ICCJ. Decizia nr. 3690/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3690/2012
Dosar nr. 254/2/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S., în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, obligarea pârâtei să-i răspundă, în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la petiţia adresată de către reclamant la data de 6 decembrie 2010, precum şi plata sumei de 100 RON/zi de întârziere, cu titlu de penalităţi şi la plata de daune morale în cuantum de 50 RON.
Reclamantul a arătat că, prin petiţia menţionată, a solicitat comunicarea motivelor care au determinat încălcarea, de către pârâtă, a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., iar aceasta nu a răspuns petiţiei în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4325 din 21 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului R.M. ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâta, în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu are obligaţia legală de a comunica reclamantului motivele care au condus la nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti şi, prin urmare, nu se poate reţine un refuz de soluţionare a unei petiţii.
Pe de altă parte, a arătat Curtea, în ipoteza în care reclamantul a dorit să formuleze o cerere de urgentare a redactării unei hotărâri judecătoreşti, aceasta nu este o petiţie în sensul art. 2 din O.G. nr. 27/2002, iar nesoluţionarea în termenul de 30 de zile a unei asemenea cereri nu reprezintă un act administrativ asimilat, nesituându-ne în sfera unor raporturi juridice de drept administrativ, întrucât redactarea unei hotărâri judecătoreşti şi comunicarea acesteia uneia din părţi, la cerere, nu este un act emis în regim de putere publică, ci rămâne în sfera actelor de procedură judiciară, iar dispoziţiile C. proc. civ. nu prevăd obligaţia instanţei de a comunica, în scris, motivele care au determinat redactarea hotărârii cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., criticând-o pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cererea sa în baza unei excepţii de procedură, invocate din oficiu, fără a o pune în discuţia părţilor, încălcând astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Apreciază recurentul că hotărârea astfel pronunţată este nulă în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Cap. IV din Codul deontologic al magistraţilor.
4. Soluţia instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi sub toate aspectele, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru argumentele ce urmează.
Criticile recurentului privitoare la nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei inadmisibilităţii şi încălcarea principiului contradictorialităţii ca şi a dreptului la apărare prin nesolicitarea unui punct de vedere scris cu privire la aceasta, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanţa de fond procedând la judecarea cauzei, cu îndeplinirea procedurii de citare a părţilor, conform dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că însuşi recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pe de altă parte, verificând sentinţa atacată în temeiul dispoziţiilor art. 3041, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a reţinut prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor Codului de procedură civilă care reglementează termenele de redactare şi de comunicare a hotărârilor judecătoreşti şi a Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor, lipsa obligaţiei legale a judecătorului de a răspunde petiţiei invocate de către reclamant.
De altfel, cererea reclamantului nu poate fi încadrată în ipoteza avută în vedere de art. 1 din Legea nr. 554/2004, acesta neaflându-se în situaţia unei persoane vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, de către o autoritate administrativă sau un organism asimilat.
Mai constată Înalta Curte că cererea ce face obiectul cauzei de faţă intră sub reglementarea Codului de procedură civilă, ce prevede termenele de redactare şi de comunicare a hotărârilor, iar Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor prevede calea de urmat pentru obţinerea deciziilor motivate.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de R.M. împotriva Sentinţei civile nr. 4325 din 21 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3682/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3695/2012. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
