ICCJ. Decizia nr. 3889/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3889/2012
Dosar nr. 4710/2/2011
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta A.M.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi M.D.R.T., solicitând:
- obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce, în condiţiile legii, fondurile necesare plăţii subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON;
- obligarea M.D.R.T.:
a) să întocmească, în condiţiile legii, documentaţia de plată aferentă subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON,
b) să efectueze, în condiţiile legii, către reclamantă plata subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON.
- obligarea pârâţilor la plata subvenţiei sub sancţiunea unei penalităţi în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la executarea efectivă.
Pârâtul M.D.R.T. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii, arătând că, în raport de obiectul acţiunii, chemarea în judecată a Ministerului Finanţelor Publice este nejustificată, având în vedere că reclamanta nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaţionale cu Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul a arătat că solicitarea reclamantei ca Ministerul Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON este neîntemeiată, în lipsa oricăror raporturi juridice dintre reclamantă şi Ministerul Finanţelor Publice.
S-a arătat în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii că, în ceea ce priveşte Ministerul Finanţelor Publice, acţiunea a fost introdusă direct la instanţa judecătorească, fără respectarea procedurii administrative prealabile, fapt pentru care acţiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Prin încheierea din 4 octombrie 2011, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 5782 din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce, în condiţiile legii, fondurile necesare plăţii subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibil;
- a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.G.A., în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T.,
- a obligat pe pârâtul M.D.R.T. să întocmească documentaţia de plată pentru subvenţia de 45.810,94 RON şi să plătească subvenţia aceasta până la termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 100 RON pe fiecare zi de întârziere,
- a obligat pe pârâtul M.D.R.T. la 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta nu a respectat procedura prevăzută de lege de a se adresa mai întâi pârâtului Ministerul Finanţelor Publice pentru a solicita să aloce fondurile necesare plăţii subvenţiei, motiv pentru care, în baza art. 7, 8 şi 12 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins primul capăt de cerere împotriva acestui pârât, ca inadmisibil.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că la data de 05 iunie 2007 reclamanta a încheiat cu SC R.I. SRL contractul de construire autentificat sub nr. A1., având ca obiect construirea unei locuinţe proprietate personală, prin credit imobiliar, în Bucureşti, sector 2, Str. M.V.B., că în raport de existenţa şi conţinutul acestui contract, reclamanta a depus la Primăria Sectorului 2 documentaţia justificativă şi a solicitat acordarea subvenţiei, astfel cum dispun actele normative aplicabile în cauză, iar comisia constituită la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, în baza O.U.G. nr. 51/2006 şi în raport de documentaţia justificativă depusă de reclamantă, a dispus emiterea adeverinţelor nr. AD1. din 16 aprilie 2008 şi nr. AD2. din 08 iulie 2009, prin care a fost stabilit cuantumul total al subvenţiei, respectiv suma de 45.810,94 RON, aceasta urmând a fi achitată la data încheierii procesului verbal de recepţie a locuinţei.
S-a mai reţinut de către instanţă că, în temeiul art. 6 alin. (1) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Programului Naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, şi în raport de existenţa şi conţinutul adeverinţelor mai sus menţionate, eliberate de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, prin cererea înregistrată la Primăria Sectorului 2 sub nr. 34435 din 13 mai 2010, ulterior recepţiei imobilului în cauză, reclamanta a solicitat Primăriei Sectorului 2 plata acestei subvenţii, însă suma solicitată nu a fost primită nici la data pronunţării sentinţei.
Instanţa de fond a apreciat că acestui drept al reclamantei în corespunde obligaţia corelativă a pârâtului M.D.R.T. de a întocmi documentaţia de plată şi de a plăti subvenţia, motiv pentru care a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pe acest pârât să întocmească documentaţia de plată pentru subvenţia de 45.810,94 RON şi să plătească această sumă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
În baza art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pe pârâtul M.D.R.T. la 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.D.R.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că pentru a pronunţa hotărârea recurată, instanţa de fond s-a prevalat de următoarea motivare: „acestui drept al reclamantei îi corespunde obligaţia corelativă a pârâtului M.D.R.T. de o întocmi documentaţia de plată şi de a plăti subvenţia", fără a face însă vreo menţiune cu privire la situaţia de excepţie prevăzută de art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/2006 pentru aprobarea „Programului Naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personale", care reglementează în mod expres procedura de urmat pentru subvenţiile nefinanţate.
Recurentul consideră că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă în mod greşit de instanţa de fond, arătând că nu se mai impune îndeplinirea unei alte proceduri prealabile în faţa Ministerului Finanţelor Publice, atâta timp cât fondurile necesare se asigură prin bugetul instituţiei recurente, de la bugetul de stat, iar o cerere de plată a subvenţiei respective a fost efectuată deja de către reclamant, fiind adresată acestei instituţii.
