ICCJ. Decizia nr. 3888/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3888/2012
Dosar nr. 12173/2/2010
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantele M.R. şi B.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei la înaintarea dosarului aferent dispoziţiei de restituire unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, obligarea pârâtei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză, obligarea A.N.R.P. la emiterea de titluri de plată în cuantumul stabilit prin titlurile de despăgubire, întocmirea raportului de evaluare în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, emiterea în termen de 5 zile de la data întocmirii raportului de evaluare a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin dispoziţia nr. D1. din 12 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Galaţi, str. A., având în vedere imposibilitatea restituirii acestuia în natură şi că, deşi dispoziţia menţionată beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate, nefiind anulată, în ciuda numeroaselor cereri formulate de reclamante nici până la data formulării acţiunii nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 4982 din 9 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantele B.M. şi M.R., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., a obligat pârâta să soluţioneze dosarul, cu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare şi emiterea deciziei de despăgubire în termenul legal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia nr. D1. din 12 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantelor pentru imobilul situat în Galaţi, str. A., iar dispoziţia menţionată, împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispoziţiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 247/2005, au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.
S-a reţinut de către instanţă că, deşi pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziţiei, nici până la data formulării cererii de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate anterior, precum şi faptul că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantelor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care dispoziţia a intrat în circuitul juridic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate.
În ceea ce priveşte obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, Curtea a reţinut că aceasta ar fi prematur formulată în condiţiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi având în vedere dispoziţiile art. 181 alin. (2) din O.U.G. nr. 81/2007, care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri.
Cu privire la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile, Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condiţiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, Curtea a apreciat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de executare, conform art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, după ce hotărârea prezentă devine definitivă şi irevocabilă.
În consecinţă, Curtea a admis acţiunea, iar în baza art. 16 alin. (5) din Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a obligat pârâta C.C.S.D. să transmită dosarul aferent dispoziţiei de restituire unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să emită decizia de acordare a titlurilor de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că soluţia instanţei de fond privind obligarea C.C.S.D. să soluţioneze Dosarul nr. 28898/CC prin desemnarea evaluatorului şi întocmirea raportului de evaluare este netemeinică şi că, deşi nu a fost prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D.
Arată recurentul-pârât că în aplicarea prevederilor pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, C.C.S.D. a emis decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, care prevedea, într-adevăr, selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire, cât şi a evaluatorului/societăţii de evaluare, cu menţiunea că această decizie a fost înlocuită cu decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, prin care s-a prevăzut modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor.
Apreciază recurentul că această soluţie s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie şi pentru a nu se încalcă principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, care au dosare înregistrate la Secretariatului C.C.S.D. încă de la înfiinţare, astfel că instanţa ar fi trebuit să ţină seama că decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, stabilind astfel o modalitate de soluţionare convenabilă pentru toţi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând în mod corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi realizând o încadrare juridică adecvată.
După cum se constată din înscrisurile existente la dosar, în favoarea intimatelor-reclamante a fost emisă Dispoziţia nr. D1. din 12 iunie 2006 de către Primăria Municipiului Galaţi, în calitate de entitate notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Dosarul de despăgubire a fost înaintat C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr. 28898/CC/2006 la Secretariatul Comisiei.
Admiţând acţiunea formulată de intimatele-reclamante, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D. s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Astfel, Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
În speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „ Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantele au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, că prin dispoziţia nr. D1. din 12 iunie 2006, Primăria Municipiului Galaţi a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamantelor, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. şi înregistrat sub nr. 28898/CC/2006.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură şi evaluarea imobilului, dar nu a fost finalizată procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire.
Admiţând acţiunea formulată de intimatele-reclamante împotriva pârâtei C.C.S.D., instanţa de fond a apreciat că cererea acestora nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care dispoziţia a intrat în circuitul juridic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate, soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind temeinică şi legală.
Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 şi decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. (1) din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative şi cu data înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimatele-reclamante, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimatele-reclamante şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatele-reclamante.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond refuzul nejustificat în sarcina autorităţii publice recurente, pe care a obligat-o să emită decizia de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatelor-reclamante.
Cum dosarul reclamantelor a fost înregistrat la Comisie sub nr. 28898/CC/2006, se reţine că nesoluţionarea acestuia într-un termen de aproximativ 5 ani şi neîndeplinirea obligaţiei de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noţiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, ca atribuţie ce îi incumbă autorităţii pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu a fost îndeplinită nici în momentul pronunţării instanţei de fond şi nici până în momentul pronunţării deciziei de recurs.
Este binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.
În speţă, faţă de situaţia de fapt expusă anterior, instanţa de recurs apreciază că atitudinea autorităţii pârâte nu respectă noţiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Este de altfel cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestaţia unei persoane se află în faţa unei autorităţi administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicţional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanţă.
Ţinând seama de faptul că intimatele-reclamante au demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor în anul 2001, de importanţa cauzei pentru acestea, dar şi atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat existenţa refuzului nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatele-reclamante, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimatele-reclamante.
În consecinţă, din cele anterior expuse rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică, care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 4982 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul Statul Român prin C.C.S.D. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante M.R. şi B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3887/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3889/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
