ICCJ. Decizia nr. 4153/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4153/2012
Dosar nr. 3133/2/2011
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţi Naţionale pentru Cetăţenie să se constate nesoluţionarea în termenul legal de către pârâţi a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor să soluţioneze cererea şi să emită şi să comunice Ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales „de îndată”, indiferent dacă este pozitiv sau negativ.
Reclamantul a arătat că la data de 28 octombrie 2010 a depus cerere pentru redobândirea cetăţeniei române la Secţia Consulară a României la Chişinău, primind ulterior nr. 155798/2010, iar conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, „Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii”.
La data de 09 noiembrie 2010, a adresat autorităţii o cerere de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei şi de emitere şi comunicare a ordinului „de îndată”, solicitând şi relaţii cu privire la modul concret în care s-a lucrat şi se lucrează la cererea sa.
Prin Sentinţa civilă nr. 6346 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a obligat pârâţii la soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, la emiterea ordinului şi comunicarea acestuia în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, precum şi la plata sumei de 8,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantului M.A. a fost înregistrată la Comisia pentru cetăţenie la data de 17 noiembrie 2010, primind termen pentru verificare 11 martie 2011, termen care a fost prorogat succesiv pentru 31 august 2011, 19 octombrie 2011 şi 19 decembrie 2011, pe motiv că relaţiile solicitate erau incomplete.
Curtea de Apel a reţinut că termenul de cinci luni este prevăzut de lege pentru analizarea îndeplinirii condiţiilor legale, soluţionarea cererii presupunând şi comunicarea relaţiilor necesare solicitate de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la alte autorităţi.
Dar procesul-verbal care consemnează neprimirea acestor relaţii nu este suficient pentru dovedirea îndeplinirii de către ANC a atribuţiilor legale.
Astfel, pârâta avea obligaţia de a face dovada că în termenul legal şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita relaţiile necesare de la alte autorităţi, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, stabileşte un termen de 5 luni, care curge de la data înregistrării dosarului la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în care Comisia verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile redobândirii cetăţeniei române.
În condiţiile introducerii cererii de chemare în judecată înainte de împlinirea termenului de 5 luni, nu putea fi pretinsă la acea dată constatarea nesoluţionării în termen legal a cererii de redobândire formulată de reclamant.
Recurenţii mai arată că instanţa de fond trebuia să analizeze aspectele care existau la momentul formulării acţiunii. Aspectele ulterioare nu erau relevante cauzei, pentru că acestea nu constituiau împrejurări generatoare ale presupusei nesoluţionări deduse judecăţii.
Termenul de 5 luni este unul de recomandare, nu unul imperativ. Chiar dacă ar fi fost un termen imperativ, depăşirea acestuia nu ar putea fi imputată Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, cererea reclamantului a fost înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la data de 28 octombrie 2010.
În conformitate cu art. 141 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române s-a stabilit ca termen de soluţionare a cererilor termenul de 5 luni prevăzut de lege.
Reclamantul, în data de 9 noiembrie 2010 a revenit cu cerere de urgentare a soluţionării dosarului.
Termenul de 5 luni prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991 se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Faţă de situaţia de fapt existentă, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii acţiunii, având în vedere cauzele obiective, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.
În cauza de faţă, până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea acestora.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul-intimat s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autorităţile române trebuie să soluţioneze cererea în 5 luni.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluţionare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurente privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei civile nr. 6346 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4154/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4151/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
