ICCJ. Decizia nr. 3781/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3781/2012
Dosar nr. 7964/2/2010
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2869 din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii L.N. şi L.Nd., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâtei la analizarea şi avizarea cererii, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi că nu a fost încălcat principiul soluţionării cererii într-un termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii, 23 iunie 2010, şi data introducerii acţiunii, 14 septembrie 2010, precum şi cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, în sensul constatării greşite a inexistenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române; arată recurenţii că se impunea respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect şi obligarea autorităţii pârâtei, în solidar cu preşedintele acesteia, la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Înalta Curte reţine, astfel, ca fiind nefondată critica privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, pentru următoarele motive:
Astfel, prin cererile formulate la data de 23 iunie 2010, recurenţii-reclamanţi s-au adresat autorităţii intimate, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, prevăzând, în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit. c), că fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că intervalul de timp cuprins între data formulării cererilor, 23 iunie 2010, şi data introducerii acţiunii, 14 septembrie 2010, nu depăşeşte termenul de 5 luni stabilit de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată.
Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin „refuz nejustificat de a soluţiona o cerere” se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.
De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ definesc „excesul de putere” ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
În speţă, însă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, această ipoteză nu este întrunită, termenul de 5 luni de la data înregistrării cererilor, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române nefiind depăşit la data formulării acţiunii.
Faţă de cele arătate, constatând că în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile pentru calificarea conduitei autorităţii publice intimate drept un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii L.N. şi L.Nd. împotriva Sentinţei civile nr. 2869 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3783/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
