ICCJ. Decizia nr. 4154/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4154/2012
Dosar nr. 6395/2/2011
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta I.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru cetăţenie constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei prin intermediul Direcţiei Cetăţenie/Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea Comisiei pentru Cetăţenie/Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii instanţei, obligaţi pârâtul/pârâţii să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei romane prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (în cazul în care avizul este pozitiv), respectiv să o programeze pentru depunerea jurământului de credinţa faţă de ţară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române, şi să oblige pârâtul/pârâţii să plătească suma de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune compensatorii de la data introducerii acţiunii şi până la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea cererii s-a arătat că a formulat cerere pentru redobândirea cetăţeniei române în anul 2010, aceasta nefiind soluţionată până în prezent.
Prin Sentinţa civilă nr. 4981 din 9 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte, cererea formulată de reclamanta I.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie - E.N., a obligat pârâta să soluţioneze cererea în termenul legal şi să plătească reclamantei 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2010, fiind înregistrată sub nr. 148045/RD/2010 iar aceasta nu a fost soluţionată până în prezent, deşi au trecut mai mult de 5 luni de la data înregistrării cererii.
Împotriva hotărârii instanţe de fond, pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în mod greşit a interpretat şi aplicat legea, întrucât instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat ANC să emită şi să comunice reclamantei ordinul de redobândire a cetăţeniei române şi să plătească reclamantei suma de 4,3 RON de cheltuieli de judecată.
Cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie cu nr. 148045/RD din 06 octombrie 2010.
Potrivit art. 16 alin. (2) lit. c din Legea nr. 21/1991, preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie are obligaţia să dispună fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
Astfel, Preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie a stabilit prin rezoluţie termenul pentru verificare de către Comisie a cererii reclamantului la data de 27 ianuarie 2011, la mai puţin de 5 luni de la înregistrarea cererii la Secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie, aşadar cu respectarea prevederilor legale.
Cererea nr. 148045/RD/2010 a fost analizată şi avizată pozitiv la data de 19 octombrie 2011.
Prin urmare, termenul la care face trimitere instanţa de fond (art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004) nu este aplicabil în ceea ce priveşte emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române. Astfel, legiuitorul a stabilit că ordinul se emite doar ulterior momentului în care preşedintele ANC a constatat personal că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Având în vedere că instituţia a depus toate diligentele pentru soluţionarea rapidă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, considerăm că nu se justifică obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În cauza de faţă nu se poate susţine că există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri ori o tergiversare, pentru ca pârâta să fie în culpă procesuală, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea acestui capăt de cerere.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, cererea reclamantului a fost înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la data de 6 octombrie 2010.
În conformitate cu art. 141 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române s-a stabilit ca termen de soluţionare a cererilor termenul de 5 luni prevăzut de lege.
Reclamanta, în data de 30 iunie 2011 a revenit cu cerere de urgentare a soluţionării dosarului.
Termenul de 5 luni prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991 se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Faţă de situaţia de fapt existentă, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii acţiunii, având în vedere cauzele obiective, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.
În cauza de faţă, până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea acestora.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta-intimată s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autorităţile române trebuie să soluţioneze cererea în 5 luni.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluţionare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurenţi privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată, instanţă de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei civile nr. 4981 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4156/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4153/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
