ICCJ. Decizia nr. 3877/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3877/2012
Dosar nr. 10862/2/2010
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.M.I., în contradictoriu cu A.N.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat următoarele:
- anularea Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A.;
- obligarea unităţii pârâte la reintegrarea reclamantului în funcţia anterioară emiterii acestui ordin, aceea de director executiv adjunct în cadrul D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite, indexate şi actualizate de la momentul eliberării din funcţie şi până la reintegrarea reclamantului, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a fost eliberat din funcţia de director executiv adjunct al D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, din motive neimputabile acestuia, că ordinul a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, astfel că şi ordinul emis în baza acesteia este nelegal.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca tardiv formulată, cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 4648 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii ca nefondată,
- a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.M.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A.,
- a anulat Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A.,
- a obligat pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor băneşti reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru funcţia din care a fost eliberat, inclusiv indexările şi majorările de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 şi până la data la care funcţia publică de conducere de director executiv adjunct a fost desfiinţată conform H.G. nr. 283 din 23 martie 2011 şi a Ordinului nr. 1209/2011 al Preşedintelui A.N.S.V.S.A.,
- a respins capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia de sef serviciu economic şi administrativ din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, ca neîntemeiat,
- a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1400 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată la data de 05 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe plic, astfel că, raportat la momentul publicării în M. Of. a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că este neconstituţională legea de aprobare a O.U.G nr. 37/2009 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, acţiunea apare ca fiind introdusă în termenul legal de 1 an de zile, motiv pentru care instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii ca nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în temeiul unui act normativ declarat neconstituţional, fiind astfel lipsit de orice fundament legal, fapt ce impune admiterea cererii reclamantului şi anularea actului.
În ceea ce priveşte cererea de reintegrare în funcţia deţinută anterior, instanţa a constatat că reclamantul şi-a precizat cererea introductivă sub aspectul obiectului, solicitând, la data de 20 mai 2010, reintegrarea sa în funcţia de şef serviciu economic şi administrativ din Cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, faţă de modificarea structurii organizatorice şi de funcţionare a D.S.V.S.A. (conform Ordinului nr. 1209 din 27 aprilie 2011) în sensul desfiinţării postului de director adjunct economic.
Curtea a reţinut că, potrivit art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, reintegrarea funcţionarului public în ipoteza constatării nulităţii actului administrativ poate avea loc pe funcţia publică deţinută, iar nu într-o funcţie publică similară, astfel cum se solicită în cauză de către reclamant.
Or, în speţă, a reţinut instanţa, funcţia deţinută de către reclamant la momentul emiterii ordinului de eliberare din funcţie nu se mai regăsea în structura organizatorică a direcţiei judeţene.
Instanţa de fond a mai reţinut că în caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice devin incidente dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, numirea funcţionarilor publici în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente, făcându-se în cazurile reglementate expres la alin. (1) lit. a) - d) şi în raport de criteriile enunţate la alin. (2) al aceluiaşi articol, iar, potrivit alin. (3), în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituţia publică.
Instanţa a apreciat că în cadrul prezentului litigiu, având ca obiect anularea ordinului de încetare a raporturilor de serviciu şi înlăturarea efectelor vătămătoare ale actului prin obligarea la reintegrare, instanţa nu este îndrituită a verifica în ce măsură autoritatea pârâtă, ca urmare a reorganizării acesteia, s-a conformat sau nu dispoziţiilor legale anterior menţionate.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, faţă de soluţia de anulare a actului de eliberare din funcţie, Curtea a acordat reclamantului despăgubirile solicitate, începând cu data de 23 mai 2009 şi până la data la care funcţia publică a fost desfiinţată, conform Ordinului nr. 1209/2011 a Preşedintelui A.N.S.V.S.A., luând în considerare la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri împrejurarea că în intervalul anterior menţionat reclamantul a ocupat succesiv diverse funcţii în cadrul autorităţii (funcţia de execuţie în cadrul D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Ilfov, începând cu data de 01 septembrie 2009 - conform ordinului din 27 august 2009, funcţia de execuţie din cadrul D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu - decizia nr. 110 din 23 octombrie 2009, funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, ocupată temporar la D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu - Ordinul nr. 1178 din 07 mai 2010, Ordinul nr. 2840 din 05 noiembrie 2010 şi Ordinul nr. 238 din 02 ianuarie 2011), astfel că acesta este îndreptăţit doar la diferenţa drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv adjunct şi acelea obţinute, aferente funcţiilor de execuţie exercitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul N.M.I., cât şi pârâta A.N.S.V.S.A. şi pentru Siguranţa Alimentelor criticând-o pentru neegalitate şi netemeinicie.
I. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul N.M.I. critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond sub aspectul greşitei respingeri a capătului de cerere privind reintegrarea sa în funcţia de şef serviciu economic şi administrativ în cadrul D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu.
