ICCJ. Decizia nr. 3994/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3994/2012
Dosar nr. 55/1/2012
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Braşov, secţia comercial, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 65 din 31 mai 2005 a admis acţiunea reclamantei SC C. SRL Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Braşov, şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 176 din 21 iunie 2004 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi Procesul-verbal nr. 503 din 24 ianuarie 2003 al Gărzii Financiare Braşov privind plata sumei de 13.201.227.636 ROL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că nu poate fi considerat venit al societăţii suma de 25 miliarde ROL rezultată dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil, întrucât acesta nu reprezintă un act translativ de proprietate.
De asemenea, a reţinut instanţa de fond că organele de control au aplicat greşit dispoziţiile art. 4 lit. c) şi ale art. 12 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, întrucât suma de 25 miliarde ROL, reprezentând un avans neîncasat, nu constituie venit din vânzarea unui activ, impozitul la această sumă nefiind datorat.
În fine, a argumentat instanţa că retragerea unui asociat din societate nu constituie o vânzare (cedare) de active, în sensul Legii nr. 82/1991, întrucât scoaterea din evidenţă a imobilizărilor corporale în curs, aportate şi retrase de asociaţi, se realizează prin alt cont decât cel de „venituri" astfel încât efectele retragerii asociatului nu sunt generatoare de impozit pe profit.
2. Hotărârea instanţei de recurs ce formează obiectul cererii de revizuire
Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în numele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi Garda Financiară - Comisariatul Regional Braşov în baza unui mandat special.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Decizia nr. 5458 din 15 noiembrie 2005, a admis recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în baza mandatului şi delegaţiei de reprezentare pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Braşov împotriva Sentinţei nr. 65/F din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a modificat, în tot, sentinţa atacată şi, în fond, a respins acţiunea reclamantei SC „C.” Braşov, ca neîntemeiată.
Instanţa de control judiciar, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii că, în speţă, conform actului de voinţă al părţilor, dar şi dispoziţiilor legale incidente în cauză dreptul de proprietate s-a transmis la 12 iulie 2001, iar suma de 25 de miliarde de ROL (parte din preţ) s-a achitat cu ordin de plată la aceeaşi dată.
S-a constatat că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare erau aplicabile, în materie fiscală, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, acte normative aplicate corespunzător perioadei verificate şi de către Garda Financiară.
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, în sfera de aplicare a TVA se cuprind operaţiunile de plată şi cele asimilate acestora efectuate de către contribuabili privind, printre altele, transferul proprietăţilor bunurilor imobile între contribuabili, iar conform art. 10 din acelaşi act normativ, obligaţia de plată a TVA ia naştere la data transferului proprietăţii bunurilor imobile.
Cu alte cuvinte, a motivat instanţa de recurs, contestatoarea datora TVA de la data de 12 iulie 2001, astfel că exonerarea contribuabilului de această taxă, efectuată de prima instanţă, este nelegală, ca urmare a greşitei interpretări a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2000.
Referitor la Sentinţa civilă nr. 2157 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Braşov, invocată de societatea comercială în apărare, Înalta Curte a reţinut că nu este relevantă pentru că, deşi constată nulitatea absolută a antecontractului, nu s-a făcut dovada caracterului ei irevocabil.
3. Motivele cererii de revizuire
La data de 5 ianuarie 2012, împotriva Deciziei nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire SC C. SRL Braşov, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza a II-a din C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că după pronunţarea deciziei atacate au intervenit două hotărâri judecătoreşti care au stabilit irevocabil că toate constatările Gărzii Financiare Braşov referitoare la încasarea sumei de 25 miliarde ROL pentru spaţiul indicat în antecontractul de vânzare-cumpărare nu corespunde realităţii. Instanţele comerciale, mai susţine revizuenta, au confirmat susţinerile sale din litigiul fiscal, în privinţa fictivităţii tuturor operaţiunilor, constatând nulitatea absolută atât a operaţiunii financiare materializate prin Ordinul de plată nr. 251 din 12 iulie 2001, cât şi a operaţiunii financiare materializate prin Ordinul de plată nr. 1 din 13 iulie 2001.
