ICCJ. Decizia nr. 4147/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4147/2012
Dosar nr. 454/45/2011
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC T.I. SRL Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, anularea Deciziei nr. 8205 din 2 mai 2011, prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de control financiar nr. AIF/6066 din 29 martie 2011 şi a dispoziţiei obligatorii nr. AIF/6067 din 29 martie 2011, precum şi suspendarea executării acestor acte administrative, invocându-se, în principal, faptul că eroarea imputabilă organului de control nu poate fi opusă agentului economic şi că s-a dat o interpretare greşită consecinţelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior.
Prin Sentinţa civilă nr. 247 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantei SC „T.I.” SRL, a anulat Procesul-verbal de control financiar nr. AIF/6066 din 29 martie 2011, Dispoziţia obligatorie nr. AIF/6067 din 29 martie 2011 şi Decizia nr. 8205 din 2 mai 2011, acte administrative emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, în ceea ce priveşte măsura de a se restitui la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii suma de 952.023,5 RON, reprezentând cheltuielile aferente transportului veteranilor de război, efectuate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 august 2010; a menţinut actele administrative contestate în ceea ce priveşte măsura de a se restitui la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii suma de 19.958 RON, reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război, aferentă lunii august 2008, sumă încasată în baza documentului nr. 7753 din 15 octombrie 2008, pentru care nu s-a pus la dispoziţia organului de control borderoul întocmit; a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8205 din 2 mai 2011, a Procesului-verbal de control nr. 6066 din 29 martie 2011, şi a Dispoziţiei obligatorii nr. 6067 din 29 martie 2011, în partea în care cererea de anulare a fost admisă până la data la care prezenta hotărâre va rămâne irevocabilă şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxelor timbru.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, în cercetarea legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate trebuie să se plece, în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei şi de la poziţia pe care aceasta o ocupă în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi de la împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite de aceasta, în condiţiile prevăzute de Ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, au fost confirmate, inclusiv în partea referitoare la „numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor”, de către instituţiile publice şi persoanele menţionate în cuprinsul actului de reglementare menţionat expres în final, în baza acestora, să se stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia controlului efectuat de pârâtă în cursul anului 2011, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit „realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război”, precum şi măsura de a se restitui la buget suma de 971.981,5 RON, de către cărăuş.
Curtea de Apel a reţinut că, prin Legea nr. 44/1994, au fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi şi instituţiile şi autorităţile publice cu atribuţiuni în domeniu, şi că singurele atribuţiuni ce revin agenţilor economici din domeniile de activitate vizate sunt cele de a lua fiecare măsurile necesare pentru aplicarea menţionatei legi.
În raport de acest cadru normativ, Curtea de Apel a constatat că singura obligaţie ce s-ar putea reţine în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este aceea de a asigura transportul veteranilor de război, conform solicitării acestora, de a accepta, în schimbul prestaţiei efectuate, biletele de călătorie gratuită emise de Ministerul Transporturilor, şi de a recupera preţul prestaţiei în procedura prevăzută de Ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul Finanţelor Publice.
Prin efectuarea prestaţiei de transport, cărăuşul nu devine parte a raportului juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 şi instituţiile publice şi autorităţile implicate în aplicarea acesteia.
Nefiind agent sau mandatar al statului, cărăuşul nu are, în principiu, a răspunde de modul în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înţeleg să îşi valorifice drepturile recunoscute, şi cu atât mai puţin de modul în care instituţiile publice cu atribuţiuni de control şi avizare în acest domeniu şi-au organizat şi desfăşurat activitatea referitoare la acoperirea cheltuielilor determinate de aplicarea menţionatei legi.