Astfel, recurentul arată că pe parcursul judecăţii acestei cauze s-a modificat structura organizatorică a D.S.V.S.A. conform ordinului nr. 1209 din 27 aprilie 2011, în sensul desfiinţării postului de director adjunct economic pe care l-a ocupat reclamantul înainte de emiterea ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 a cărui anulare se solicită prin acţiunea introductivă, că, în aceste condiţii reclamantul şi-a precizat capătul de cerere privind reintegrarea sa, solicitând faţă de împrejurarea că atribuţiile directorului adjunct economic au fost preluate de funcţia de şef serviciu economic şi administrativ, funcţie echivalentă celei de director adjunct economic, astfel cum recunoaşte şi pârâta, ca reintegrarea să se facă pe acest post echivalent de şef serviciu economic şi administrativ.
Arată recurentul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, apreciind pe de-o parte că această funcţie de şef serviciu nu este funcţia deţinută anterior, în raport de prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi că instanţa nu ar fi îndrituită să verifice în ce măsură pârâta respecta dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, incidente în cauză în caz de reorganizare.
Apreciază recurentul că faţă de probele dosarului, respectiv fişa postului corespunzătoare funcţiei de director adjunct economic şi fişa postului corespunzătoare funcţiei de şef serviciu economic şi administrativ din care rezultă că atribuţiile corespunzătoare funcţiei de şef serviciu economic şi administrativ sunt în proporţie de peste 50% cele ale funcţiei de director adjunct economic (funcţie desfiinţată), fiind practic schimbată doar denumirea funcţiei, instanţa avea obligaţia să constate că funcţia de şef serviciu economic şi administrativ este similară funcţiei desfiinţate de director adjunct economic şi să admită capătul de cerere privind reintegrarea sa pe acest post similar celui desfiinţat.
Arată recurentul că, prin adresa nr. A1. din 7 septembrie 2011, pârâta A.N.S.V.S.A. a recunoscut că funcţia publică echivalentă pentru funcţia de director adjunct economic la nivelul D.S.V.S.A. Giurgiu este cea de Şef Serviciu Economic şi Administrativ, pe care acesta a cerut reintegrarea şi care nu era ocupată.
Apreciază recurentul că prin refuzul instanţei de a-l reintegra pe postul de şef serviciu economic şi administrativ, deşi este similar celui de director adjunct economic ca şi atribuţii), sub pretext că nu reprezintă funcţia deţinută anterior şi că nu ar fi îndrituită să verifice în ce măsură sunt respectate dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 ce se referă la reorganizarea autorităţii, practic instanţa a refuzat să se pronunţe cu privire la un drept la care era îndreptăţit, încălcând art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, neavând nici o culpă că pe timpul procesului atribuţiile corespunzătoare postului de director adjunct economic au fost preluate de şef serviciu economic prin reorganizarea D.S.V.S.A. Giurgiu.
II. În motivarea recursului declarat, pârâta A.N.S.V.S.A. şi pentru Siguranţa Alimentelor arată că soluţia instanţei de fond, de anulare a Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 şi de obligare a acesteia la plata către reclamant a despăgubirilor băneşti, este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Arată recurenta că temeiul legal al emiterii ordinului a cărui anulare s-a dispus au fost dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acea dată, potrivit cărora funcţiile publice de director executiv şi director executiv adjunct ai direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au fost desfiinţate, urmând ca pentru ocuparea posturilor de director coordonator, director coordonator adjunct sanitar veterinar, director coordonator adjunct siguranţa alimentelor director coordonator adjunct economic din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti să se organizeze evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale, data desfăşurării (18 mai 2009 - 19 mai 2009) acestei evaluări fiind adusă la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul A.N.S.V.S.A. şi pe pagina de intranet a autorităţii conform art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009, la această evaluare putând participa toţi cetăţenii care îndeplineau condiţiile impuse de O.U.G. nr. 37/2009, inclusiv cei care deţinuseră funcţiile publice desfiinţate de acest act normativ.
Mai arată recurenta că, având în vedere acest aspect, se impunea ca şi instituţiile menţionate la lit. 1 pct. (1) din lista cuprinsă în anexa la O.U.G. nr. 37/2009 să procedeze la aplicarea dispoziţiilor imperative ale unor prevederi legale în vigoare la acel moment, fiind emis în acest sens ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică de conducere de Director Executiv Adjunct al D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, astfel că instituţia recurentă a procedat în conformitate cu aceste dispoziţii legale imperative, în vigoare la acel moment, cu respectarea întocmai şi în tot a termenelor şi condiţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 37/200, instituţia publică neavând un drept de opţiune, astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs „ope legis", cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului.
Recurenta apreciază că în raport de acest cadru juridic în care a fost emis şi a produs efecte, ordinul A.N.S.V.S.A. contestat a avut temei legal şi a produs efecte juridice valabile, astfel că instanţa nu putea dispune anularea acestuia.
Examinând cauza şi sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de apărările formulate şi de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamantul N.M.I., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi respingerea recursului declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Astfel, prin Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A., recurentul-reclamant, după un preaviz de 30 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.S.V. şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
De asemenea, este de necontestat faptul că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „O.U.G. (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Totodată, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, recurentul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea recurentului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza acestor ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţelor şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Mai mult, acceptarea tezei susţinute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis Preşedintele A.N.S.V.S.A. .
