ICCJ. Decizia nr. 373/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 373/2012
Dosar nr. 6078/2010
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.M.C. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire şi plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere ca urmare a nerespectării obligaţiei de emitere a deciziei, de la data introducerii acţiunii şi până la data îndeplinirii obligaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Dispoziţia nr. 9232 din 11 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 10 din Sectorul 1, dosarul fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 44016/CC.
Deşi au trecut trei ani de la emiterea Dispoziţiei, dosarul de despăgubire nu a fost soluţionat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3160 din 23 mai 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta să emită decizia privind titlul de despăgubire în termen de trei luni de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.
Totodată, instanţa a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că tergiversarea emiterii titlului de plată pe o perioadă de peste 3 ani, cumulată cu invocarea unor motive inconsistente după primirea cererii de chemare în judecată conturează existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, întrucât etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă iar etapele evaluării şi emiterii deciziei sunt etape condiţionate de ordinea de soluţionare a dosarului de despăgubiri, aşa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe.
Dosarul de despăgubire al reclamantei face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
În ceea ce priveşte obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinţei s-a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de faptul că dosarele de despăgubiri se transmit la evaluator după care persoanele îndreptăţite pot formula obiecţiuni, apoi trebuie inclus intervalul de timp ce cuprinde activitatea de redactare, avizare, semnare a deciziei etc.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta C.M.C. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei obligarea acestei pârâte să numească un evaluator şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire precum şi obligarea pârâtei la daune în cuantum de 100 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei.
În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acesteia de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire şi plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere.
Dosarul aferent Dispoziţiei Primarului Municipiului Bucureşti nr. 9232/2007 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 44016/CC şi, deşi au trecut trei ani de la emiterea Dispoziţiei nu a fost soluţionat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.";,
- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.";
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.";
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.";
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.";
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.";
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.";
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziţia nr. 9232/2007 a Primarului Municipiului Bucureşti, nu a fost soluţionat, până la data pronunţării sentinţei.
În raport cu data declanşării procedurii administrative - anul 2007 şi cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimata-reclamantă, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că în speţă a fost încălcat termenul rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimata-reclamantă, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii intimatei-reclamante, astfel că susţinerile şi criticile acesteia sunt fondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, pe care o va modifica în sensul că va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea privind obligarea la plata de daune cominatorii, deoarece o astfel de cerere, privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sub sancţiunea de daune cominatorii, nu este justificată, această sancţiune nefiind prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 - sunt prevăzute penalităţi pe zi de întârziere pentru ca persoana vătămată să îşi vadă dreptul restabilit. Acestea se stabilesc în favoarea reclamantului şi nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârzierile în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărârile definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Pentru toate aceste considerente, constatând că recursul formulat de pârâtă este nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa primei instanţe menţinută ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 174 C. proc. civ. recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C.M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 3160 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C.M.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3694/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 375/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
