ICCJ. Decizia nr. 3960/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3960/2012
Dosar nr. 1037/2/2012
Şedinţa de la 4 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Garda Financiară - secţia Teleorman a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Teleorman şi Curtea de Conturi a României, modificarea Încheierii nr. 5 din 19 ianuarie 2012 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, în sensul anulării măsurilor dispuse prin decizia nr. 44/2011 emisă de Directorul Camerei de Conturi Teleorman.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1 Prin sentinţa civilă nr. 1691 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrtaiv şi fiscal.
A reţinut Curtea de Apel că în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar acţiunea vizează, în principal, anularea deciziei nr. 44/2011 emisă de Camera de Conturi Telorman, astfel încât, competent material să judece pricina în primă instanţă este Tribunalul Teleorman, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2.2. Prin sentinţa nr. 425 din 11 mai 2012, Tribunalul Teleorman, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului.
A reţinut Tribunalul Teleorman că actul care face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ este încheierea Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate pe cele ale art. 227-228 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, competenţa materială aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. 5 din 19 ianuarie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României şi a deciziei nr. 44/2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine, secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de, secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 din C. proc. civ.
De altfel, prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora", se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Garda Finaciară, secţia Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Telorman, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3945/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3961/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
