ICCJ. Decizia nr. 4127/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4127/2012
Dosar nr. 4272/97/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul Municipiul Deva prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Hunedoara, obligarea pârâţilor la virarea procentului de 25% din sumele încasate cu titlu de impozit de la persoanele nominalizate la art. 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti, la bugetul local al Municipiului Deva, precum şi la plata penalităţilor în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data naşterii obligaţiei până la data efectivă a viramentului.
La termenul din 17 noiembrie 2010 reclamantul a depus o precizare la acţiune şi au arătat că sumele restante şi cuprinse în bugetul general consolidat pe anul 2010 sunt în cuantum de 1.000.000 RON, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 116.000 RON calculate astfel: 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada 25 mai 2010 - 30 iunie 2010 şi de 2% pe lună pentru perioada 01 iulie 2010 - 31 octombrie 2010.
Prin sentinţa nr. 498 din 24 februarie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Hunedoara invocată de D.G.F.P. Hunedoara şi a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia cu motivarea că litigiul priveşte modalitatea de încasare şi repartizare a unui impozit, suma totală fiind de 1.116.000 RON şi în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia iar prin încheierea din 31 mai 2011 a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant, având în vedere că obiectul acţiunii îl constituie sancţionarea refuzului nejustificat al autorităţii de a rezolva o cerere, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 146/1997 competenţa în privinţa cererii reclamantului de a vira procentul de 25% revine Ministerului Finanţelor Publice care este autoritate publică centrală, iar obiectul litigiului nu este un act administrativ fiscal pentru a stabili competenţa în funcţie de criteriu valoric.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 211/2011 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi a prematurităţii acţiunii.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi au fost obligaţi pârâţii Ministerulul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Hunedoara la dispunerea, respectiv virarea procentului de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti către bugetul local al Municipiului Deva şi a fost respinsă în rest acţiunea.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că reclamându-se un refuz nejustificat din partea pârâtului nu este necesară formularea unei plângeri prealabile, potrivit art. 7 alin. (5) raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul având posibilitatea de a se adresa direct instanţei.
Cât priveşte excepţia prematurităţii acţiunii instanţa a reţinut că problema momentului în care devine cert şi exigibil impozitul aferent venitului din activităţi independente realizat pe anul 2009 a fost tranşată irevocabil prin sentinţa nr. 269/CA/2010 a Tribunalului Hunedoara prin care a fost respinsă ca prematură o altă acţiune formulată de reclamant împotriva aceloraşi pârâţi şi având acelaşi obiect, reţinându-se prin considerentele hotărârii că impozitul în discuţie este cert şi exigibil la data de 25 mai 2010.
Cu privire la fondul cauzei instanţa a reţinut că potrivit art. 26 alin. (3) rap. la alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti se constituie venituri la bugetele locale.
Din economia textului art. 27 din Legea nr. 146/1997 instanţa a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice are competenţă referitor la cererea reclamantului privind virarea în contul bugetului local a procentului de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, iar D.G.F.P. Hunedoara realizează implementarea la nivel judeţean şi local a dispoziţiilor legale incidente în cauză în domeniul de competenţă a Ministerului Finanţelor Publice.
Constituie refuz nejustificat de a soluţiona cererea, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, împrejurare că pârâţii nu au virat în contul bugetului local al Municipiului Deva, într-un termen rezonabil, procentul de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. A apreciat instanţa de fond şi că nu reprezintă o cauză de natură a exonera pârâţii de la îndeplinirea acestei obligaţii deficienţele aplicaţiei informatice, întrucât autoritatea publică nu poate invoca propria culpă referitoare la nestabilirea unui mecanism eficient în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 26 alin. (3) rap. la alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
Petitul privind obligarea pârâţilor la plata unor penalităţi de întârziere conform C. proc. fisc., a fost respins ca neîntemeiat cu motivarea că art. 119-123 C. proc. fisc. reglementează majorările de întârziere datorate de către debitor pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor de plată, iar prin art. 124 dobânda legală la care sunt îndreptăţiţi contribuabilii pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget potrivit art. 117, dar obligaţia de a vira procentul de 25% nu este o obligaţie fiscală în sensul art. 22 C. proc. fisc.
