ICCJ. Decizia nr. 4236/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4236/2012
Dosar nr. 257/63/2011
Şedinţa de la 18 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj, a solicitat admiterea contestaţiei, modificarea în parte a Încheierii nr. VI 371 din 16 decembrie 2010, în sensul admiterii în totalitate a contestaţiei formulate împotriva Deciziei 2 din 11 august 2010 şi a Procesului-verbal de constatare nr. 95801 din 2 iulie 2010.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 217/2011 din 8 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă contestaţia formulată de reclamant împotriva Încheierii nr. VI 3371 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, încheiere prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei 32 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj. În speţă, actul contestat este încheierea emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor organizată la nivelul Curţii de Conturi, autoritate publică centrală autonomă cu personalitate juridică.
Aşadar, aparţine Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a litigiului.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 276 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că, prin încheierea pe care o pronunţă structura centrala a Curţii de Conturi, se respinge sau se admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare fiind tot decizia Camerei judeţene, care este o autoritate publică de nivel local.
Cum actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locală, respectiv de Camera de Conturi Dolj şi nici nu este prevăzută în cauză o competenţă expresă a curţii de apel, Curtea a făcut aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 şi a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei, în fond, a tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantului, care este Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
Prin Încheierea de şedinţă din 5 iunie 2012, Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 2 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj şi anularea Încheierii nr. VI 371 din 16 decembrie 2010 a Curţii de Conturi a României, emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionată irevocabil în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării faptului că sunt nelegale dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
În cauza dedusă judecăţii, contestaţia împotriva Deciziei nr. 2 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj a fost respinsă prin Încheierea nr. VI371 din 16 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4114/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4374/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
