ICCJ. Decizia nr. 4123/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4123/2012
Dosar nr. 753/32/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
Prin încheierea din 18 octombrie 2011 Tribunalul Bacău în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a sesizat această instanţă cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordinul M.E.F. nr. 1364 din 25 septembrie 2007, cauza fiind înregistrată sub nr. 753/32/2011.
Motivând excepţia reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 1 din Ordinul nr. 1364/2007 contravin prevederilor art. 43 şi 141 C. proc. fisc., cod care are valoare de lege organică şi care nu poate fi modificat printr-un act cu valoare inferioară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că legalitatea art. 1 din Ordinul nr. 1364/2007 în raport de dispoziţiile art. 43 şi art. 141 C. proc. fisc. instanţa a reţinut că excepţia invocată este nefondată. Astfel, art. 1 din actul administrativ normativ în discuţie enumeră (la pct. 1 - 8), actele administrative emise prin intermediul mijloacelor informatice, în procesul de colectare a creanţelor fiscale, care sunt valabile fără semnătura şi ştampila organului emitent.
Art. 43 - din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare la data emiterii Ordinului 1364/2007 prevedea la alin. (1) faptul că actul administrativ fiscal se emite în forma scrisă şi cuprinde elementele prevăzute la alin. (2) (printre care şi numele, semnătura, ştampila organului emitent - lit. g)) şi h) însă alin. (3) reglementa şi posibilitatea emiterii prin intermediul mijloacelor informatice.
Dispoziţiile alin. (1) potrivit cărora actul se emite în formă scrisă nu pot fi interpretate şi aplicate decât coroborat cu ale alin. (2) care reglementează elementele actului administrativ fiscal şi cu cele ale alin. (3) care reprezintă o excepţie referitoare la valabilitatea fără semnătură şi ştampilă a actelor emise prin intermediul mijloacelor informatice.
Totodată, a reţinut instanţa de fond că la alin. (4) s-a stipulat că prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3).
Art. 141 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 prevede că titlul executoriu va conţine pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) şi alte elemente, aceasta neînsemnând însă că derogarea referitoare la semnături şi ştampilă ar fi inoperantă.
Faptul că la alin. (1) din art. 43 s-a prevăzut că actul se emite în formă scrisă nu este de natură a duce la imposibilitatea emiterii prin intermediul mijloacelor informatice în condiţiile alin. (3), (4) din O.G. nr. 92/2004 şi art. 1 din Ordinul nr. 1364/2004.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. T. CT SA Oneşti.
În motivele de recurs reclamanta a susţinut că prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1364 din 25 septembrie 2007 sunt nelegale în raport de dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi (4) şi art. 141, 145 C. proc. fisc.
S-a precizat că potrivit art. 141 şi 145 C. proc. fisc., somaţia şi titlul executoriu trebuia în mod obligatoriu să fie semnate de către organul emitent, situaţie în care textul criticat excede prevederilor legii în a cărei executare a fost emis.
Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a prevederilor legale criticate, constată că recursul este nefondat, aşa cum se va explica în continuare.
Obiectul excepţiei de nelegalitate l-a constituit conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 1 din Ordinul nr. 1364/2007 şi H.G. nr. 250/2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative.
În vederea examinării legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, dar şi a legalităţii actului administrativ, respectiv Ordinul nr. 1364/2007, Înalta Curte va proceda în continuare la analizarea prevederilor legale în materie şi aplicabilitatea acestora în cauză.
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cercetarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1364/2007, motiv pentru care se vor expune prevederile care reglementează excepţia de nelegalitate.
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R, prevede că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 R au instituit mijlocul procesual prin care partea interesată poate contesta pe calea excepţiei legalitatea unui act administrativ unilateral, pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a valorifica un drept recunoscut de lege.
Ca natură juridică, excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare utilizat în cursul unei proceduri judiciare, atunci când autoritatea invocă, împotriva unui particular, existenţa unui act administrativ, iar acesta din urmă contestă legalitatea actului respectiv.
Excepţia de nelegalitate reprezintă o cale de control judiciar al legalităţii unui act administrativ.
Prin legalitatea actului administrativ se înţelege conformitatea acestuia cu reglementările legale cu forţă juridică superioară, în baza şi în executarea cărora a fost emis.
Prin Ordinul nr. 1364/2007, Ministerul Finanţelor Publice a reglementat modul de emitere a unor categorii de acte fiscale prin intermediul mijloacelor electronice, între acestea fiind şi somaţia de plată şi titlul executoriu.
Reclamanta a criticat textul art. 1 din ordin, în sensul că ar fi modificat concepţia legiuitorului cuprinsă în art. 141 şi 145 din C. fisc.
Din analiza textului criticat rezultă că ordinul nu a modificat prevederile art. 141 şi art. 145 C. proc. fisc., pentru motivele ce se vor releva în continuare.
Potrivit art. 43 alin. (3) C. proc. fisc., actul administrativ fiscal se poate emite şi prin intermediul unui centru de imprimare masivă, situaţie în care acesta este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent, iar competenţa de a stabili categoriile de acte administrativ fiscale care se emit în aceste condiţii revine, în baza art. 43 alin. (4), ministrului finanţelor publice.
În executarea acestor atribuţii stabilite printr-un act normativ cu forţă juridică superioară, Ministerul Finanţelor a emis reglementarea criticată.
Trebuie precizat că însăşi legea a prevăzut excepţia de la regula generală, în sensul că în alin. (3) din art. 43 s-a reglementat valabilitatea actelor fiscale emise printr-un centru de imprimare în masă, fără semnătura persoanei împuternicite şi ştampila emitentului, precum şi dreptul ministrului finanţelor publice de a stabili categoriile de acte administrativ fiscale ce se emit în această modalitate.
Aşadar, ordinul respectă întocmai prevederile legii în baza căruia a fost emis, situaţie în care sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, criticile aduse fiind nefondate.
Astfel fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. T. CT SA Oneşti împotriva Sentinţei nr. 41 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4122/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4139/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
