ICCJ. Decizia nr. 3879/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3879/2012
Dosar nr. 9434/1/2011
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 195/F din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.-I.G.P.R.-DIRECȚIA POLIȚIEI DE ORDINE PUBLICĂ şi pe cale de consecinţă a dispus anularea actului administrativ din 21 iulie 2011 emis de pârât precum şi respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de prelungire a licenţei de funcţionare, în caz contrar hotărârea judecătorească să ţină loc de o astfel de decizie.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, a constatat instanta de fond că în cuprinsul adresei din 21 iulie 2011, act administrativ care produce efecte juridice cu privire la activitatea, societăţii reclamante, s-a arătat că soluţionarea nefavorabilă a cererii este întemeiată pe constatarea neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 7 lit. c) şi de art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, respectiv nesolicitarea reînnoirii cu cel puţin 5 luni înaintea expirării valabilităţii, şi prezenţa unor obligaţii de plată către bugetul general consolidat în valoare de 879.505 RON potrivit certificatul de atestare fiscală depus la dosar.
Cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, apreciază judecătorul fondului că susţinerile reclamantei privind calificarea termenului de 5 luni, ca nefiind un termen de decădere, sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, cu ocazia analizării cererii anterioare de reînnoire a licenţei, pârâtul nu a constatat că nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 10, iar pe de altă parte, acest termen este unul de recomandare, menit a asigura buna verificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 7 într-un termen suficient pentru a se putea soluţiona cererea înainte de expirarea termenului de valabilitate. De astfel, se apreciază că reînnoirea licenţei de funcţionare este condiţionată, de depunerea documentelor prevăzute de art. 7, condiţie reglementată de lege alături de cele din art. 8 şi 9, art. 10 stabilind doar momentul depunerii cererii, dar nereprezentând o condiţie de fond a admiterii sau respingerii cererii.
Ca urmare, s-a considerat că, singura condiţie care s-a impus a fi analizată pe fondul cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare este cea prevăzută de art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1040/2004, respectiv “dovada achitării taxelor şi impozitelor”.
În acest sens, reţine instanta de fond că singura creanţă a debitoarei este în sumă de 925.854 RON faţă de D.G.F.P. Braşov iar prin sentinţa civilă din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov, s-a confirmat planul de reorganizare a activităţii debitoarei SC D.S. SRL în insolvenţă, propus de debitoare şi votat de Adunarea creditorilor din data de 03 decembrie 2010, plan ce a fost aprobat de D.G.F.P. Braşov.
Reţine instant de fond că în respectivul plan de reorganizare, la secţiunea a-II-a, Cap. 1 lit. a), se arată că planul îşi propune lichidarea totală a datoriilor faţă de D.G.F.P. Braşov, acţiune care se va realiza pe parcursul a 3 ani începând cu data aprobării planului. La Cap. 3 din aceeaşi secţiune este prevăzut programul de plată a creanţelor către D.G.F.P. Braşov, prin acest plan urmărindu-se lichidarea totală a datoriei către organul fiscal. Se mai constată că de la momentul aprobării planului de reorganizare şi până la cele al formulării acţiunii, reclamanta a achitat ratele eşalonate.
Consideră instant de fond că a lipsi reclamanta de licenţa de funcţionare echivalează cu lipsa acesteia de activitate şi, ca urmare, cu imposibilitatea prezentării raportului de activitate şi achitării ratelor lunare.
În opinia judecătorului fondului sintagma “dovada achitării taxelor şi impozitelor” nu exclude posibilitatea eşalonării creanţelor cu acest titlu în oricare dintre cele două variante al căror scop este tocmai achitarea datoriilor la bugetul de stat.
Întrucât acest demers al reclamantei este în curs de executare, văzând şi finalitatea acestuia, consideră instanta de fond că o interpretare în sensul că art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1040/2004 ar reglementa în mod imperativ plata la zi a taxelor şi impozitelor, ar lipsi de fundament posibilitatea oferită de legiuitor de îndeplinire a obligaţiei de plată prin eşalonarea sumei, acest fapt fiind dovedit în prezenta cauză prin însăşi imposibilitatea continuării planului de reorganizare în lipsa reînnoirii licenţei de funcţionare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 lit. c).
