ICCJ. Decizia nr. 4184/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4184/2012
Dosar nr. 462/101/2011
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 5691 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Mehedinţi şi Uniunea Naţională a barourilor din România şi pe cale de consecinţă a dispus anularea Deciziei nr. 960/10-11 decembrie 2010 emisă de U.N.B.R., precum şi obligarea pârâtului Baroul Mehedinţi să analizeze pe fond cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a reţinut că motivul pentru care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv împrejurarea că acesta a făcut parte din structura nelegală autointitulată „Baroul Constituţional”, astfel încât a manifestat o atitudine ostilă faţă de membrii Baroului Mehedinţi şi faţă de U.N.B.R., nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1995 care ar determina constatarea nedemnităţii solicitantului de a exercita profesia de avocat.
Totodată, în aprecierea instanţei de fond nu ar putea fi reţinut în cazul reclamantului motivul de nedemnitate prevăzut de art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în condiţiile în care prin Decizia penală nr. 429/R din 10 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, în Dosarul nr. 3303/225/2009, s-a stabilit în mod definitiv, în ceea ce îl priveşte pe acesta, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen., fiind confirmată soluţia de scoatere de sub urmărire penală luată prin Ordonanţa nr. 2006/P/2007 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin. De asemenea, se reţine că în cazul reclamantului nu au fost invocate şi dovedite alte împrejurări care ar putea fi încadrate în motivele de nedemnitate prevăzute la lit. b) - d) din acelaşi articol.
Dată fiind această situaţie de fapt, curtea de apel a apreciat că în mod eronat a fost admisă opoziţia formulată de 13 avocaţi din Baroul Mehedinţi, iar cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen a fost respinsă.
Mai consideră instanţa de fond că deşi în cuprinsul Hotărârii nr. 134 din 5 august 2010 a Baroului Mehedinţi au fost menţionate dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, acest text de lege nu poate fundamenta în drept decizia luată, în condiţiile în care o eventuală încălcare a acestor dispoziţii legale nu poate fi sancţionată cu interdicţia primirii în profesia de avocat, neexistând o prevedere legală în acest sens.
Dată fiind strânsă legătură între raţionamentele juridice, curtea de apel a analizat în acest context argumentul reclamantului cu privire la admiterea în Baroul Mehedinţi a altor persoane care au fost înscrise în Baroul Constituţional, ocazie cu care a constatat că prin aceasta pârâţii au recunoscut implicit că o eventuală desfăşurare a activităţii specifice celei de avocat în cadrul unei entităţi nelegal constituită nu conduce de plano la imposibilitatea primirii în profesia de avocat. Or, de vreme ce o astfel de persoană se poate înscrie în vederea susţinerii examenului organizat de barou în vederea primirii în profesie în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, rezultă că nu există niciun impediment legal de a analiza în aceleaşi condiţii o cerere de primire în profesie cu scutire de examen în condiţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, întrucât în caz contrar ar exista o diferenţă de tratament nejustificată pe criterii obiective.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că motivarea cuprinsă în cele două acte atacate, care justifică în opinia pârâţilor soluţia adoptată, este speculativă întrucât se susţine că, şi în situaţia în care ar fi primit în Baroul Mehedinţi există pericolul real ca reclamantul să continue să activeze şi în structura nelegală autointitulată „Baroul Constituţional”, lezând astfel principiul legalităţii care trebuie să conducă profesia de avocat şi aducând grave prejudicii îndeosebi Baroului Mehedinţi, fără a fi prezentate fapte sau indicii reale şi obiective care să conducă la o astfel de concluzie.
Faţă de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că în mod eronat cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen a fost respinsă pe motiv că acesta a făcut parte din structura autointitulată Baroul Constituţional şi nu s-a procedat la verificarea pe fond a cererii acestuia, în sensul de a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile speciale prevăzute de art. 16 alin. ( 2) din Legea nr. 51/1995.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 5691 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că instanţa de fond a aplicat greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 şi art. 1 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 3 alin. (2) şi (4), precum şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, când a apreciat că toate aceste norme încălcate cu bună ştiinţă de către intimatul-reclamant nu s-ar încadra în prevederile legale ce ar atrage nedemnitatea de a fi avocat, prevăzute de art. 13 din lege.
În acest sens recurenta arată că intimatul a exercitat nelegal în perioada 2004 - 2009 profesia de avocat în cadrul unei structuri aflate în afara legii, autointitulată Baroul Constituţional/Baroul Bota, structură care a fost desfiinţată legal prin două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 26 noiembrie 2004, respectiv Decizia nr. 6619 şi Decizia nr. 6618.
În atare situaţie susţine recurenta că nu se poate reţine faptul că intimatul, prin înscrierea şi exercitarea profesiei de avocat în afara cadrului legal şi în interiorul unor structuri deja desfiinţate chiar din momentul în care acesta s-a înscris şi s-a autointitulat avocat, respectiv anul 2004, nu ar fi de natură să atingă grav prestigiul profesiei de avocat. Consideră recurenta că faptele descrise mai sus, astfel cum au fost săvârşite de intimat, sunt de natură a aduce grave prejudicii profesiei de avocat şi au lezat profund demnitatea şi independenţa acesteia.