Ca terţ, în raportul administrativ născut din aplicarea Legii nr. 44/1994, cărăuşul-prestator al serviciului public de transport cu mijloace auto - nu are instituită, prin lege, obligaţia de a impune beneficiarilor Legii nr. 44/1994 să efectueze călătorii doar în limita judeţului de domiciliu, sau să refuze a-i îmbarca, doar pentru că aceştia ar fi avut posibilitatea să utilizeze alte mijloace de transport, folosind în acest sens serviciile transportatorilor feroviari, considerate mai convenabile, şi cu atât mai puţin să se implice în îmbunătăţirea procedurile operaţionale de control.
Exercitarea corespunzătoare a drepturilor, de către veteranii de război, sau insuficienţa reglementărilor nu pot constitui temeiuri valabile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a cărăuşului, a cărui singură obligaţie a fost şi rămâne aceea de a asigura, la cerere, transportul veteranilor de război, pe baza biletelor de călătorie gratuită emise de Ministerul Transportului; orice implicare a agenţilor economici licenţiaţi, în activităţi de control a exerciţiului dreptului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 44/1994, trebuind să fie tratat ca lipsit de o bază legală şi un exces din partea instituţiilor publice implicate.
Faptul că transportatorul recuperează contravaloarea prestaţiei efectuate în beneficiul veteranilor de război de la Ministerul Transporturilor nu-l transformă pe acesta într-un beneficiar al vreunei scheme de sprijin, reglementate prin Legea nr. 44/1994, şi cu atât mai puţin în parte a raporturilor juridice născute din aplicarea acestei legi, singura sa menire fiind aceea de a efectua transporturi publice de persoane cu mijloace de transport auto, independent de modul în care i se asigură plata contravalorii prestaţiei sau de persoana titularului obligaţiei de plată.
Reţinând că atâta timp cât notele de constatare lunare, întocmite de persoana anume desemnată, din cadrul compartimentului Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică, confirmă, sub semnătură şi aplicare de sigiliu, că, în urma verificării efectuate, s-a constatat că „toate cupoanele corespund ca serie, km şi valoare şi că totalul borderourilor statistice corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor rezultate”, că „numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor şi au fost completate cu toate datele cerute de formular”, nefiind constatate „erori în adunarea borderourilor”, Instanţa de fond a apreciat că menţiunea înserată în cuprinsul procesului-verbal de control financiar încheiat la data de 28 martie 2011, potrivit căruia SC T.I. SRL nu justifică „realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război”, este lipsită de orice bază faptică şi ţine de domeniul absurdului birocratic,
Cum singura sancţiune instituită pentru cazul nerespectării reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la utilizarea documentelor justificative, păstrarea şi arhivarea acestora este cea prevăzută de art. 41 şi 42 din Legea nr. 82/1991, Curtea de Apel a considerat că pârâta era în drept doar să sancţioneze contravenţional pe agentul economic controlat, dar nu şi să-l decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestaţiilor de transport efectuate, a căror realitate şi întindere a fost confirmată, în timp, de chiar prepuşii săi, în condiţiile de reglementare stabilite prin Ordinul nr. 266/2005.
Instanţa de fond a mai apreciat că modul în care a fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei reprezintă altceva decât un transfer nepermis de responsabilitate, de la cei implicaţi în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de servicii de transport cu mijloace auto, căruia nu-i poate fi imputat nici abuzul de drept al celor care s-au folosit de biletele de călătorie gratuită şi cu atât mai puţin insuficienţa procedurilor operaţionale de control; drept pentru care acţiunea reclamantei a fost admisă.
Având însă în vedere că reclamanta nu a probat că a pus la dispoziţia organelor de control borderoul întocmit pentru luna august 2008, deşi, astfel cum rezultă din Procesul-verbal de control financiar încheiat la data de 28 martie 2011, a încasat, cu Documentul nr. 7753 din 15 octombrie 2008, suma de 19.958 RON, instanţa de fond a constatat că actele administrative contestate sunt legale în această parte, drept pentru care le-a menţinut, în limita sumei menţionate, din acelaşi act rezultând de asemenea că, pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, SC T.I. SRL nu a întocmit Borderourile cupoanelor statistice pentru călătoria cu autobuze a veteranilor de război, în vederea decontării, şi că, în mod implicit, nu a beneficiat de plata vreunei sume, din bugetul din care se asigură decontarea acestui gen de prestaţii.