În altă ordine, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi a fost menţinută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituţionale.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanţe, este lipsită de efecte juridice, din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale.
Prin urmare, este corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la anularea ordinului contestat şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor băneşti reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru funcţia din care a fost eliberat, inclusiv indexările şi majorările de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 şi până la data la care funcţia publică de conducere de director executiv adjunct a fost desfiinţată conform H.G. nr. 283 din 23 martie 2011 şi a Ordinului nr. 1209/2011 al Preşedintelui A.N.S.V.S.A.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A.N.S.V.S.A. şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat.
Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant N.M.I. cu privire la respingerea capătului de cerere privind reintegrarea acestuia în funcţia de şef serviciu economic şi administrativ, pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din materialul probator existent la dosar rezultă cu evidenţă faptul că însăşi autoritatea pârâtă a recunoscut că la data de 7 septembrie 2011 funcţia publică echivalentă pentru funcţia de director adjunct economic la nivelul D.S.V.S.A. Giurgiu este cea de şef serviciu economic şi administrativ.
Astfel, se observă că pe parcursul judecăţii cauzei s-a modificat structura organizatorică a D.S.V.S.A. prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011, în sensul desfiinţării postului de director adjunct economic pe care l-a ocupat reclamantul înainte de emiterea Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009, a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, iar atribuţiile directorului adjunct economic au fost preluate de funcţia de şef serviciu economic şi administrativ, funcţie echivalentă celei anterioare, astfel că reclamantul a solicitat ca reintegrarea sa să se facă pe acest post echivalent.
Procedând la examinarea comparativă a fişelor postului deţinut de recurent anterior restructurării dispuse prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011, acela de director adjunct economic, cu cele aferente funcţiei publice de şef serviciu economic şi administrativ, ca poziţie corespondentă rezultată în urma reorganizării, se constată diferenţieri în ceea ce priveşte structurarea şi gruparea atribuţiunilor, nu şi în ceea ce priveşte substanţa acestora.
Cu alte cuvinte, fiind identificate, în ceea ce priveşte atribuţiile aferente poziţiilor publice sus arătate, numai modificări de formă, nu şi de fond, şi nu în proporţie de peste 50%, astfel cum se prevede în art. 100 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, Înalta Curte apreciază că ordinul atacat este nelegal în condiţiile în care nu au fost respectate prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) şi c) din acelaşi act normativ.
Potrivit acestor reglementări există obligaţia imperativă ca funcţionarii publici să fie numiţi în noile funcţii publice dacă se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50% sau dacă „este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiunilor aferente funcţiei publice”.
Or, din probele administrate în cauză rezultă că atribuţiile corespunzătoare funcţiei de şef serviciu economic şi administrativ sunt în proporţie de peste 50% cele ale funcţiei de director adjunct economic (funcţie desfiinţată), fiind practic schimbată doar denumirea funcţiei.
Înalta Curte constată astfel, că funcţia de şef serviciu economic şi administrativ este similară funcţiei desfiinţate, de director adjunct economic, astfel că va admite capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului pe acest post similar celui desfiinţat.
Înalta Curte apreciază că este lipsit de relevanţă faptul că postul de şef serviciu economic administrativ, pe care reclamantul a solicitat reintegrarea, nu este postul deţinut anterior, astfel că instanţa de fond avea obligaţia de a analiza dacă este îndreptăţit la recunoaşterea dreptului pretins, acela de a fi reintegrat pe un post similar celui desfiinţat.
În consecinţă, Înalta Curte va dispune reîncadrarea recurentului-reclamant de către recurenta-pârâtă pe o funcţie echivalentă cu cea de director adjunct economic deţinută anterior reorganizării dispuse prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011 şi a cărei denumire a fost determinată de autoritatea emitentă ca fiind funcţia de şef serviciu economic şi administrativ în cadrul D.S.V.S.A.
Echivalenţa dintre funcţia publică avută de recurent şi cea pe care acesta urmează a fi reintegrat s-a realizat, în mod evident, prin raportare la natura funcţiei publice anterior deţinute, la atribuţiile avute, examinate în substanţa lor, în raport de materialul probator administrat în cauză.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a concluzionat că nu este îndrituită a verifica în ce măsură autoritatea pârâtă, ca urmare a reorganizării acesteia, s-a conformat sau nu dispoziţiilor art. 100 şi art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Aşadar, faţă de considerentele arătate, apreciind incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul N.M.I. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. va modifica sentinţa atacată în parte, în sensul că va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică de şef serviciu economic şi administrativ în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul N.M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de N.M.I. împotriva sentinţei civile nr. 4648 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică de şef serviciu economic şi administrativ în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Obligă pârâta la 400 RON cheltuieli de judecată către reclamantul N.M.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3876/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3887/2012. Contencios → |
|---|
