ICCJ. Decizia nr. 3987/2012. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3987/2012
Dosar nr. 1115/57/2010
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.P. SRL a solicitat,în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei nr. 15662 din 27 iulie 2010 şi a Procesului-verbal de constatare nr. 10768 din 31 mai 2010, emise de aceasta din urmă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin decizia atacată s-a reţinut ca unic argument de recuperare a debitului oferta suport, pretins a fi fictivă, depusă de către firma B. SRL, însă în sarcina sa nu se poate reţine niciuna dintre infracţiunile prevăzute în secţiunea 41 a Legii nr. 78/2000, în Codul penal sau în alte legi speciale.
Arată reclamanta că pârâta avea obligaţia să facă investigaţii interne, însă a preluat, fără verificare, informarea OLAF, care, în ceea ce o priveşte, se bazează numai pe prezumţia de complicitate la oferta fictivă, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului European privind investigaţiile OLAF.
Reclamanta susţine că această prezumţie nu poate fi reţinută, întrucât din ofertele prezentate cele trei firme selectate, dintre care două aveau sedii în Italia şi una în Germania, nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia existenţei unei oferte fictive.
În fine, reclamanta a precizat că echipamentele livrate de către firma T.C. SRL sunt noi, iar plata s-a făcut prin bancă pentru suma de 600.000, restul de 70.000 RON rămânând în contul SAPARD.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că, potrivit art. 7 din Secţiunea C (Prevederi generale) a Legii nr. 316/2001, în cazul în care se suspectează sau se dovedeşte eşecul unui beneficiar în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor legate de Program, precum şi încercările de a obţine de la agenţia SAPARD plăţi pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eşecuri şi încercări, conform procedurilor naţionale legale, într-un mod nu mai puţin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naţionale.
Mai arată că OLAF, din analiza documentelor obţinute de Garda Financiară Italiană în timpul controlului la T.C. SRL, a reţinut că între SC R.P. SRL şi compania T.C. SRL au avut loc o serie de schimburi, iar compania a câştigat contractul de furnizare de bunuri după data de 24 octombrie 2006, dată când a avut loc selecţia de oferte.
De altfel, există suficiente dovezi că SC R.P. SRL a prezentat o ofertă supraevaluată şi o factură pentru suma de 670.000 Euro de la SC T.C. SRL către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în sprijinul cererii sale SAPARD, dar în realitate a plătit doar 600.000 Euro pentru linia de dozare, închidere şi sterilizare conserve din carne, că din informaţiile obţinute din email-ul din data de 05 februarie 2007 rezultă suspiciunea că o parte din echipamentele livrate au fost second-hand şi că oferta de la compania italiană B. SRL nu poate fi privită ca transmisă independent, deoarece a fost o ofertă suport şi a fost elaborată la sediul firmei T.C. SRL, iar solicitantul SAPARD, SC R.P. SRL sau reprezentantul său legal în România, erau în cunoştinţă de cauză şi au participat la această neregulă, motiv pentru care a recomandat demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect .
Contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 10768 din 31 mai 2010, a fost respinsă ca neîntemeiată de către pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit prin Decizia nr. 13324 din 28 iunie 2010, care a fost atacată în contencios fiscal de către reclamantă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 213 din 6 iulie 2011, Curea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC ”R.P.” SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, şi în consecinţă, a anulat Decizia nr. 15662 din 27 iulie 2010 şi Procesul-verbal de constatare nr. 10768 din 31 mai 2010 emise de către pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Pentru a pronunţa soluţia, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept, instanţa a constatat că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (fosta Agenţie SAPARD), în calitate de autoritate contractantă, şi reclamanta SC R.P. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. C11020165200036, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat „Extindere şi modernizare fabrică de conserve din carne”.
Valoarea totală eligibilă a proiectului care face obiectul finanţării nerambursabile este estimată la 4.759.646 RON, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 2.379.823 RON, echivalentă cu maxim50 % din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Mai reţine instanţa că pârâta a constatat că, în ceea ce priveşte varianta în limba engleză a contractului, paginile 8 şi 9 din contract au fost depuse în 2 exemplare, în primul exemplar valoarea contractului fiind de 670.000 Euro, în timp ce în al doilea exemplar valoarea acestuia este de 600.000 Euro.
