ICCJ. Decizia nr. 3691/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3691/2012
Dosar nr. 267/2/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.L.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., constatarea refuzului nejustificat privind soluţionarea în termenul legal de 30 de zile a plângerii prealabile formulate împotriva avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010 şi obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze plângerea prealabilă.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva avizului C.N.V..M. din 14 octombrie 2010 criticându-l pentru nelegalitate, plângerea fiind înregistrată din 8 noiembrie 2010. La data de 7 decembrie 2010, pârâta i-a transmis adresa de răspuns din care reieşea că cererea pe care a depus-o urmează să fie soluţionată în cel mai scurt timp. Cu toate acestea, nici la data formulării acţiunii, pârâta nu i-a comunicat răspunsul solicitat, răspuns care trebuia să fie primit în termen de 30 de zile.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4477 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi, în consecinţă, a obligat pârâta C.N.V.M. să soluţioneze plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva avizului nr. 44/2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a apreciat că, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a soluţiona plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept, fapt juridic asimilat actului administrativ, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta C.N.V.M., solicitând modificarea sentinţei nr. 4477 din 28 iunie 2011 în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în speţă este aplicabilă teza I a alin. (1) art. 8 din Legea nr. 554/2004, şi anume, în cazul în care autoritatea publică nu răspunde plângerii prealabile în termenul de 30 de zile, persoana fizică are deschisă calea în justiţie pentru apărarea drepturilor sale.
A mai susţinut că nerezolvarea în termen a plângerii prealabile echivalează cu menţinerea în vigoare a actului administrativ respectiv, nu cu un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004.
Recurenta a mai învederat că intimatul-reclamant nu a făcut dovada, prin cererea de chemare în judecată, a dreptului/drepturilor şi/sau interesului său încălcat prin neemiterea unui act administrativ de soluţionare a plângerii prealabile.
Prin cererea precizatoare depusă la 10 septembrie 2012, recurenta a arătat că prin Decizia nr. 31 din 12 ianuarie 2012, ulterior declarării recursului, C.N.V.M. a admis în parte contestaţia formulată de către B.D. împotriva Avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010, iar prin adresa din 13 ianuarie 2012 a comunicat intimatului actul administrativ individual menţionat, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă înregistrată din 8 noiembrie 2010.
Soluţia instanţei de recurs.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, faţă de susţinerile părţilor şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că în data de 8 noiembrie 2010 reclamantul-intimat a formulat plângere prealabilă împotriva avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010 şi că până la data de 28 iunie 2011, când a fost pronunţată hotărârea recurată, pârâta-recurentă C.N.V.M. nu răspunsese acestei plângeri.
Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „î nainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia” iar alin. (4) prevede că „plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluţionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).”
Potrivit art. 8. alin. (1) din acelaşi act normativ, „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. ”
Procedura plângerii prealabile a fost instituită pentru a da posibilitatea autorităţii publice de a reveni asupra unui act administrativ, în scopul remedierii cu celeritate a încălcării unui drept sau interes legitim, fără sesizarea, în acest scop, a instanţei de contencios administrativ.
Persoana vătămată se poate adresa instanţei de contencios administrativ numai după parcurgerea procedurii prealabile, în termenii fixaţi de dispoziţiile legale sus-citate.
Nerespectarea procedurii prealabile de către persoana vătămată se sancţionează cu respingerea cererii ca prematură sau, după caz, inadmisibilă.
Pe de altă parte, însă, legiuitorul a fixat obligaţii, legate de parcurgerea acestei etape, şi în sarcina autorităţii publice.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (4), autoritatea publică are obligaţia de a soluţiona plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h).
În speţă, faţă de obiectul cererii intimatului-reclamant, acest termen a fost depăşit mai mult decât ar fi fost rezonabil.
Nu se poate reţine în sarcina reclamantului-intimat o culpă, aşa cum a susţinut recurenta, pentru faptul că a ales să urmărească, în mod legal şi legitim, finalitatea procedurii prealabile înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu o acţiune în anularea actului administrativ, această posibilitate fiind conferită de dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă fără putinţă de îndoială faptul că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, care a parcurs procedura prealabilă fără a primi un răspuns din partea autorităţii publice, are posibilitatea să se adreseze instanţei de contencios administrativ fie pentru anulare actului, fie pentru a fi obligată autoritatea să-i răspundă plângerii, aşa cum a procedat, în speţă, intimatul.
De altfel, ca rezultat al acestor demersuri, a fost emisă Decizia nr. 31 din 12 ianuarie 2012, prin care CNVM a admis în parte contestaţia formulată de către B.D. împotriva Avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010.
În aceste condiţii, susţinerile recurentei cu privire la utilitatea demersului intimatului şi faptul că nerezolvarea în termen a plângerii prealabile ar echivala cu menţinerea în vigoare a actului administrativ respectiv apar ca neîntemeiate.
Nu poate fi primit nici argumentul privind respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, câtă vreme Decizia nr. 31 din 12 ianuarie 2012 a fost emisă după pronunţarea hotărârii recurate, reprezentând, astfel, practic, o punere în aplicare a dispoziţiilor acesteia, contrar susţinerilor recurentei, şi nu un aspect de nelegalitate al hotărârii instanţei de fond, de natură a justifica admiterea recursului.
Pentru aceste considerente, neputând fi reţinute motive de reformare a sentinţei instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.N.V.M. împotriva sentinţei civile nr. 4477 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3675/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3879/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
