrivit art. 38 alin. (1) din H.G. nr. 753/1998, plata despăgubirilor se face de către A.N.R.P.
Curtea a constatat că singura apărare a pârâtului este aceea că nu au fost aprobate în buget sumele de bani prevăzute pentru plata compensaţiilor băneşti.
Chiar în situaţia aceasta, a apreciat judecătorul fondului, instanţa nu poate respinge acţiunea reclamanţilor, întrucât nu le poate refuza acestora constituirea unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească în condiţiile în care li s-a recunoscut dreptul la acordarea compensaţiilor. A le respinge acţiunea echivalează cu nerecunoaşterea dreptului la încasarea acestor compensaţii, iar lipsa banilor în buget constituie doar o problemă de executare ce nu prezintă relevanţă în acest cadru procesual.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ.
În cuprinsul memoriului de recurs, autoritatea recurentă face o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de acordare a compensaţiilor reglementată de H.G. nr. 753/1998 şi redă dispoziţiile legale incidente, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 din C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte constată faptul că autoritatea recurentă nu şi-a structurat motivele de recurs şi nu a dezvoltat argumente care să susţină nelegalitatea sentinţei recurate.
Deşi recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărârea nelegală şi netemeinică, Înalta Curte remarcă faptul că motivarea căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii de acordare a compensaţiilor şi inexistenţa unei culpe a autorităţii pârâte.
Înalta Curte reţine faptul că, prin Decizia nr. 2491 din 17 noiembrie 2009 emisă de Vicepreşedintele A.N.R.P., a fost validată Hotărârea nr. 2645 din 05 decembrie 2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, acordându-se compensaţii în cuantum de 67.669,82 RON în favoarea reclamantelor.
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) din H.G. nr. 753/1998, conform cărora plata despăgubirilor se face de către A.N.R.P., precum şi prevederile art. 38 alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi act normativ, care stipulează că „(5) Compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 RON;
b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 RON şi 100.000 RON;
c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 RON.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior.”
Prin urmare Curtea de apel a apreciat cu justeţe, în opinia Înaltei Curţi, că reclamantele au dreptul la acordarea compensaţiilor în cuantum de 67.669,82 RON, reţinând existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii pârâte, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.N.R.P. împotriva sentinţei nr. 289 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3675/2012. Contencios → |
|---|