Pentru achiziţia echipamentelor furnizate de SC T.C. SRL, în baza Contractul nr. E06-107XREVI din 10 noiembrie 2006, reclamanta a prezentat în tranşa de plată a IV-a factură nr. 189-2007 din 15 noiembrie 2007 în valoare de 600.000 Euro, sumă achitată de către reclamantă, prin BCR Hunedoara, cu dispoziţiile de plată externe din 13 martie 2006, 19 iunie 2007, 25 iulie 2007, 31 iulie 2007, 09 noiembrie 2007.
Cheltuielile eligibile acceptate la plată de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sunt în sumă totală de 2.156.808,73 RON şi au fost decontate în cadrul tranşelor de plată I (123.287,03 RON), II (480.125,65 RON), III (459.302,41 RON ) şi IV (1.094.093,64 RON).
Instanţa a reţinut, din enunţarea obligaţiilor contractuale, că, într-adevăr, reclamanta avea responsabilitatea implementării proiectului în concordanţă cu prevederile legale şi contractuale asumate, acesta fiind datoare să adopte o conduită de natură a evita conflictul de interese şi de a informa autoritatea contractantă despre orice situaţie care ar putea genera un astfel de conflict, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii fiind declararea cheltuielii ca neeligibilă pentru sprijinul comunitar SAPARD.
Aspectele evocate de către pârâtă prin procesul-verbal contestat, nu fundamentează însă măsura dispusă, în lipsa oricăror dovezi că reclamanta sau reprezentantul său ar fi avut cunoştinţă despre existenţa unui conflict de interese între cele două societăţi ofertante şi în condiţiile în care, în actele emise de către Camera de Comerţ Industrie, Artizanat şi Agricultură din Parma, nu există suficiente temeiuri pentru a considera că reclamanta sau reprezentantul său legal ar fi nesocotit această obligaţie.
De asemenea, reţine instanţa, nu se poate considera că reclamanta ar fi prezentat în sprijinul cererii sale SAPARD o ofertă supraevaluată şi o factură pentru suma de 670.000 Euro dar în realitate ar fi plătit doar 600.00 Euro pentru linia de dozare, închidere şi sterilizare conserve din carne.
În ceea ce priveşte suspiciunea că reclamantei i s-ar fi livrat echipament second-hand,instanţa a constatat că aceasta este înlăturată de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, prin care se atestă că reclamantei i s-a livrat echipament nou, astfel că nici sub acest aspect nu se reţine în sarcina reclamantei nerespectarea prevederilor Contractului de finanţare nr. C11020165200036.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
După o amplă expunere a procedurii administrative derulate în cauză şi a temeiurilor de drept pe care le consideră aplicabile, recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a legii, instanţa reţinând eronat că autoritatea emitentă nu a demonstrat intenţia beneficiarului, ca element constitutiv al fraudei, aşa cum este definită în legislaţia naţională şi europeană.
Recurenta-pârâtă a arătat că beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de solicitare şi acordare a finanţării SAPARD şi trebuie să se asigure că proiectul este implementat în condiţii de corectitudine. Or, în speţă, s-a demonstrat că intimata-reclamantă a prezentat, în dosarul de achiziţie, o ofertă - suport cu unicul scop de susţinere a selecţiei ofertei SC T.C. SRL, faptă considerată de OLAF ca fiind o abatere care atrage recuperarea în totalitate a avantajelor obţinute.
Explicând raportul dintre autoritatea naţională şi OLAF, recurenta-pârâtă a arătat că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitatea sa de autoritate contractantă care acordă un sprijin financiar nerambursabil în numele Comunităţii Europene şi al Statului Român, are dreptul şi, totodată, obligaţia de a exercita supravegherea modului de derulare a fiecărui proiect şi de a dispune măsurile preventive şi sancţionatorii stabilite în legislaţia specială şi în clauzele contractului de finanţare, oricând, pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare (perioada de execuţie a proiectului - care se poate extinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contactul-cadru de finanţare), aspect cunoscut şi asumat de beneficiar prin semnarea contractului de finanţare. Prin urmare, recurenta-pârâtă şi-a însuşit în mod integral constatările Oficiului European de Luptă Antifraudă, luând în considerare şi prevederile art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, în temeiul cărora îi incumbă obligaţia verificării sesizărilor provenite din interiorul şi exteriorul autorităţii, inclusiv a celor cuprinse în rapoartele de control ale instituţiilor cu atribuţii de control al obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente.