Ca o consecinţă a admiterii acţiunii principale, Curtea de Apel, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis şi cererea accesorie, dispunând suspendarea actelor administrative atacate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, atât reclamanta SC T.I. SRL cât şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi - prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Reclamanta SC T.I. SRL susţine că hotărârea primei instanţe este nelegală în privinţa dispoziţiei de menţinere parţială a actelor administrativ financiare contestate.
Recurenta consideră că DGFP Iaşi nu avea competenţa de a controla legalitatea şi regularitatea decontării sumelor aferente prestaţiilor de transport efectuate pentru beneficiarii Legii nr. 44/1994 pe calea unui alt control decât cel prevăzut de art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005.
Singura modalitate legală de efectuare a unui control vizând prestaţiile de transport efectuate în favoarea persoanelor prevăzute de Legea nr. 44/1994, este cea prevăzută de art. 18 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005, respectiv realizarea unei verificări a regularităţii şi legalităţii documentelor justificative prezentate de operatorii de transport rutier, anterior momentului decontării sumelor de bani de la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Efectuarea unui nou control financiar (aşa cum este cazul controlului finalizat prin actele administrative contestate), diferit de controlul prevăzut de art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005, în scopul verificării regularităţii şi legalităţii documentelor justificative aferente prestaţiilor de transport efectuate de operatorii rutieri în favoarea veteranilor de război, este nelegală, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să confere organelor de control financiar ale DGFP Iaşi o astfel de competenţă.
Utilizatori ai fondurilor publice acordate în baza Legii nr. 44/1994 sunt persoanele fizice beneficiare ale facilităţilor de transport gratuit, respectiv veteranii şi văduvele de război, aceştia purtând răspunderea pentru modul în care sunt utilizate biletele speciale de călătorie în care este încorporată contravaloarea facilităţii acordate de stat.
Dacă, prin absurd, am accepta că, urmare a încasării unor plăţi pentru prestaţiile de transport efectuate, reclamanta a devenit un utilizator de fonduri publice, ar trebui să acceptăm şi teza conform căreia, orice persoană fizică care este plătită pentru munca prestată de la bugetul de stat, devine la rândul său un utilizator de fonduri publice şi prin urmare poate fi subiectul unei acţiuni de control din partea organelor de control financiar ale statului. Din moment ce o astfel de ipoteză nu poate fi admisă, pentru identitate de raţiune trebuie acceptat şi faptul că nici persoanele juridice care încasează plăţi din fonduri publice pentru prestaţiile efectuate nu sunt utilizatori de fonduri publice şi prin urmare nu pot fi supuse unui control din partea organelor de control financiar.
Este adevărat că borderoul cupoanelor statistice întocmit pentru cupoanele speciale de călătorie colectate în luna august 2008 şi supus verificării DGFP Iaşi în luna septembrie 2008 a fost pierdut, astfel că acest document nu a putut fi prezentat nici reprezentanţilor DGFP Iaşi cu ocazia controlului finalizat prin actele administrative contestate şi nici nu a fost depus la dosarul cauzei în faţa primei instanţe.
Cu toate acestea, este indubitabil că acest borderou a existat şi a fost controlat de DGFP Iaşi în luna septembrie 2008 în cadrul procedurii vizând verificarea legalităţii şi regularităţii prestaţiilor de transport efectuate în favoarea beneficiarilor Legii nr. 44/1994 (conform art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005), întrucât sumele aferente prestaţiilor respective de transport au fost decontate de la bugetul MT1 în baza Documentului de plată nr. 7753 din 15 octombrie 2008 prezentat organelor de control.
Dat fiind faptul că plata prestaţiilor de transport este făcută de Ministerul Transporturilor doar pe baza borderourilor avizate favorabil de DGFP Iaşi (conform art. 19 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005), este evident că plata din data de 15 octombrie 2008 nu putea fi făcută decât dacă acest borderou ar fi existat.
II. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, în motivarea căii de atac, a reluat pe larg argumentele expuse în apărările formulate în faţa primei instanţe, dezvoltând, în esenţă, critici care pot fi structurate astfel:
Recurenta mai consideră că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care Curtea de Apel Iaşi nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor şi excepţiilor invocate de către reclamantă, respectiv încălcarea principiului unicităţii controlului şi a bunei administrări, interpretarea greşită de către organele de control a consecinţelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice, interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta a fost obligată să le restituie, aspecte asupra cărora instanţa de fond a omis să se pronunţe.
În mod greşit prima instanţă a apreciat că prestatorul serviciului de transport este exonerat de răspundere patrimonială, în condiţiile în care solicitările de călătorie din partea veteranilor de război contraveneau prevederilor Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 266/2005 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii gratuite pe trasee interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între staţiile situate în două localităţi din cadrul aceluiaşi judeţ, dacă nu există posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Veteranilor de război din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar până la gara convenabilă din judeţul de domiciliu sau din judeţul limitrof, de unde se continuă călătoria gratuită cu trenul, însă reclamanta a decontat de la bugetul statului costuri şi pentru călătorii efectuate pe trasee rutiere interjudeţene, pe care exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Reclamanta nu a prezentat la controlul financiar efectuat cupoanele statistice de călătorie gratuită care, potrivit Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 266/2005, rămân la dispoziţia agentului economic transportator împreună cu exemplarul 3 al borderourilor şi al situaţiei centralizatoare, ca documente justificative privind efectuarea prestaţiilor.
Referitor la notele de constatare lunare întocmite de personalul compartimentului Activitate de trezorerie şi contabilitate publică, recurenta a susţinut că acesta nu avea posibilitatea de a verifica situaţia reală, faptică, a procedurii de utilizare a cupoanelor statistice, ci doar de a controla concordanţa datelor înscrise în borderouri cu cele din cupoane, privind numărul, seria, suma şi totalul înscris în borderouri şi situaţii centralizatoare.
Soluţiei primei instanţe este netemeinică şi nelegală în condiţiile în care Curtea de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor şi excepţiilor invocate de către reclamantă.
Recurenta a formulat critici şi cu privire la soluţia dată cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, prima instanţă dispunând această măsură doar în privinţa Dispoziţiei obligatorie nr. AIF 6067 din 29 martie 2011, fără a motiva însă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
În susţinerea recursului a fost invocată Sentinţa nr. 222 din 1 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi prin care o cerere de chemare în judecată identică a fost respinsă.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce vizează atât anularea, cât şi suspendarea executării Deciziei nr. 8205 din 02 mai 2011, a procesului-verbal de control financiar nr. AIF 6066 din 29 martie 2011 şi a Dispoziţiei obligatorii nr. AIF 6067 din 29 martie 2011 emise de pârâtă.
Referitor la primul motiv de nelegalitate şi netemeinicie invocat de recurenta-pârâtă, acela că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor şi excepţiilor invocate de către reclamantă, se constată că este nefondat.
Deşi nu a invocat expres dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., această critică nu poate fi circumscrisă decât acestui motiv de recurs.
Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada unei vătămări a drepturilor sale prin nepronunţarea instanţei de fond asupra unor excepţii şi apărări invocate de către reclamantă, astfel că vor fi respinse aceste susţineri privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond pentru acest aspect.
În acord cu hotărârea primei instanţe, Înalta Curte reţine că, urmare a deficienţelor constatate de Curtea de Conturi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, s-a efectuat un control de către reprezentanţii pârâtei în cursul anului 2011, cu privire la verificarea şi avizarea documentaţiei referitoare la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, control efectuat şi la alte autorităţi financiare judeţene printre care şi pârâta.
Din actele depuse la dosar rezultă că în intervalul de timp verificat, respectiv anii 2008 - 2010, reclamanta a pus la dispoziţia reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor, mai puţin pentru luna august 2008.
Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război, cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii şi nu s-au constatat erori.
Respectivele note de constatare au fost însoţite de acordarea vizei de control financiar şi aprobarea decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată.
Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea şi întinderea serviciilor prestate de recurenta-reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că borderourile şi situaţiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora reclamanta a avut dreptul să recupereze contravaloarea prestaţiilor efectuate.
Instanţa de control judiciar nu poate primi argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către recurenta-reclamantă a dispoziţiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural.
În calitate de operator de transport, reclamantei îi revenea obligaţia de a asigura transportul gratuit conform solicitării, Legea nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor să-şi limiteze călătoriile la judeţul de domiciliu.
Actul normativ menţionat nu face diferenţieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de staţii CFR şi cele domiciliate în localităţi ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, interpretarea acestui text de către organele fiscale, potrivit căreia se referă numai la transportul auto pe trasee judeţene, este contrară legii, pentru că nu face o asemenea precizare, iar o interpretare în sensul că textul art. 16 alin. (3) lit. a) se referă la călătorii interne, fără a face distincţie între traseele judeţene şi cele interjudeţene a dat atât Autoritatea Rutieră Română (Adresa nr. 41236 din 12 octombrie 2005) cât şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (Adresa nr. 9311 din 10 martie 2011).
Dacă organele fiscale ar fi apreciat că art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat în sensul că acesta se referă numai la transport pe trasee judeţene, aşa cum susţin în actele de control întocmite în anul 2011, atunci aveau posibilitatea, prin serviciile specializate, să refuze avizarea decontării sumelor ce nu se încadrau în textul de lege, dar acest lucru nu a fost făcut, iar interpretarea diferită au făcut-o numai după sesizarea Curţii de Conturi.
Oricum, nu se poate reţine că nu a fost făcută dovada realităţii transportului din moment ce borderourile şi situaţiile centralizatoare, însoţite de cupoanele statistice, au fost prezentate organelor din cadrul DGFP Iaşi care le-au avizat fără nicio obiecţiune, iar faptul că la data controlului financiar nu au mai fost prezentate cupoanele statistice nu duce la nerespectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 266/312/2005, astfel cum a reţinut corect şi instanţa de fond.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că recurenta-reclamantă, efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război şi urmând procedura prevăzută pentru decontare de Ordinul nr. 266/2005, are dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiilor.
Referitor la invocarea Sentinţei nr. 222/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, se constată că recurenta-reclamantă a depus la dosar o serie de alte sentinţe ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care au fost admise cereri cu conţinut identic şi care au fost admise.
De altfel, chiar şi anterior pronunţării acestei sentinţe, instanţa supremă a pronunţat soluţii de menţinere a sentinţelor prin care au fost anulate actele întocmite de DGFP Iaşi în speţe similare.
Faţă de această practică constantă şi în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluţii contrare care au ca efect încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Nici motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă privind greşita acordare a cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat şi nu poate fi primit, având în vedere faptul că acţiunea recurentei-reclamante a fost admisă în parte.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia borderoul aferent lunii august 2008 ar fi existat, iar instanţa de fond în mod greşit a menţinut actele administrative contestate pentru suma de 19.958 RON, Înalta Curte constată că şi această critică este neîntemeiată şi nu poate fi primită.
Recurenta-reclamantă atât în faţa primei instanţe cât şi în faţa instanţei de recurs a avut posibilitatea de a obţine acest document, pentru a fi depus la dosarul cauzei în sensul dovedirii celor susţinute.
Însă, pe tot parcursul judecăţii, cu toate că instanţa de recurs a încuviinţat administrarea acestei probe, recurenta-reclamantă nu a depus acest înscris.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurenta-reclamantă trebuie să restituie la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii suma de 19,958 RON reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război, sumă aferentă lunii august 2008.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC T.I. SRL şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, împotriva Sentinţei nr. 247 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4151/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4146/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
