ICCJ. Decizia nr. 4386/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4386/2012
Dosar nr. 2881/1/2012
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea contestată
Prin Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M., împotriva Hotărârii nr. 709 din 11 octombrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva Hotărârii Secţiei pentru Procurori a C.S.M. din 29 august 2011 şi a fost menţinut calificativul profesional „bine" acordat contestatoarei de către Comisia de Evaluare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2008 - 2010; de asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a instanţei competente cu excepţia de nelegalitate.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut următoarele:
Cererea de sesizare a instanţei competente cu excepţia de nelegalitate nu întruneşte cerinţele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Obiectul recursului îl reprezintă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 709 din 11 octombrie 2011, prin care s-a respins contestaţia recurentei C.M. împotriva hotărârii Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din 29 august 2011 şi s-a menţinut calificativul profesional „bine" acordat acesteia de către Comisia de Evaluare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2008 - 2010.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„(1) Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a judecătorului sau procurorului întocmit de comisiile prevăzute la art. 39 alin. (3) sau (4), se poate acorda unul dintre calificativele: "foarte bine", "bine","satisfăcător" sau "nesatisfăcător".
(2) Judecătorii sau procurorii nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3) În soluţionarea contestaţiei, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere conducătorului instanţei sau parchetului ori comisiilor sau persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (3) sau (4) orice informaţii pe care le consideră necesare, iar citarea judecătorului sau procurorului pentru a fi audiat este obligatorie;
(4) Hotărârile secţiilor pot fi atacate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de judecată, sunt definitive şi irevocabile."
Art. 37 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede:
„(1) Judecătorii sau procurorii nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3) Pentru soluţionarea contestaţiei, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere comisiilor de evaluare orice informaţii pe care le consideră necesare. Contestaţia se soluţionează cu citarea obligatorie a judecătorului sau, după caz, a procurorului. Audierea judecătorului sau procurorului nu este obligatorie.
(5) Hotărârile secţiilor pot fi atacate, în termen de 5 zile de la comunicare, la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
(6) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile."
Art. 24 din Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevede:
„(1) Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori, după caz, soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activităţii profesionale, în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
(2) În urma soluţionării contestaţiei, secţia poate hotărî menţinerea aceluiaşi calificativ sau acordarea unui calificativ superior.
(4) Hotărârea secţiei poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare.
(5) Hotărârea Plenului, ca instanţă de judecată, este definitivă şi irevocabilă."
Din interpretarea dispoziţiilor normative anterior citate, instanţa a concluzionat că recursul este inadmisibil.
În speţa de faţă s-a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în materia evaluării profesionale a magistraţilor legiuitorul a stabilit o procedură specială, distinctă, finalizată cu o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
De altfel, în doctrina de specialitate s-a subliniat faptul că deciziile comisiilor de concurs pentru promovarea într-o profesie sau pentru obţinerea unei funcţii nu pot forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de la Strasbourg, statuând că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru exercitarea unei profesii se apropie de un examen şcolar sau universitar şi se îndepărtează, astfel, de garanţiile instituite de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (decizia San Juan c/France, 28 februarie 2002, în Recueil 2002 - III, p. 533).
2. Calea de atac formulată
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare C.M., invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) teza ultimă, precum şi art. 318 C. proc. civ. solicitând „casarea şi reţinerea spre rejudecare a recursului”.
În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că:
- prin soluţia pronunţată instanţa şi-a încălcat propria competenţă materială atribuită expres de legea specială şi recunoscută prin jurisprudenţa sa reprezentată de Decizia nr. 819 din 28 februarie 2008;
- recursul a fost respins ca inadmisibil, fără a fi fost cercetat fondul; nu s-au reţinut argumentele de admisibilitate invocate;
- instanţa a omis să se pronunţe asupra legalităţii recursului formulat deşi aceasta era o prioritate de care depindea întreaga judecată a cauzei şi nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate.
3. Considerentele asupra contestaţiei în anulare
Calea de atac de retractare exercitată de contestatoare a fost fundamentată în drept pe următoarele prevederi legale:
Art. 317 - „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
2. Când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Art. 318 „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care tribunalul popular, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă instanţă.
Mai întâi, Înalta Curte observă că dispoziţiile art. 317 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu pot fi incidente în cauză pentru că în recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 709 din 11 octombrie 2011 nu s-a pus problema criticării acesteia pentru motivele prevăzute la pct. 1 şi 2 ale alin. (1) din art. 317.
Ca urmare, rămân de examinat motivele referitoare la încălcarea de către instanţa de recurs a normelor de ordine publică privitoare la competenţă, precum şi cazurile speciale privind „greşeala materială” ori „omisiunea cercetării”, abordate nediferenţiat de contestatoare.
Toate motivele invocate sunt nefondate.
Astfel, instanţa de recurs era obligată ca, în raport de prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei care viza regularitatea învestirii sale, ridicată de către intimat. Numai în acest context, în raport de soluţia pronunţată, nu a mai fost posibilă examinarea motivelor de nelegalitate din recursul formulat.
Cât priveşte admisibilitatea căii de atac exercitate, prin prisma competenţei Înaltei Curţi de a soluţiona un recurs împotriva unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii în materia evaluării activităţii profesionale a magistraţilor şi acordării calificativelor, Înalta Curte constată că instanţa de recurs şi-a argumentat pe larg soluţia dispusă nefiind cazul să fie reiterate considerentele faţă de dispoziţiile legale neechivoce reproduse la pct. 1 din această decizie.
Invocarea unei jurisprudenţe contradictorii şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este lipsită de orice consistenţă, câtă vreme Decizia nr. 819 din 28 februarie 2008 de care se prevalează contestatoarea vizează o cu totul altă situaţie, respectiv formularea unei acţiuni în despăgubiri, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciile provocate prin adoptarea unei hotărâri de suspendare din funcţie a unui judecător.
În fine, deşi excede motivelor limitativ prevăzute de lege, critica referitoare la nemotivarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a instanţei competente cu excepţia de nelegalitate, aceasta este şi vădit nefondată, câtă vreme instanţa a reţinut expres în considerente că excepţia de nelegalitate a întâmpinării Consiliului Superior al Magistraturii nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.M. împotriva Deciziei nr. 1759 din 30 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4384/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4387/2012. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
