ICCJ. Decizia nr. 3765/2012. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3765/2012
Dosar nr. 401/2/2010
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4939 din 07 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care reclamanţii Primarul sectorului 3 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitau anularea Deciziei nr. 58 din 13 noiembrie 2009, emisă de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 58 din 13 noiembrie 2009 s-a constatat, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea nr. 21/1996, republicată, încălcarea de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primarul General al Municipiului Bucureşti, Consiliile Locale ale sectoarelor 1-4 şi 6 şi Primarii sectoarelor 1-4 şi 6 a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, reclamanţii, Consiliul Local al sectorului 3 şi Primarul sectorului 3 Bucureşti, pentru încheierea actului adiţional nr. 17 din 20 octombrie 2004 care a prelungit durata contractului public de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare din 11 noiembrie 1999 pentru încă 5 ani, respectiv până la data de 25 octombrie 2009, stabilindu-se în sarcina reclamanţilor, ca măsuri de restabilire a mediului concurenţial, în cazul în care optează pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare, să procedeze în acest sens în baza unei licitaţii publice, prin care să asigure transparenţa şi egalitatea de tratament între agenţii economici interesaţi să intre pe această piaţă.
Faţă de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, se apreciază că fapta reţinută de pârât în sarcina reclamanţilor, respectiv, încheierea actului adiţional nr. 17 din 20 octombrie 2004 care a prelungit durata contractului public de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare din 11 noiembrie 1999 pentru încă 5 ani, respectiv până la data de 25 octombrie 2009, reprezintă o încălcare a acestor dispoziţii, fiind de natură să împiedice concurenţa pe piaţa relevantă reprezentată de prestarea serviciilor de salubrizare, în contextul în care autorităţile publice locale au decis încheierea unui contract de delegare de gestiune, prelungirea automata a acestui contract cu acelaşi agent economic conducând la favorizarea acestuia în raport cu alţi agenţi economici care au ca obiect de activitate prestarea unor activităţi de salubrizare.
Susţinerea potrivit căreia pârâtul a menţinut raportul de investigaţie nerăspunzând principalei criticii aduse prin observaţiile transmise Consiliului, anume aceea că autorităţile administrative organizate la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti nu mai pot fi subiecţi activi ai încălcării art. 9 din Legea nr. 21/1996 şi, drept urmare, nu mai pot fi sancţionaţi potrivit acestei legi nu poate fi reţinută.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, (1) Sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, în special: a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale; b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu fac obiectul aplicării excepţiei stabilite la art. 2 alin. (1) lit. b).
(3) În cazul în care organele administraţiei publice centrale sau locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenţei, acesta are posibilitatea de a ataca acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti.
Aceste dispoziţii erau în vigoare la data încheierii actului adiţional nr. 17 din 20 octombrie 2004 care a prelungit durata contractului public de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare din 11 noiembrie 1999 pentru încă 5 ani, respectiv până la data de 25 octombrie 2009, iar din cuprinsul acestora rezultă că Primăria sectorului 3 Bucureşti, putea fi considerată subiect activ al faptelor cu caracter concurenţial reţinute în sarcina acesteia.
Pe de altă parte, prin decizia contestată în ansamblul său se reţine săvârşirea unor fapte anticoncurenţiale atât de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, cât şi de către Consiliile Locale şi Primarii sectoarelor 1-4 şi 6, ca autorităţi ale administraţiei publice locale al Municipiului Bucureşti, faptele având o legătură între ele, iar actul adiţional din 2004 prin care s-a prelungit durata contractului public de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru încă 5 ani, a fost semnat de Consiliul Local al sectorului 3 şi Primarul sectorului 3, astfel încât nu se poate susţine că nu sunt subiecţi activi ai faptei anticoncurenţiale.