Arată recurentul că obligaţia de a solicita Ministerului Finanţelor Publice fondurile necesare pentru plata subvenţiei revine instituţiei recurente, care şi-a îndeplinit obligaţiile legale prin iniţierea demersurilor pentru bugetarea acestui program pe anul 2011, acestea rămânând fără finalitate din lipsă de fonduri.
Prin urmare, în considerarea faptului că nu se justifică formularea mai multor plângeri prealabile cu acelaşi obiect, adresate tuturor instituţiilor la care face referire actul normativ în cauză, dar şi pentru opozabilitatea unei astfel de hotărâri faţă de instituţia care alocă aceste fonduri, recurentul solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că din punct de vedere legislativ, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2006, fondurile aferente subvenţiei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (actualmente M.D.R.T.), că alocaţiile de la bugetul de stat pentru acordarea subvenţiilor se fundamentează anual de care consiliile locale şi se transmit instituţiei recurente, la data fundamentării proiectului bugetului de stat pentru anul în care se pun în funcţiune locuinţele beneficiarilor de subvenţii, că în anul 2011 pentru derularea Programului Naţional nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, având în vedere limita redusă de cheltuieli stabilită de Ministerul Finanţelor Publice prin scrisoarea-cadru privind proiectul de buget pe anul 2011 şi estimările pentru perioada 2012-2014 şi că instituţia recurentă a iniţiat demersuri pentru bugetarea acestui program pe anul 2011.
Apreciază recurentul că şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale impuse de O.U.G. nr. 51/2006, neavând putere de decizie în ceea ce priveşte cuantumul sumelor alocate de la bugetul de stat pentru programele derulate prin instituţia recurentă, inclusiv pentru Programul Naţional prin sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală.
Recurentul subliniază faptul că în considerentele hotărârii atacate nu există nici o referire la situaţia de excepţie prevăzută de art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/2006, care reglementează în mod expres procedura de urmat pentru subvenţiile nefinanţate şi că, deşi această prevedere legală nu poate fi ocolită în cadrul judecării şi soluţionării prezentei cauze, având o incidenţă directă asupra cererii deduse judecăţii, cu toate acestea, instanţa de fond a omis să menţioneze în considerentele hotărârii recurate acest text legal invocat de către instituţia recurentă, fără a indica vreun motiv în acest sens.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În prezenta cauză, reclamanta A.M.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi M.D.R.T., solicitând:
- obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce, în condiţiile legii, fondurile necesare plăţii subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON;
- obligarea M.D.R.T.:
a) să întocmească, în condiţiile legii, documentaţia de plată aferentă subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON,
b) să efectueze, în condiţiile legii, către reclamantă plata subvenţiei în cuantum de 45.810,94 RON.
- obligarea pârâţilor la plata subvenţiei sub sancţiunea unei penalităţi în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la executarea efectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 5782 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâtul M.D.R.T. să întocmească documentaţia de plată pentru subvenţia de 45.810,94 RON şi să plătească această subvenţie în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi pe zi de întârziere.
Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, atât în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea primului capăt de cerere împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibil, cât şi în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii reclamantei, în raport de dispoziţiile O.G. nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului Naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în raport de existenţa şi conţinutul contractului de construire autentificat sub nr. A1. din 5 iunie 2007, având ca obiect construirea unei locuinţe proprietate personală prin credit imobiliar, reclamanta a depus la Primăria Sectorului 2 documentaţia justificativă şi a solicitat acordarea subvenţiei, iar comisia constituită la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti a stabilit cuantumul total al subvenţiei la suma de 45.810,94 RON, sumă ce urma a fi achitată la data încheierii procesului-verbal de recepţie a locuinţei, însă subvenţia nu a fost primită nici la data pronunţării sentinţei recurate.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că, după pronunţarea sentinţei atacate, recurentul M.D.R.T. a procedat la transferarea către Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti a sumelor necesare pentru acordarea subvenţiilor prevăzute de Programul Naţional de Sprijinire a construirii de locuinţe proprietate personală, aprobate la plată de la bugetul de stat, incluzând şi subvenţia cuvenită reclamantei, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către recurent.
Înalta Curte apreciază, însă, că această împrejurare nu poate constitui motiv de admitere a recursului astfel cum a fost formulat şi de modificare a sentinţei atacate în sensul respingerii capătului principal de cerere ca lipsit de obiect şi respingerii, în consecinţă, a capătului de cerere accesoriu, având în vedere atât faptul că recurentul nu a contestat dreptul reclamantelor la plata subvenţiei, cât şi faptul că demersul autorităţii recurente s-a realizat în executarea hotărârii pronunţate de către prima instanţă, survenind ulterior adoptării acestei soluţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefundat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.D.R.T. împotriva sentinţei civile nr. 5782 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3888/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3893/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