2.Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 195/F din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul I.G.P.R.-A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 şi art. 3041C. proc. civ.
Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurentul că instant de fond a pronunţat hotărârea recurată, fără a lua în considerare faptul că intimata are datorii la bugetul de stat, fapt dovedit cu certificatul de atestare fiscal din 09 mai 2011, fiind astfel încălcată o cerinţă imperativă a normelor legale ce reglementează acest domeniu de activitate, respectiv prevederile art. 7 lit. c) teza a doua şi art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.
În acest sens, se arată că în condiţiile în care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că societatea are obligaţii de plată către bugetul consolidat de stat, fapt ce rezultă din certificatul de atestare fiscală din 09 mai 2011, aceasta nu îndeplinea condiţia prevăzută de art. 7 lit. c) teza a doua din H.G. nr. 1010/2004 pentru reînnoirea licenţei de funcţionare, aşa încât nu se poate reţine un refuz nejustificat în admiterea cererii reclamantei care nu se poate prevala de propria culpă în procedura de reînnoire a licenţei de funcţionare.
Consideră recurenta că eşalonarea de plată a obligaţiilor fiscale exigibile prin sentinţa civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov, nu reprezintă achitarea taxelor şi impozitelor, în sensul art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004.
În opinia recurentului dovada plăţii taxelor şi impozitelor trebuie făcută în momentul solicitării reînnoirii licenţei de funcţionare şi această dovadă se face prin Certificatul de atestare fiscală eliberat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Braşov.
Prin urmare, consideră recurentul că în mod corect prin adresa din 21 iulie 2011 a comunicat intimatei că licenţa de funcţionare din 19 august 2005 nu a fost reînnoită întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea licenţei de funcţionare, respectiv nu se face dovada achitării taxelor şi impozitelor, conform art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004, în cadrul procedurii de reînnoire a licenţei fiind încălcate şi prevederile art. 10 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 1010/2004, respectiv solicitarea reînnoirii cu cel puţin 5 luni înaintea expirării valabilităţii licenţei de funcţionare.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât, în considerarea celor ce urmează:
În prealabil, Înalta Curte constată că, in speţă, nu a fost contestat un act administrativ de autoritate, aşa cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, ci un fapt administrativ - refuzul autorităţii pârâte de a emite un astfel de act - licenţă de funcţionare pentru perioada ulterioara datei 19.08.2011, data la care expira licenţă din 19 august 2005.
În acest sens, se constată că înscrisul din 21 iulie 2011 atacat de reclamanta nu este un act infralegislativ, ci o adresa prin care autoritatea parata îşi exprima refuzul de a satisface solicitarea reclamantei in sensul reînnoirii licenţei de funcţionare, cu alte cuvinte de a emite un act administrativ care să-i permită acesteia exercitarea activităţilor de paza şi protecţie in conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003.
Astfel, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, constatarea refuzului nejustificat al recurentului I.G.P.R. de a dispune reînnoirea licenţei de funcţionare din 19 august 2005.
Analizând cauza, în limitele astfel stabilite, Înalta Curte constată că la originea refuzului de reînnoire a licenţiei a stat, în primul rând, certificatul de atestare fiscală din 9 mai 2011, eliberat de A.F.P. a Municipiului Braşov din care rezultă că societatea comercială intimată figurează în evidenţe cu obligaţii de plată către bugetul general consolidate în valoare de 879.505 RON.
Înalta Curte consideră că acest refuz este nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la sentinţa civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ prin care, în procedura de reorganizare prevăzută de Legea nr. 85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare al activităţii intimatei, nr. 545 din 24 noiembrie 2010, în cuprinsul căruia, la capitolul 3 a fost aprobat un program de plată al creanţelor către creditorul D.G.F.P. Braşov, în cuantum de 925.854 RON pe o perioadă de 3 ani(2011-2013).