La data încheierii actului adiţional reclamanţii au avut competenţa înfiinţării, organizării, gestionării şi coordonării serviciului de salubrizare, iar faptul că Legea nr. 101/2006 a suferit modificări ulterior în sensul că atribuirea contractelor de delegare de gestiune serviciului de salubrizare şi stabilirea procedurii de atribuire şi a regimului juridic al contractelor de delegare de gestiune a serviciului de salubrizare ar reveni Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nu prezintă relevanţă, întrucât, prin decizia contestată, Consiliul Concurenţei a reţinut încălcarea Legii concurenţei de către autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Bucureşti în ansamblul lor, inclusiv de către reclamante, iar măsurile au fost stabilite în sarcina acestora, potrivit competenţelor fiecăruia, în solidar cu Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, având în vedere specificul organizării autorităţilor administraţiei publice locale în Municipiul Bucureşti.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localităţilor, serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor.
(2) Serviciul public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare serviciu de salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul respectivelor unităţi administrativ-teritoriale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale elaborează şi aprobă strategiile locale cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, ţinând seama de prevederile legislaţiei în vigoare, de documentaţiile de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, precum şi de programele de dezvoltare economico-socială a unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Strategiile adoptate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti vor urmări, în principal, următoarele obiective (…).
În sfârşit, potrivit art. 11 din acelaşi act normativ, gestiunea serviciului de salubrizare se realizează în condiţiile Legii nr. 51/2006, prin următoarele modalităţi: a) gestiune directă; b) gestiune delegată.
(2) Alegerea modalităţii de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, în conformitate cu strategiile şi programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localităţi/sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, dispoziţiile legale incidente în materia dezvoltării şi funcţionării pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare respective a delegării de gestiune a acestui serviciu prevăd obligaţii în sarcina atât a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi a Consiliilor Locale şi Primarilor de sectoare, astfel încât este mai puţin relevant cine are competenţa în momentul actual să adopte deciziile de delegare a serviciului de salubrizare şi să încheie contractile, măsura fiind stabilită în solidar, aşa cum s-a reţinut.
Pe de altă parte, decizia nu aplică vreo sancţiune prevăzută de Legea nr. 21/1996, ci constată încălcarea art. 9 din acest act normative şi stabileşte măsuri în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale pentru restabilirea mediului concurenţial, nefiind vorba despre o obligaţie imposibil de executat, de vreme ce obligaţiile urmează să se execute în solidar şi cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Se mai susţine de către reclamanţi că decizia Consiliului Concurenţei este nelegală din perspectiva prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996, întrucât, la încheierea actului adiţional nr. 17/2004 prin care a fost prelungit contractul privind achiziţia serviciului de salubrizare din 09 noiembrie 1999, instituţia a acţionat în aplicarea şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare în momentul încheierii contractului.
Legislaţia în vigoare de la momentul încheierii actului adiţional nu prevedea obligaţia prelungirii contractelor de delegare de gestiune cu aceiaşi operatori economici, aceasta fiind o decizie a autorităţilor publice deliberative, dimpotrivă legislaţia în vigoare prevedea obligativitatea organizării unor licitaţii; or, prin semnarea actului adiţional nr. 17/2004, s-a ajuns la stabilirea unei durate excesive a contractului de delegare de gestiune a serviciului public de salubritate, ceea ce a însemnat o distorsionare a mediului concurenţial, prin favorizarea operatorului cu care s-a încheiat iniţial contractului şi bararea accesului altor operatori care ar fi putut să efectueze acest serviciu în condiţii economice şi de calitate superioare.
Decizia stabileşte şi sancţionează fapte anticoncurenţiale întreprinse la nivelul anilor 2004, însă la acel moment art. 9 din Legea nr. 21/1996 era în vigoare, fiind în vigoare şi O.G. nr. 87/2001, care prevedea la art. 14 alin. (5) că delegarea gestiunii acestor servicii se face prin licitaţie publică, art. 2 şi 13 din O.U.G. nr. 60/2001, care impunea respectarea principiilor liberei concurenţe, transparenţei şi tratamentului egal la atribuirea contractelor de delegare a gestiunii şi stabilea că această operaţiune se face prin licitaţie publică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, considerând-o netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că au fost încălcate de către recurenţii-reclamanţi dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi că Primarul sectorului 3 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 3 al Municipiului Bucureşti pot fi subiecţi activi ai încălcării prevederilor legale sus-menţionate.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin decizia nr. 58 din 13 noiembrie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei, s-a constatat, încălcarea de către mai multe autorităţi administrative locale, între care şi recurenţii, a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată; în ce-i priveşte pe recurenţi, s-a reţinut că încheierea actului adiţional nr. 17 din 20 octombrie 2004 care a prelungit durata contractului public de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare din 11 noiembrie 1999 pentru încă 5 ani, respectiv până la data de 25 octombrie 2009, este greşită, stabilindu-se în sarcina acestora, ca măsuri de restabilire a mediului concurenţial, în cazul în care optează pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare, să procedeze în acest sens în baza unei licitaţii publice, prin care să asigure transparenţa şi egalitatea de tratament între agenţii economici interesaţi să intre pe această piaţă.