De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit art. 1 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 2988/1995, constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate.
Şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 definesc neregula ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii care prejudiciază bugetul Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită, iar potrivit art. 2 lit. b) din O.G. nr. 79/2003, fraudă reprezintă orice acţiune sau omisiune intenţionată în legătură cu obţinerea, utilizarea sau gestionarea fondurilor comunitare provenind din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum şi/sau din bugetele de cofinanţare aferente, încriminată prin Codul penal, Legea nr. 78/2000 sau prin alte legi speciale.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/1995, abaterile intenţionate sau cele săvârşite din neglijenţă pot atrage sancţiunea administrativă a retragerii totale sau parţiale a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv.
Recurenta-pârâtă a conchis că prezentarea de către beneficiar a unor oferte supraevaluate reprezintă o neregulă, pentru că încalcă principiul liberei concurenţe, al transparenţei şi al eficienţei utilizării fondurilor, prevăzut în pct. 1, parag. 5 din Cap. I - Prevederi Generale din Anexa IV - instrucţiuni de achiziţii - din contractul de finanţare, precum şi dispoziţiile art. 4 - Eligibilitatea cheltuielilor din sancţiunea B - managementul, monitorizarea şi evaluarea programului.
Prin urmare, indiferent dacă organele de cercetare penală reţin că s-a săvârşit sau nu o infracţiune, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare, sesizată cu abateri de la legalitate, este obligată să ia măsurile prevăzute de lege într-o astfel de situaţie.
Cu referire la concluziile raportului de expertiză însuşite de instanţa de fond, recurenta-pârâtă a arătat că, faţă de neregulile stabilite prin Procesul-verbal nr. 10.768 din 31 mai 2010, emis ca urmare a constatărilor OLAF, faptul că echipamentele ar putea corespunde celor solicitate în cererea de ofertă nu prezintă nici o relevanţă.
4. Apărările intimatei şi procedura derulată în recurs
SC R.P. SRL a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat, în esenţă, că în contextul în care OLAF nu a făcut nici un fel de verificări în România, iar autoritatea naţională, la rândul său, nu a verificat investiţia finalizată şi nu i-a adus la cunoştinţă acuzele formulate de OLAF, nu există elemente probatorii care să demonstreze că intimata-reclamantă a participat la comiterea neregulilor sau cel puţin era în cunoştinţă de cauză în privinţa ofertei suport, iar bugetul nu a fost afectat, pentru că preţul a fost micşorat în mod corespunzător.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 C. proc. civ., în cadrul căreia recurenta-pârâtă a depus la dosar un punct de vedere al Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului României, transmis cu Adresa nr. 7/147/C.D. din data de 14 martie 2011 precum şi Adresa nr. D/004352 din 06 mai 2010 a Oficiului de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene (OLAF).
De asemenea, a fost ataşată practică judiciară.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, precum şi de înscrisurile noi aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. I.1. al prezentei decizii, intimata-reclamantă, beneficiară a unei finanţări nerambursabile în condiţiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală SAPARD, a contestat Procesul-verbal de constatare nr. 10768 din 31 mai 2010 şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 15.662 din 27 iulie 2010, prin care, în urma unui control efectuat potrivit O.G. nr. 79/2003, i-a fost impusă obligaţia de restituire a ajutorului financiar nerambursabil acordat în temeiul contractului de finanţare, pentru procurarea unor echipamente necesare în vederea realizării proiectului intitulat „Extindere şi modernizare fabrică de conserve din carne”.
Mai exact, conform capitolului 11 din procesul-verbal de constatare, recurenta-pârâtă a stabilit că SC R.P. SRL datorează suma totală de 2.156,808,73 RON din care 75% (1.617.606,55 RON) către bugetul Uniunii Europene şi 25% (539.202,18 RON) către bugetul public naţional.
În esenţă, în sarcina intimatei-reclamante s-au reţinut următoarele nereguli:
- firma SC R.P. SRL a transmis o ofertă supraevaluată şi o factură pentru o sumă de 670.000 Euro de la T.C. SRL către APDRP în sprijinul cererii sale către SAPARD când, în realitate, a plătit doar suma de 600.000 Euro pentru linia de îmbidonare,
- din informaţiile obţinute din email-ul din data de 05 februarie 2007 rezultă suspiciunea că o parte dintre echipamentele livrate au fost second-hand,
- oferta de la compania italiană B. SRL, care a fost folosită de compania SC R.P. SRL în sprijinul cererii sale SAPARD, nu poate fi privită ca transmisă independent, deoarece a fost o „ofertă suport" şi a fost elaborată la sediul firmei T.C. SRL.
Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă tinde, pe de o parte, la formarea convingerii instanţei că aspectele constatate în raportul OLAF, pe care procesul-verbal întocmit de autoritatea naţională s-a fondat în totalitate, furnizează suficiente elemente probatorii pentru demonstrarea faptei culpabile a intimatei-reclamante şi, pe de altă parte, că existenţa abaterii sau neregulii presupune implicit, cel puţin ca potenţialitate, existenţa unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene.
Acest punct de vedere nu poate fi însuşit de instanţa de control judiciar, care constată, dimpotrivă, că soluţia judecătorului fondului reflectă analiza riguroasă a tuturor elementelor de fapt şi de drept ale litigiului şi aplicarea adecvată a normelor naţionale şi europene incidente la situaţia de fapt particulară supusă evaluării.
Astfel, în cauză nu s-a contestat faptul că, în final, intimata-reclamantă a achitat pentru echipamentele achiziţionate de la furnizorul SC T.C. SRL suma de 600.000 Euro, diferenţa de 70.000 Euro, faţă de suma inclusă în oferta iniţială, cu privire la care au existat suspiciunile semnalate în raportul OLAF, nemaifiind plătită, pentru că intimata nu a acceptat achiziţionarea unor echipamente second-hand .
Această situaţie de fapt este confirmată atât de raportul de expertiză depus în dosarul de fond, în care s-a reţinut că toate echipamentele achiziţionate în mod efectiv erau noi, cât şi prin Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 20 mai 2010 a Procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba, în care s-a reţinut, printre altele, că beneficiarul nu a acceptat achiziţionarea utilajului tip H. pentru umplerea conservelor, propus de T.C. Italia, pe motiv că era second-hand , iar achiziţionarea utilajului din surse proprii nu a fost acceptată, întrucât preţul ar fi fost prea mare.
Aşa cum a afirmat, de altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi-a însuşit integral constatările OLAF, în care suspiciunea de fraudă şi implicarea intimatei-reclamante erau deduse, în principal, din compararea formală a ofertei iniţiale, considerată supraevaluată, cu suma solicitată şi decontată în final, fără a verifica punctual modul în care s-a derulat proiectul, motivele pentru care preţul iniţial de 670.000 Euro a fost redus la 600.000 Euro, atitudinea subiectivă a beneficiarului în succesiunea operaţiunilor şi dacă toate aceste elemente, privite în ansamblu, erau în măsură să contureze, prin ele însele, un risc de afectare a bugetului public.
Existenţa sau inexistenţa impactului financiar este obligatoriu de luat în considerare în procesul decizional, în condiţiile în care pct. 5 A 13 1b din Secţiunea F a acordului multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările şi completările ulterioare, are următorul conţinut: „Neregularitatea înseamnă orice încălcare a unei prevederi a acestui acord, care rezultă din activitatea sau omisiunea unui operator economic, care a avut sau va avea un efect de prejudiciere asupra Comunităţii sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială”.
Aceeaşi condiţie, referitoare la prejudicierea bugetului Uniunii Europene şi a bugetelor din care provine cofinanţarea aferentă, se regăseşte şi în definiţia neregulii din legea naţională sub imperiul căreia s-au efectuat verificările [art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003], citată mai sus.
Faptul că OLAF constatase anumite fapte legate, în principal, de conduita ofertanţilor şi consemnase unele suspiciuni implicând-o pe intimata-reclamantă nu exonera autorităţile române de obligaţia de a verifica efectiv sesizările, cu respectarea exigenţelor unei bune administrări, în condiţiile în care, consacrând admisibilitatea, ca probă în faţa autorităţilor instanţelor naţionale, a constatărilor OLAF, Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 nu le conferă un caracter absolut, de neînlăturat; dimpotrivă, conform tezei finale a art. 9 alin. (2) din Regulament, acestea sunt supuse aceloraşi reguli de apreciere ca şi cele aplicabile rapoartelor administrative redactate de inspectorii autorităţilor naţionale, având aceeaşi valoare probatorie.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Sentinţei civile nr. 213 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3994/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3778/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