Pe parcursul soluţionării revizuirii, la data de 3 octombrie 2012, revizuenta şi-a precizat temeiul de drept al cererii sale, arătând că acesta este conferit de dispoziţiile art. 322 pct. 5 ipoteza 1 alternativa a 2-a C. proc. civ., iar nu teza a II-a cum indicase iniţial din eroare. Actul nou, în sensul Codului de procedură civilă, menţionat de parte, este Decizia nr. 3986 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care, bazându-se pe hotărârile judecătoreşti irevocabile anterioare, a stabilit nulitatea absolută a antecontractului de vânzare -cumpărare.
4. Apărările formulate de intimaţi
În cauză au fost citaţi în această calitate recurenţii-pârâţi din dosarul de recurs soluţionat prin decizia atacată, respectiv Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Garda Financiară - Comisariatul Regional Braşov.
Prin întâmpinările formulate, atât DGFP Braşov cât şi Garda Financiară, secţia Judeţeană Braşov au arătat că nu au legitimare procesuală în cererea de revizuire.
DGFP Braşov a învederat că în litigiul anterior a acţionat în numele şi pe seama Ministerul Finanţelor Publice, în baza unui mandat special care, la acest moment procesual, şi-a încetat efectele.
La rândul său, Garda Financiară, secţia Judeţeană Braşov a precizat că potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1.324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, Comisariatul General al Gărzii Financiare se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale secţiilor judeţene şi dobândeşte calitatea procesuală a acestora.
După citarea Comisariatului General al Gărzii Financiare în calitate de intimat, prin întâmpinarea formulată, Garda Financiară, secţia Judeţeană Braşov a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Potrivit intimatei, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 - 328 C. proc. civ., în sensul că litigiul fiscal şi litigiile comerciale menţionate de revizuentă au părţi şi obiecte diferite iar soluţiile pronunţate în acele cauze nu îi sunt opozabile.
A mai arătat că instanţa învestită cu cauza administrativ fiscală a apreciat corect starea de fapt şi a aplicat legal temeiurile de drept raportate la aceasta în deplină concordanţă cu probatoriul administrat în cauză.
Ministerul Finanţelor Publice nu a formula apărări în cauză.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Hotărârea supusă revizuirii este Decizia nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de DGFP Braşov în baza mandatului şi delegaţiei de reprezentare pentru MFP - ANAF, precum şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Braşov împotriva Sentinţei nr. 65/F din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal pe care a modificat-o în tot în sensul respingerii acţiunii SC C. SRL Braşov, ca neîntemeiată.
Temeiul revizuirii, astfel cum a fost precizat de revizuentă, îl reprezintă dispoziţiile art. 322 pct. 5 alternativa 1 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare (…) care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
Înscrisul doveditor de care se prevalează revizuenta este Decizia nr. 3986 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia a II-a civilă, prin care, admiţându-se recursul declarat de SC C. SRL Braşov împotriva Deciziei nr. 130/Ap din 12 iulie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială s-a modificat această decizie, în sensul respingerii apelului pârâtei SC C.I.A. SA - C.I.A.S.I.G. SA Bucureşti formulat împotriva Sentinţei nr. 2157/C din 13 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o menţine.
Cauza finalizată prin pronunţarea acestei decizii a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2001, încheiat între reclamanta SC C. SRL Braşov şi pârâta C.I.A.S.I.G. SA Bucureşti, privind imobilul situat în Braşov, adică exact operaţiunea economică analizată din perspectivă fiscală în decizia vizată de cererea de revizuire.
Din considerentele Deciziei nr. 3986 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă rezultă cu claritate caracterul fictiv al tranzacţiei, respectiv că „întreaga operaţiune de creditare respectiv de debitare s-a efectuat doar în plan scriptic, deoarece în cursul anului fiscal 2001 banca (BPRCC) nu a avut niciodată lichidităţi” (considerent bazat pe Sentinţa comercială nr. 1085/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, irevocabilă).
