ICCJ. Decizia nr. 3680/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3680/2012
Dosar nr. 4285/2/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5339 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Ilie B.P. şi A.R.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanţilor decizia privind titlul de despăgubire aferent cotelor reclamanţilor, conform contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 417 din 16 martie 2011 şi dispoziţiei nr. 962 din 31 mai 2006, emisă de Primarul Municipiului Caransebeş, precum şi la plata, către reclamanţi, a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea a respins, ca neîntemeiate, cererile reclamanţilor privind transmiterea deciziei în vederea plăţii numerarului şi plata de daune morale.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii aveau dreptul, în temeiul Dispoziţiei nr. 962 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeş, Judeţul Caras Severin şi a contractului de cesiune de drepturi nr. 417 din 16 martie 2011, la despăgubiri pentru imobilele: casa demolata din str. Cloşca şi suprafaţa de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF 3612 Caransebeş; terenul în suprafaţa de 465 m.p. din suprafaţa de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeş transcris în CF 4025 Caransebeş; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai Viteazu) identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeş ce a fost transcris în CF 13231 Caransebeş.
A mai reţinut că dispoziţia privind acordarea de despăgubiri, împreună cu dosarul aferent, a fost comunicată C.C.S.D. şi înregistrată de aceasta sub nr. 23406/CC, fără, însă, ca titlul de despăgubire să fie emis.
Instanţa de fond a apreciat, raportat la data soluţionării notificării, că refuzul autorităţii publice pârâte de a elibera titlul solicitat reprezintă un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor privind transmiterea deciziei în vederea plăţii numerarului având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 62/2010 se suspendă pe o perioadă de 2 ani emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.
Cererea privind acordarea daunelor morale a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că reclamanţii nu au dovedit producerea în persoana acestora a unui prejudiciu moral care să poată fi reparat material, fiind suficientă admiterea prezentei acţiuni.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D., solicitând modificarea sentinţei nr. 5339 din 26 septembrie 2011 în sensul respingerii cererii reclamanţilor, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic că în speţă ar fi fost încălcat dreptul intimaţilor la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.
A criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, faţă de obiectul şi complexitatea redusă a cauzei, arătând şi că, întrucât C.C.S.D. reprezintă statul român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată .
3. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând înscrisurile cauzei, prin prisma argumentelor părţilor şi ale dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că, în speţă, prin notificarea înregistrata sub nr. 159/2001, K.O. şi A.T. au formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru mai multe imobile situate în Mun. Caransebeş, Judeţul Caras Severin.
Prin Dispoziţia nr. 962 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeş, Judeţul Caras Severin, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilele: casa demolata din str. Cloşca şi suprafaţa de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF 3612 Caransebeş; terenul în suprafaţa de 465 m.p. din suprafaţa de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeş transcris în CF 4025 Caransebeş; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai Viteazu) identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeş ce a fost transcris în CF 13231 Caransebeş.
Dispoziţia nr. 962 din 31 mai 2006 a fost comunicata C.C.S.D. şi înregistrată de aceasta sub dosar nr. 23406/CC. Până la data sentinţei recurate, pârâta nu emisese Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
În data de 16 martie 2011, intre reclamanţii I.B.P., A.R. şi M.M., având calitatea de cesionari şi K.O. prin mandatar A.D.C. şi A.A., în calitate de cedent şi titulari de drepturi conform Dispoziţiei nr. 962 din data de 31 mai 2006, a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi nr. 417 din 16 martie 2011 autentificat de B.N.O., notar public P.D.
În raport de dispoziţiile art. 1393 C. civ., cesionarii au notificat pârâtei încheierea contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată sub nr. RG/13849 din 17 martie 2011.
Intimaţii-reclamanţi au supus controlului instanţei de contencios administrativ tocmai refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Se constată că procedurile de recuperare a bunurilor sau contravalorii acestora au demarat prin notificarea formulată în anul 2001, fără ca decizia reprezentând titlul de despăgubire să fie emisă până la această dată.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul abuzului de drept, reţinându-se şi încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.L.F.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa C.E. d.O.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
Obligaţia de a emite titlul de despăgubire include, în mod firesc, parcurgerea tuturor etapelor administrative aferente, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect.
În ceea ce priveşte problema cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, în speţă, titulara obligaţiei deduse judecăţii, în culpă pentru neîndeplinirea acesteia, şi care a căzut în pretenţii, în sensul art. 274 C. proc. civ., este însăşi pârâta C.C.S.D., condiţii în care criticile acesteia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 5339 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3679/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3682/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