De altfel, în conţinutul certificatului de atestare fiscală din 09 mai 2011 A.F.P. Braşov face referire în rubrica Alte menţiuni la faptul că obligaţiile de plată în cuantum de 879.505 fac obiectul planului de reorganizare confirmat prin sentinţa civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov, fapt de care, în mod nejustificat, recurentul nu a ţinut cont în evaluarea obligaţiilor financiare restante către bugetul consolidate şi implicit în aprecierea îndeplinirii condiţiei prevăzute în art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 „Norme metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea şi anularea licenţelor de funcţionare pentru societăţile specializate de pază şi protecţie, avizarea conducătorilor şi atestarea agenţilor de pază” aprobate prin H.G. nr. 1010/2004.
Aşadar, în analiza cererii societăţii intimate, recurentul a ignorant situaţia financiară concretă a societăţii rezultată atât din planul de reorganizare aprobat prin sentinţa nr. 70/2011 a Tribunalului Braşov cât şi din înscrisurile care atestă plăţile efectuate în perioada februarie-iulie 2011, cu titlu de rate eşalonate, către unicul creditor, respective D.G.F.P. Braşov, în executarea obligaţiilor către bugetul de stat, în limitele şi la termenele stabilite prin respectivul plan de reorganizare, aspect ce a condus la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 7 lit.) din H.G. nr. 1010/2004.
Totodată, instanţa de recurs constată că, într-adevăr, atâta timp cât societatea îşi poate desfăşura activitatea numai în baza licenţei de funcţionare, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, refuzul de reînnoire a licenţei nu poate avea ca efect decât imposibilitatea societăţii de a-şi desfăşura activitatea, ceea ce este de natură a impieta atât asupra investiţiei, cât şi asupra situaţiei personalului angajat şi a contractelor aflate în derulare, şi implicit asupra îndeplinirii obiectivelor stabilite prin planul de reorganizare aprobat în baza Legii nr. 85/2006 (în secţiunea a-II-a, Cap.1 lit. a), se arată că prin respectivul plan societatea intimate îşi propune lichidarea totală a datoriilor faţă de D.G.F.P. Braşov, acţiune care se va realiza pe parcursul a 3 ani începând cu data aprobării planului).
Din acest punct de vedere, soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt în mod corect deduse din împrejurările de fapt şi de drept expuse de reclamantă şi însuşite de judecător fondului aşa încât vor fi înlăturate toate criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004.
Totodată, refuzul de eliberarea a licenţei de funcţionare nu poate fi justificat nici prin prisma dispoziţiilor art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004, potrivit cărora documentaţia pentru avizarea în vederea reînnoirii licenţei de funcţionare se depune cu cel puţin 5 luni înaintea expirării termenului de valabilitate, în condiţiile în care cum în mod corect a apreciat şi judecătorul fondului, legiuitorul a impus pentru depunerea cererilor de prelungire a autorizaţiilor de funcţionare un termen de recomandare şi nu un termen de decădere cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Este adevărat că, aşa cum susţine recurentul, încetarea activităţii ca urmare a refuzului de reînnoire a licenţei de funcţionare poate fi rezultatul culpei societăţii, decurgând din nerespectarea condiţiilor legale, însă, acest aspect nu este suficient pentru a justifica refuzul înoirii licenţei de funcţionare cu atât mai mult cu cât în limitele unui cadru legislative care nu a suferit modificări, recurenta a soluţionat favorabil cererile anterioare de prelungire a licenţei de funcţionare formulate de reclamantă fără a se prevala de nerespectarea termenului de 5 luni (adresa din 24 septembrie 2008), ceea ce conduce la reţinerea unei conduite arbitrare în interpretarea dispoziţiilor art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004 direct prejudiciabilă pentru societatea intimate, şi implicit la înlăturarea tuturor criticilor formulate prin cererea de recurs sub acest aspect.
Prin urmare, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 7 lit. c) teza a doua şi art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, la situaţia de fapt rezultată din înscrisurile depuse de părţi în probaţiuni .
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G.P.R., împotriva sentinţei nr. 195/F din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov -Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3691/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3896/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
