ICCJ. Decizia nr. 3797/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3797/2012
Dosar nr. 772/2/2012
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Structura B.P., Baroul Bucureşti şi Consiliul Baroului Bucureşti - Forma Paralelă B.P., suspendarea provizorie a dispoziţiei nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină şi a deciziei nr. 505A din 03 ianuarie 2012 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a acestora.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cele două decizii i-au fost vătămate dreptul la muncă şi dreptul la liberă asociere.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1605 din 06 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, şi, în consecinţă, a dispus suspendarea dispoziţiei nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină şi a deciziei nr. 505A din 03 ianuarie 2012 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 110/2/2012.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 505 din 09 decembrie 2011, Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti - Structura B.P. a dispus excluderea reclamantului din profesia de avocat, în temeiul prevederilor art. 89 lit. s) şi art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar prin decizia nr. 505A din 03 ianuarie 2012, Uniunea Naţională a Barourilor din România a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei Baroului ca nefondată.
Examinând înscrisurile deduse judecăţii, precum şi prevederile legale incidente, Curtea a constatat existenţa unor împrejurări de fapt şi de drept care fundamentează concluzia îndoielii serioase asupra legalităţii actelor administrative, precum şi iminenţa producerii unei pagube materiale, fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a arătat că cele două acte emise de organizaţia profesională de interes public (conform art. 1 din actul constitutiv ), asimilate celor administrative, nu îndeplinesc cerinţa de motivare, expresie a principiului transparenţei activităţii desfăşurate sub regimul administrativ, a dreptului oricărui petiţionar la informaţie, făcând imposibilă analizarea motivelor de fapt ce au stat la baza aplicării dispoziţiilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv la respingerea contestaţiei.
A mai apreciat că suspendarea acestora este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, constând în prejudiciul material care ar fi produs reclamantului pus în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea remunerată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bucureşti şi Consiliul Baroului Bucureşti, prin Preşedintele B.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenţii au indicat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
- au fost aplicate greşit prevederile Legii nr. 554/2004, în speţă fiind incidente dispoziţiile Legii speciale nr. 51/1995, în raport de care acţiunea este inadmisibilă;
- trebuia invocată excepţia prematurităţii, reclamantul neparcurgând procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările formulate de intimat
Prin concluziile scrise depuse la data de 26 septembrie 2012, în termenul de amânare a pronunţării, intimatul C.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că nu există temeiuri pentru a considera că prima instanţă era necompetentă material,câtă vreme este incident principiul „instanţa care poate mai mult poate şi mai puţin”.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a concluziilor scrise, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant C.V. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti, invocând, în drept, dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru ca prevederile indicate să fie aplicabile este obligatoriu ca actul a cărui suspendare se solicită să fie act administrativ. Potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acesta este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În cauză, contrar opiniei judecătorului de la Curtea de apel, emitentul actului atacat, ca şi celelalte structuri ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Structura B. implicate în procedura de excludere din profesie a intimatului-reclamant nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate autorităţi publice sau persoane juridice asimilate acestora în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
Împrejurarea că în art. 1 din actul constitutiv, Uniunea Naţională a Barourilor din România - Structura B. s-a autodefinit „organizaţie profesională de interes public” nu justifică reţinerea calităţii de entitate asimilată autorităţii publice, întrucât au această legitimare doar „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Or, structurile angrenate în procedura de excludere din profesie a intimatului-reclamant nu au făcut dovada obţinerii statutului de utilitate publică ori a autorizării în sensul normei citate şi, deci, nu au aptitudinea de a emite acte administrative.
Aceeaşi concluzie se degajă şi din considerentele sentinţei penale nr. 538 din 05 aprilie 2012 a Judecătoriei Deva, definitivă, de condamnare a inculpatului B.P. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii (respectiv a profesiei de avocat), potrivit cu care cererea parchetului de anulare a deciziei de primire în profesie a inculpatului a fost respinsă întrucât „nu emană de la entităţi legal înfiinţate, ori prin admiterea cererii s-ar ajunge practic la recunoaşterea indirectă a existenţei legale a acestora”.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu există premisa aplicării dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bucureşti şi Consiliul Baroului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1605 din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea reclamantului C.V. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3772/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3800/2012. Contencios → |
|---|