Nu este întemeiată critica recurenţilor referitoare la greşita apreciere a instanţei de fond cu privire la încălcarea de către aceştia a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Astfel, conform acestor dispoziţii legale, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, „ Sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, în special: a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale; b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici”.
De asemenea, la data încheierii de către autorităţile recurente a actului adiţional nr. 17 din 20 octombrie 2004, erau în vigoare prevederile următoarelor acte normative:
- O.G. nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor , potrivit căreia „ Delegarea gestiunii şi concesionarea serviciilor publice de salubrizare către operatorii atestaţi se fac prin licitaţie publică, în conformitate cu prevederile regulamentului de delegare a serviciilor publice locale ” [art. 14 alin. (5)] şi „ operaţiunile de delegare (a gestiunii serviciilor publice de salubrizare – n.r.) se pot realiza numai prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii ” art. 21 lit. e);
- O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, conform căreia „Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică sunt: a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii, indiferent de naţionalitate, să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, contractant” [art. 2 lit. a)];
- Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, potrivit căreia „În exercitarea competenţei şi a responsabilităţii autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii faţă de utilizatorii serviciilor publice de gospodărie comunală: a) delegarea gestiunii, respectiv gestiunea directă a serviciilor publice de gospodărie comunală, pe criterii de competitivitate şi eficienţă managerială” [art. 13 alin. (1) lit. a)].
Or, prin măsura prelungirii valabilităţii contractului de salubrizare în discuţie, cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la aplicarea principiului liberei concurenţe în cadrul acestui domeniu de activitate, respectiv a obligativităţii procedurii licitaţiei publice, menţionate mai sus, au fost, evident, încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, acţiunea autorităţilor recurente reprezentând o intervenţie a administraţiei publice locale, prin care are loc o denaturare a concurenţei, în sensul prevederilor legale amintite.
Nici critica prin care se susţine că autorităţile recurente, respectiv Primarul sectorului 3 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, nu pot fi subiecţi activi ai încălcării dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu poate fi primită, întrucât, aşa cum rezultă din prevederile legale citate mai sus, obligaţiile referitoare la aplicarea, în domeniul de activitate supus discuţiei, a principiului liberei concurenţe revin „autorităţilor administraţiei publice locale”, din această categorie făcând parte şi autorităţile recurente, în raport cu dispoziţiile art. 78 şi 80 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, care sunt suficient de explicite şi nu lasă loc de interpretare cu privire la acest aspect.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că în cauză, contrar susţinerii recurentelor, nu sunt incidente dispoziţiile cuprinse în teza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Astfel, conform acestor prevederi legale, „Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei săvârşite de (…) b) organele administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.”
Excepţia la care se referă teza finală a dispoziţiilor legale citate vizează, aşadar, două ipoteze: existenţa unei/unor legi care, prin norme exprese şi pentru raţiuni explicite, să deroge de la aplicarea principiului liberei concurenţe, pe de o parte, şi existenţa unui interes public major, a cărui apărare să justifice decizia organelor administraţiei publice de influenţare a concurenţei, pe de altă parte.
Or, în cauză, autorităţile recurente nu au făcut dovada că au acţionat în virtutea uneia dintre aceste ipoteze, care să justifice derogarea de la respectarea principiului liberei concurenţe.
Pentru considerentele arătate, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, nefiind incident nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi Cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii Primarul sectorului 3 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 3 al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4939 din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3597/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3768/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