Cum reclamantul nu deţine în cauză un drept de creanţă fiscală faţă de pârâţi, instanţa de fond a considerat că nu este îndreptăţit la majorările de întârziere reglementate prin art. 119-123 C. proc. fisc. şi nici la dobânda legală prevăzută de art. 124, întrucât nu pretinde restituirea sau rambursarea unor sume de la buget în calitate de contribuabil.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 211/2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă şi, în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul Municipiul Deva.
I. Cu privire la solicitarea formulată în principal de admitere a recursului, cu consecinţa modificării hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Prin întâmpinarea depusă, D.G.F.P. Hunedoara a invocat în faţa instanţei de fond, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, excepţia lipsei procedurii prealabile cu Ministerul Finanţelor Publice, dar instanţa de fond a respins-o în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru că obiectul acţiunii ar fi un refuz nejustificat al autorităţii, soluţie care este considerată de recurentă ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.
Legea nr. 554/2004 stabileşte prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, iar în cauză reclamantul s-a adresat cu o simplă solicitare pârâtei D.G.F.P. Hunedoara, dar această solicitare nu poate fi asimilată unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal, iar răspunsul primit la această solicitare nu a fost atacat nici în procedură prealabilă, nici în faţa instanţei.
Mai mult, solicitarea a fost adresată pârâtei D.G.F.P. Hunedoara care a formulat răspuns, însă pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu a fost sesizat cu nicio solicitare de acest gen, astfel că nu ne-am găsi în prezenţa unui refuz nejustificat din partea acestei autorităţi centrale de a soluţiona o cerere, întrucât aceasta nu i-a fost adresată.
Pe de altă parte, recurenta a apreciat că se impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi pentru că reclamantul nu a respectat prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru că nu a înţeles să atace vreun act administrativ fiscal ci a formulat o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, respectiv o acţiune prin care a solicitat instanţei să oblige instituţiile pârâte la virarea unei sume de bani.
Deşi instanţa de fond a făcut referiri la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, textele nu sunt aplicabile deoarece nu se atacă un act administrativ unilateral şi nici un refuz nejustificat, de vreme de pârâtului Ministerul Finanţelor Publice nu i s-a solicitat să facă ceva, solicitare la care să emită un refuz nejustificat, iar motivele de fapt şi de drept cu privire la excepţia inadmisibilităţii sunt străine de natura pricinii.
II. În subsidiar, în legătură cu solicitarea de admitere a recursului, de modificare a hotărârii atacate şi de respingere a acţiunii recurenta a invocat următoarele argumente:
Instanţa de fond a respins şi excepţia prematurăţii invocată prin întâmpinare motivat de existenţa sentinţei nr. 289/2010 a Tribunalului Hunedoara, irevocabilă, prin care s-a reţinut că impozitul în discuţie este cert şi exigibil la 25 mai 2010 deşi impozitul la care se face referire este aferent activităţilor desfăşurate de avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti în cursul anului 2009, deoarece declaraţia privind veniturile realizate pe anul 2009 se depun în 2010, iar diferenţele de impozit rămase de achitat se plătesc în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
În condiţiile în care acţiunea reclamantei a fost admisă fără a indica perioada pentru care pârâţii sunt obligaţi la virarea sumei de 25%, soluţia este dată cu aplicarea greşită a legii.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
I. Susţinerile recurentei referitoare la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantului faţă de Ministerul Finanţelor Publice sunt nefondate.
Într-adevăr, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte caracterul obligatoriu al procedurii prealabile prin care persoana vătămată trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ unilateral.
Conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actului administrativ unilateral şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevede că nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile în cazul în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2), respectiv atunci când se invocă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere sau de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Recurenta a invocat faptul că aceste texte nu ar fi aplicabile în cauză deoarece reclamantul nici nu a adresat vreo cerere Ministerului Finanţelor Publice la care să nu i se răspundă sau la care să se refuze nejustificat soluţionarea, însă aceste susţineri sunt contrazise de probele aflate la dosar.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, lege prin care s-a stabilit că 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti se constituie venituri la bugetele locale, reclamantul Municipiul Deva s-a adresat cu o cerere D.G.F.P. pentru a se respecta prevederile acestei legi.
Ca urmare a acestor solicitări, D.G.F.P. Hunedoara a comunicat Primăriei Municipiului Deva că solicitarea Municipiului Deva a fost înaintată Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Trezorerie şi contabilitate Publică, dar cu adresa nr. RR/2008 această direcţie a răspuns că nu are competenţa necesară pentru a stabili modalitatea de aplicare a prevederilor Titlului VI din Legea nr. 571/2003 coroborate cu art. 19 şi art. 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în ceea ce priveşte impozitul pe onorariul avocaţilor, al notarilor publici şi al executorilor judecătoreşti.
D.G.F.P. Hunedoara s-a adresat ulterior A.N.A.F. - Direcţia Generală de Metodologie Fiscală Îndrumare şi Asistenţă a Contribuabililor, invocând imposibilitatea de a vira cota de 25% din impozitul pe onorariile avocaţilor, notarilor şi ale executorilor judecătoreşti, la bugetele locale, cu adresa nr. GG/2010 dar, la rândul său, această direcţie a înaintat-o Direcţiei de Reglementări în domeniul nefiscal (dosar Tribunal Hunedoara).
Tot în urma solicitărilor reclamantului, D.G.F.P. Hunedoara a comunicat în legătură cu indicarea contului în care se încasează procentul de 25% că problema va fi soluţionată numai după primirea răspunsului de la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare (dosa Tribunal Hunedoara).
Toate acestea dovedesc faptul că, chiar dacă în sens strict formal, reclamantul Municipiul Deva nu s-a adresat direct Ministerului Finanţelor Publice să dispună virarea procentului de 25% conform art. 26 din Legea nr. 146/1997, solicitările sale adresate iniţial D.G.F.P. Hunedoara au fost înaintate direcţiilor de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, iar răspunsul primit nu a fost unul favorabil, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că recurenţii nu au făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege nici în anul 2012.
Un alt aspect al inadmisibilităţii cererii, pe lângă lipsa procedurii prealabilă, invocat de recurentă este neatacarea unui act administrativ însă şi aceste susţineri sunt nefondate.
Din modul de redactare al cererii de chemare în judecată se deduce faptul că reclamantul a atacat refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte de a vira procentul de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 146/2007, iar potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat unui act administrativ unilateral, astfel că acţiunea reclamantul nu este inadmisibilă numai pentru că reclamantul nu a solicitat şi anularea adreselor prin care s-a refuzat nejustificat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.
II. Şi susţinerile legate de aplicarea greşită a legii în soluţionarea cauzei pe fond sunt nefondate
Instanţa de fond a obligat pârâţii la dispunerea, respectiv, virarea procentului de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti către bugetul local al Municipiului Deva şi nu era necesar să precizeze în dispozitiv anul sau anii pentru care vor fi virate aceste procente deoarece în considerentele hotărârii s-au făcut precizările respective.
Mai întâi, trebuie arătat că instanţa de fond nu putea indica perioada având în vedere că nici reclamantul nu a solicitat acest lucru, iar apoi, având în vedere data introducerii acţiunii refuzul nejustificat a vizat nevirarea sumelor ce se cuvin pentru anul 2009, iar instanţa de fond a precizat că impozitele erau certe şi exigibile la 25 mai 2010, aspect recunoscut chiar de recurenta D.G.F.P. Hunedoara în motivele de recurs.
Pentru că soluţia instanţei de fond se referă la sumele provenind din impozitele pentru anul 2009 nu este imposibil de executat, aşa cum se susţine în motivele de recurs.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 211 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 3810/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
