ICCJ. Decizia nr. 4119/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4119/2012
Dosar nr. 4188/116/2011
Şedinţa de la 12 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea Tribunalului Călăraşi.
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă - complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 octombrie 2011, reclamanta Primăria com. Vâlcelele a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi, anularea Deciziei nr. 27 din 29 iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 emisă de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că interpretând per a contrario dispoziţiile art. 1 alin. (1) art. 3 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, rezultă că prin contractele/acordurile colective pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.
A mai susţinut reclamanta că potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999 autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentanţei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătate şi securitate în muncă, de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătatea şi securitatea muncii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 29 noiembrie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României, pe cale de excepţie a invocat necompetenţa materială a Tribunalului Călăraşi, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi inadmisibilitatea acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca netemenică şi nelegală.
Prin Sentinţa nr. 4011 din 20 decembrie 2011, tribunalul Călăraşi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că actul administrativ atacat îl reprezintă Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011, cap.11/4, emisă de Camera de Conturi Călăraşi, structură fără personalitate juridică a Curţii de Conturi a României şi că în raport cu dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 130/2010 coroborate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, soluţionarea acestui litigiu este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
I.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La rândul ei şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2658 din 23 aprilie 2012 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă că actul juridic generator al raportului juridic litigios este Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi Călăraşi şi că în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine tribunalului.
A mai reţinut această instanţă că nu pot fi reţinute ca temei legal dispoziţiile art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întrucât acest act administrativ cu caracter normativ nu îndeplineşte cerinţele constituţionale pentru a conţine norme derogatorii în ceea ce priveşte stabilirea competenţelor de soluţionare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiul este Tribunalul Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 27 din 29 iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi, împotriva căreia reclamanta a depus contestaţie la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, la data de 24 august 2011.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, în cauză, actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 a Camerei de Conturi Călăraşi.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Este adevărat că, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227, şi că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ, iar potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Însă, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Cum de la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată că, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanţa va stabili competenţa materială în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cauză, competenţa materială de soluţionare revine tribunalului în complet specializat în soluţionarea cauzelor administrativ-fiscale întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În consecinţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Vîlcelele în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a judeţului Călăraşi în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4111/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4120/2012. Contencios → |
|---|