Nu în ultimul rând, consideră recurenta că prin faptele şi atitudinea sa, intimatul a lezat grav principiul legalităţii care trebuie să guverneze profesia de avocat.
În considerarea celor de mai sus şi contrar motivaţiei primei instanţe prin care se consideră că nu poate fi reţinut în sarcina intimatului niciun caz de nedemnitate, se arată că acesta nu poate fi primit în avocatură cu scutire de examen, fiind aplicabil în speţă şi cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, dar şi de apărările intimatului-reclamant, şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., reţine că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă în considerarea celor în continuare înfăţişate.
Prin actele administrative contestate a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de primire în profesia de avocat în Baroul Mehedinţi, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995, republicată cu modificări, fără a se individualiza în cuprinsul acestora care este condiţia legală pe care nu o îndeplineşte partea în cauză.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a analizat cererea intimatului-reclamant prin prisma dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care textele invocate în conţinutul actelor administrative contestate, respectiv art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, art. 1 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 3 alin. (2) şi (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, nu au legătură cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) şi art. 13 din Legea nr. 51/1995, ci vizează doar aspecte de conduită morală şi profesională a intimatului-reclamant, ceea ce impune analiza legalităţii hotărârilor contestate doar prin prisma limitelor dreptului de apreciere recunoscut de art. 16 alin. (2) recurentei-pârâte în soluţionarea cererii de primire în profesia de avocat formulată de intimatul-reclamant.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, faptul că intimatul-reclamant îndeplinea, la data formulării cererii, condiţia prevăzută de art. 13 lit. b) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care situaţiile invocate de recurenta-pârâră şi reţinute în cuprinsul actelor administrative contestate nu se încadrează în sfera celor patru cazuri de nedemnitate reglementate în mod limitativ prin art. 13 din acelaşi act normativ.
Rămâne însă a se pronunţa dacă aspectele de conduită semnalate în opoziţia formulată de cei 13 membrii ai Baroului Mehedinţi, pe care avocatul raportor le-a expus în raportul întocmit, se încadrează în marja de apreciere acordată Baroului Mehedinţi de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prin folosirea sintagmei poate fi primit în profesia de avocat.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată: „la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen a) titularul diplomei de doctor în drept şi b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.”
Este lesne de observat că prin art. 16 alin. (2) legea nu prevede obligativitatea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind un drept al consiliului baroului de a aprecia asupra fiecărei cereri în parte, drept care are în vedere atât pregătirea profesională, cât şi conduita şi activităţile desfăşurate de solicitant anterior depunerii cererii.
Interpretarea sintagmei „poate fi primit în profesia de avocat”, ca având un caracter dispozitiv, nefiind obligatoriu pentru barou să acorde scutirea de examen, nu goleşte de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu se pune problema vreunui caz de nedemnitate de a fi avocat, din cele prevăzute de art. 13 din legea aflată în discuţie.
Înalta Curte constată că întrunirea condiţiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic şi a neîncetării activităţii din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin O.U.G. nr. 159/2008, nu reprezintă criteriul exclusiv pentru aprecierea admisibilităţii unei cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; în acest context, conduita, activităţile anterioare cererii, desfăşurate de reclamant, aşa cum rezultă din opoziţia depusă şi din actele anexate, activităţi care contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, sunt motive întemeiate de a exclude intimatul-reclamant de la beneficiul prevăzut de lege, în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin urmare, prin actele administrative contestate s-a apreciat în mod corect că atâta timp cât un consilier juridic a desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat, nerespectând principiile fundamentale, cum ar fi, de pildă, principiului legalităţii, profilul său social nu satisface exigenţa art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Ca atare, respingerea cererii intimatului-reclamant nu poate fi privită ca fiind manifestarea unui drept discreţionar, ci este o obligaţie impusă de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificări, precum şi de art. 18 alin. (4) şi art. 38 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în care se prevede în mod expres obligaţia consiliului baroului de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de către solicitant.
Aşadar, contrar celor stabilite de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază, în cazul concret al intimatului-reclamant, că circumstanţele personale examinate sunt de natură a justifica decizia recurentei-pârâte de respingere a cererii formulate de intimatul-reclamant.
Prin urmare, recurenta-pârâtă, în acord cu Baroul Mehedinţi, a considerat în mod justificat că activităţile desfăşurate de intimatul-reclamant anterior depunerii cererii, în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate juridică, ca şi dobândirea calităţii de avocat într-o structură paralelă, manifestarea unei atitudini ostile faţă de corpul avocaţilor contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, impunându-se, astfel, reţinerea în ansamblu al unor fapte şi atitudini ce aduc atingere prestigiului profesiei de avocat.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză şi că este nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de U.N.B.R. şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului şi obligării acestuia în temeiul art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată avansate de recurenta-pârâtă U.N.B.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, împotriva Sentinţei nr. 5691 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul B.M., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul B.M. la suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4299/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4183/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
