ICCJ. Decizia nr. 3262/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3262/2012
Dosar nr. 10707/2/2010
Şedinţa publică de la 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 4701 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele N.S.C. şi R.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea lor reclamantele solicita, în baza dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 (C. silvic), obligarea paratului la plata unor sume de bani, reprezentând compensaţii pentru anul 2008 ca urmare a faptului ca o suprafaţa de pădure deţinuta de reclamante are funcţii speciale de protecţie încadrată in tipul II funcţional.
Consideră instanţa de fond, că întrucât normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 (care se refera şi la sumele prevăzute de art. 97 alin. (1) lit b) au fost adoptate abia prin H.G. nr. 861/2009, nu se poate retine susţinerea reclamantelor ca nu se aplica dispoziţiile acestui act normativ cererii lor întrucât acesta ar fi fost adoptat după data depunerii cererii reclamantelor de acordare a compensaţiilor.
În acest sens constată instanţa de fond că la data depunerii cererii nu existau aceste norme, insa ulterior cuantumul sumelor datorate reclamantelor s-au calculat tocmai potrivit dispoziţiilor acestui act normativ, deoarece legea nu stabilea nici modalitatea de calcul nici alte aspecte privind determinarea compensaţiilor solicitate de reclamante.
În consecinţă apreciază instanţa de fond ca reclamantele au formulat o cerere de acordare a unor compensaţii, cerere întemeiată pe dispoziţiile C. silvic dar şi pe H.G. nr. 861/2009, legea nestabilind in nici un fel cuantumul compensaţiilor, iar paratul i-a răspuns ca se vor acorda compensaţiile după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Prin urmare s-a apreciat că nu se poate retine existenta in cauza a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantelor, refuzul acordării sumelor fiind determinat de respectarea obligaţiilor asumate de România prin Tratatul de aderare la U.E. şi prin celelalte norme comunitare, norme ce au fost transpuse şi prin prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009.
Nu se poate retine, în opinia instanţei de fond, in nici un caz o retroactivitate a legii, deoarece chiar şi actul de baza privind acordarea de compensaţii, C. silvic, este un act normativ ulterior aderării României la U.E., astfel încât inserarea expresa in art. 6 din H.G. nr. 861/2009 a unor obligaţii ale statului roman fata de U.E. nu face decât sa reafirme necesitatea obţinerii unei decizii din partea Comisiei Europene.
Privitor la avizarea negativa de către organele de control financiar se retine ca aceasta nu a fost făcuta de către parat şi oricum nu a fost contestata de reclamante in prezenta acţiune.
Mai apreciază instanţa de fond că nu se poate retine nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece timpul de soluţionare al cererii, fata de specificul acesteia include in mod justificat şi perioada in care este necesara emiterea unei decizii din partea Comisiei Europene.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 4701 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele N.S.C. şi R.A.M., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Prin criticile formulat, circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţin recurentele că instanţa de fond a respins, în mod greşit acţiunea reţinând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, făcând astfel, o încălcare şi aplicare greşită a legii.
În acest sens arată recurentele că au depus la data de 20 martie 2009 documentaţia necesară pentru a li se acorda sumele cuvenite drept compensaţii reprezentând contravaloarea produselor, pe care în calitate de proprietare, nu le-au recoltat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, drept prevăzut de C. silvic în art. 97 alin. (1) lit. b)., solicitare care ar fi trebuit să fie soluţionată în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv Ordinul M.A.D.R. nr. 625/2006, emis în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 care nu prevedea finanţarea sumelor privind acordarea unor compensaţii numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Consideră recurentele că, instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, în condiţiile în care a reţinut că în cauza îşi găseşte aplicare art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, hotărâre care a intrat în vigoare după depunerea cererii în data de 18.03.2009, fiind publicată în M. Of. nr. 573/18.08.2009.
În consecinţă, consideră recurentele că actul normativ aplicabil în cauză este cel în vigoare la data depunerii cererii la data de 18 martie 2009, respectiv Ordinul M.A.D.R. nr. 625/2006, emis în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 şi nicidecum H.G. nr. 861/2009, act normativ care a intrat în vigoare la 22 iulie 2009, deci ulterior înregistrării cererii.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurent şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
În primul rând Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurentele-reclamante, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond nu poate fi primit.
Astfel, în mod corect a apreciat instanţa de fond că cererea recurentelor-reclamante se soluţionează în baza H.G. nr. 861/2009, în condiţiile în care valorificarea dreptului reglementat de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, în forma adoptată prin Legea nr. 46 din 19 martie 2008, nu se putea face decât în condiţiile stabilite prin normele metodologice la care face referire art. 99 din acelaşi act normativ, şi care au fost adoptate abia prin H.G. nr. 861/2009.
Faptul că la data formulării cererii era în vigoare H.G. nr. 1071/2006, precum şi Ordinului comun M.A.P.D.R./ M.F.P./nr. 625/22.507/ 2006, nu are relevanţă câtă vreme drepturile recurentelor-reclamante, îşi au izvorul în dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, în forma în vigoare la data de 30.03.2008, care prin art. 99 face trimitere expresă la adoptarea unor noi norme metodologice.
În aceste condiţii, Înalta Curte consideră că se impune a fi subliniat şi faptul că prevederile H.G. nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza C. silvic, pentru activităţi care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea normelor comunitare şi naţionale privind ajutorul de stat în agricultură.
Respectivele măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 – instrucţiuni publicate în Jurnalul agricol al Uniunii Europene, care reglementează declararea ajutoarelor de stat către Comisia Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art. 7.c.), sarcina statelor membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie direct la menţinerea sau refacerea funcţiilor ecologice, de protecţie şi de recreere ale pădurilor, a biodiversităţii şi a unui ecosistem forestier sănătos”.
De altfel şi prin actul normativ anterior H.G. nr. 861/2009, respectiv H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlului sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora a fost comunicată Comisiei Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de art. III -168 alin. (1) din Constituţia Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere prevederile Anexei V, cap.3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.
Astfel fiind, H.G. nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare a ajutorului existent notificat prin H.G. nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, modificată prin Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din acest act normativ stabilind ca potenţial sector beneficiar de ajutoare de stat şi sectorul forestier, ajutorul putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor specifice reglementate conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013”.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat şi reţinut prin sentinţa atacată, că răspunsurile primite de recurentele-reclamante la cererea privind acordarea de compensaţii băneşti aferentă anului 2008, privind contravaloarea bunurilor nerecoltate datorită restricţiilor impuse prin amenajamentul silvic pentru suprafaţa de 9008 ha aflată în administrarea SC O.S.P.O. SRL, prin adresele din 10 martie 2010 şi din 10 septembrie 2010, emise de intimatul - pârât Ministerul Mediului şi Pădurilor şi respective la I.T.R.S.V. Suceava, nu reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative.
Astfel, examinând conţinutul adreselor de răspuns din perspectiva acestor dispoziţii legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor intimatului, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, că sumele solicitate vor fi acordate numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat şi îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege.
În contextul prezentat, Înalta Curte constată că, hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.S.C. şi R.A.M., împotriva sentinţei civile nr. 4701 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3241/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3596/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
