ICCJ. Decizia nr. 3800/2012. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3800/2012

Dosar nr. 7780/2/2010

Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC C.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Guvernul României, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Justiţiei şi Casa Judeţeană de Pensii Vaslui obligarea pârâţilor la recunoaşterea şi aplicarea deciziei penale nr. 807/R din 20 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui şi constatarea nulităţii sentinţei nr. 660 din 18 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Vaslui.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4051 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamantei SC C.I. SRL.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie materiei contenciosului administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, întrucât actele supuse controlului judecătoresc nu sunt acte administrative.

3. Recursul declarat de SC C.I. SRL.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, comunicată la data de 27 septembrie 2011, recurenta a declarat recurs la data de 14 iunie 2011 şi a formulat motivele cererii de recurs la data de 18 octombrie 2011.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 303 C. proc. civ., situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., a constatat că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat.

În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Întrucât recurenta nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, în termenele procedurale, recursul fiind declarat la data de 14 iunie 2011, iar motivele cererii de recurs la data de 18 octombrie 2011, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de SC C.I. SRL Vaslui împotriva sentinţei nr. 4051 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3800/2012. Contencios