De asemenea, fictivitatea operaţiunii de plată a preţului a mai fost motivată şi prin prisma Deciziei comerciale nr. 374 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, irevocabilă, pronunţată în contradictoriu cu BPRC - prin lichidator judiciar şi SC C.I.A.S.I.G. SA - prin lichidator judiciar, care a constatat „nulitatea absolută a operaţiunii financiare încheiate între pârâta SC C.I.A.S.I.G. SA Bucureşti şi reclamanta SC C. SRL Braşov, materializată prin OP nr. 251 din 12 iulie 2011 precum şi a operaţiunii financiare încheiate între reclamanta SC C. SRL Braşov şi pârâta BPRCC Bucureşti materializată prin OP nr. 1 din 13 iulie 2001 şi, ca urmare, dispune anularea acestor ordine de plată”.
În esenţă, din considerentele deciziei invocate de revizuentă cu titlu de act nou, doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. rezultă atât „fictivitatea antecontractului de vânzare din data de 11 iulie 2011”, cât şi „ faptul că suma de 25 miliarde ROL pe care o invocă intimata pârâtă nu a existat vreodată”.
Această stare de fapt relevă calitatea înscrisului de a fi determinant fiindcă este fundamental diferită de cea reţinută de instanţa de contencios fiscal, prezentată rezumativ la pct. 2 din această decizie, respectiv că SC C. SRL Braşov a încheiat la data de 12 iulie 2001 o tranzacţie validă, dreptul de proprietate transferându-se la cumpărător în schimbul unui preţ de 25 miliarde ROL achitat cu ordin de plată la aceeaşi dată.
Şi celelalte condiţii de admisibilitate impuse de norma citată sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, înscrisul nou - hotărârea judecătorească indicată, a fost pronunţată într-un litigiu pornit anterior deciziei atacate cu revizuire şi nu era în putinţa părţii să determine pronunţarea ei la o dată anterioară, spre a o putea folosi în litigiul fiscal.
Apărările intimaţilor în sensul că hotărârea judecătorească invocată cu titlu de act nou nu le este opozabilă, fiind pronunţată într-o cauză în care organele fiscale nu au fost părţi, nu poate fi primită.
În limitele procedurii revizuirii, ceea ce prezintă relevanţă este împrejurarea că printr-un înscris nou, în cazul de faţă hotărâre judecătorească, se atestă cu evidenţă o altă situaţie de fapt decât cea care a determinat pronunţarea Deciziei nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 a acestei secţii.
În condiţiile în care intimaţilor le putea fi opus în cadrul acestui motiv de revizuire orice alt înscris, cu atât mai mult ei nu pot face abstracţie de o hotărâre judecătorească, asimilată în plan probator cu un înscris autentic şi, prin aceasta, opozabilă erga omnes.
De altfel teza intimaţilor este şi absurdă pentru că ar conduce la concluzia antrenării procesuale a organelor fiscale în orice tip de cauză în scopul prezervării dreptului de a se invoca ulterior hotărârea astfel pronunţată într-o cerere de revizuire.
Conchizând, Înalta Curte constată în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ. că revizuirea de faţă este fondată aşa încât o va încuviinţa, schimbând decizia atacată în sensul respingerii recursurilor declarate, ca nefondate.
În lumina noii situaţii de fapt relevate de hotărârea judecătorească examinată a rezultat cu pregnanţă că prima instanţă a evaluat corespunzător raportul juridic fiscal dedus soluţionării atunci când a stabilit că în lipsa transmiterii proprietăţii bunului nu există fapt generator al TVA; de asemenea, neexistând un avans încasat nu pot fi incidente dispoziţiile art. 12 din O.U.G. nr. 17/2000 şi art. 7.9 lit. c) din H.G. nr. 401/2000 (în vigoare la data operaţiunii). Pentru identitate de raţiune, în lipsa unui venit obţinut din vânzarea unui activ, nu se pune nici problema datorării impozitului pe profit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire formulată de SC „C.„ SRL Braşov împotriva Deciziei nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă decizia atacată în sensul că respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în numele Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară Secţia Judeţeană Braşov în prezent Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva Sentinţei nr. 65 din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4008/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3987/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
