ICCJ. Decizia nr. 4263/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4263/2012
Dosar nr. 10441/2/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin Cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul S.P., constatarea calităţii acestuia din urmă de colaborator al Securităţii, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a învederat instanţei că verificarea pârâtului s-a realizat din oficiu, în considerarea calităţii sale de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Suceava.
Potrivit Notei de constatare nr. S/DI/I/359 din 5 februarie 2009 şi a înscrisurilor anexate, pârâtul a fost recrutat la data de 27 octombrie 1980 de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Suceava, în calitate de colaborator, „pentru supravegherea informativă a C.T.C.E. Suceava”, sens în care a semnat un Angajament, având numele conspirativ de colaborator „D.I./D.".
Reclamantul a depus în probaţiune note informative, rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii susţinând că prin acestea se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind astfel asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securităţii".
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4171 din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului S.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Pârâtul S.P. a fost recrutat la data de 27 octombrie 1980, de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Suceava, în calitate de colaborator, „pentru supravegherea informativă a C.T.C.E. Suceava", a semnat Angajament, având numele conspirativ de colaborator „D.I./D.".
Anterior recrutării, pârâtul a fost luat în supraveghere informativă pentru verificarea unor informaţii din care rezultă că audiază şi colportează ştirile transmise la postul de radio "EL".
A considerat instanţa că materialele prezentate de reclamant sunt relevante deoarece, în stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, se constituie probe în cauză notele, rapoartele scrise, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În opinia Curţii, informaţiile concrete furnizate de pârât nu erau „cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată”, pentru a fi incidentă ipoteza legii privind neîntrunirea calităţii de colaborator.
Nimic nu îl împiedica pe pârât, a punctat prima instanţă, ca odată asumat angajamentul de colaborare să ofere Securităţii informaţii benigne ori nerelevante astfel încât să nu expună alte persoane consecinţelor pe care el însuşi a dorit să le evite atunci când a acceptat, forţat de teama de sancţiune, colaborarea.
În egală măsură s-a reţinut că este irelevant în cauză dacă pârâtul a primit sau nu efectiv banii pe care ofiţerul de securitate i-a propus pentru recompensarea sa, legea necondiţionând stabilirea calităţii de colaborator de primirea de foloase materiale.
Pârâtul a mai susţinut, de asemenea, că aşa-zisele informări ale sale reflectau o realitate pentru care nu era nevoie de nici un „colaborator” al securităţii, întrucât ele reprezentau trista realitate pe care regimul comunist o rezervase poporului român.
Or, s-a reţinut că ceea ce interesează în cauză nu este realitatea acelor vremuri, necontestată, şi nici faptul că pârâtul ar fi invocat-o în faţa organelor de securitate, ci împrejurarea că a furnizat Securităţii informaţii despre faptul că alte persoane, determinate, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de situaţia economică a ţării, că aveau relaţii şi/sau corespondau cu cetăţeni străini, că ascultau EL, că lăudau modul de viaţă capitalist şi calitatea produselor din aceste ţări, că doreau să părăsească România şi alte asemenea informaţii, privind activităţi considerate potrivnice regimului comunist.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
3. Recursul declarat de către S.P.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs S.P., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Recurentul nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs însă din modul cum le-a prezentat rezultă că hotărârea fondului este combătură în trei privinţe:
- acţiunea trebuia să fie respinsă, întrucât nu există nicio certitudine că aspectele consemnate de ofiţeri în notele depuse la dosar provin de la el; de asemenea, nu s-a dovedit că ar fi fost recompensat;
- nu s-a analizat modul în care a fost nevoit să accepte cooperarea cu organele de securitate, fiind şantajat cu urmărirea pentru un presupus furt de la locul de muncă;
- s-a ignorat împrejurarea că nimeni nu a avut de suferit întrucât informaţiile erau de maximă generalitate, vizând fapte notorii în epoca respectivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., luând act că intimatul CNSAS nu a formulat întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele următoare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
După cum rezultă din partea introductivă a considerentelor, recurentul-pârât S.P. a fost verificat sub aspectul existenţei calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, în virtutea calităţii sale de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Suceava, în baza art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Prima instanţă, după analizarea amplului material depus în probaţiune de către CNSAS - zeci de note informative, rapoarte, note de relaţii etc. - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului S.P.
Aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.
Reevaluând probele administrate de către prima instanţă, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Astfel, din definiţia legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din cuprinsul memoriului de recurs rezultă că recurentul pune sub semnul îndoielii - „nu există nicio certitudine” - veridicitatea zecilor de note informative furnizate în perioada 1980 - 1988, prin prisma „sursei”, sugerând că, în realitate, acestea ar reflecta părerile ofiţerilor care le-au întocmit iar nu informaţii provenite de la recurent.
La fel ca judecătorul de la fondul cauzei, şi instanţa de recurs remarcă tonul ambiguu al apărării, pentru că recurentul nu a contestat faptul furnizării informaţiilor, nici nu şi l-a asumat, ci doar a afirmat că are dubii în această privinţă, recunoscându-şi doar scrisul şi semnătura din Angajamentul de colaborare datat 27 octombrie 1980.
Or, din modul cum au fost întocmite, din cuprinsul lor, din menţiunile făcute de organele de securitate pe marginea notelor informative, rezultă cu certitudine că acestea au provenit de la recurent.
De altfel, similitudine a existenţei între scrisul şi semnătura din Angajament şi cele din unele note susţin concluzia anterior expusă, unele informări fiind consemnate de ofiţerul de legătură iar altele fiind scrise personal de recurent.
Referitor la conţinutul informaţiilor, recurentul a susţinut că acestea priveau chestiuni notorii, de maximă generalitate, aşa încât nu ar fi avut aptitudinea de a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane concrete.
Nici acest punct de vedere nu poate fi primit, el fiind în mod judicios înlăturat de prima instanţă.
Aproape toate informările pe care le-a făcut - de exemplu cele referitoare la comentariile colegilor de serviciu nemulţumiţi de modul de aprovizionare a magazinelor alimentare, relaţiile şi corespondenţa cu cetăţenii străini ale unei persoane cunoscute în lumea ştiinţifică, criticile unor colegi nemulţumiţi de calitatea şi preţul unor produse tehnice fabricate în România - se circumscriu dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist şi, în acelaşi timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.
În mai multe situaţii, informările sale au avut efecte directe asupra persoanelor la care se refereau, cum ar fi cazul inginerului V.R. care publicase o lucrare într-o revistă străină de specialitate cu ajutorul „unor prieteni din Timişoara”. Potrivit însemnărilor ofiţerului de pe nota informativă din 30 septembrie 1986 s-a dispus „identificarea persoanelor din Timişoara cu care publică lucrări (…) şi verificarea acestora cu sprijinul I. J. Timiş al M.I.”
Şi în ceea ce priveşte cauza exoneratoare invocată de recurent, dedusă din interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) fraza a II-a din O.U.G. nr. 24/1998, rezolvarea fondului este la adăpost de orice critică.
Contextul în care s-a realizat recrutarea recurentului de către Securitate a avut, într-adevăr, conotaţia pe care o afirmă acesta. Este limpede că fiind supravegheat pentru faptul că audia posturi de radio străine şi, în acelaşi timp, fiind interogat în legătură cu un furt de la locul de muncă comis de persoane neidentificate, recurentul nu a avut deplină libertate atunci când a semnat angajamentul de colaborare, la 27 octombrie 1980.
Însă, împrejurările redate anterior, pe care instanţa de recurs le confirmă, nu sunt de natură a înlătura considerentele referitoare la îndeplinirea condiţiilor legale pentru constatarea calităţii de colaborator, nefiind întrunită ipoteza normei citate la pct. I.2 din decizie.
În plus, după cum a reţinut şi prima instanţă, atitudinea adoptată de recurent după semnarea angajamentului, perioada îndelungată de colaborare, informaţiile numeroase şi precise, cu potenţial ridicat de pericol pentru cei vizaţi sunt de natură a justifica soluţia adoptată.
În fine, împrejurarea că CNSAS nu a fost în măsură să prezinte chitanţa care să ateste faptul primirii de către recurent a unei sume de bani plătită de Securitate cu titlu de recompensă pentru calitatea informaţiilor furnizate, este lipsită de relevanţă, câtă vreme instanţa de fond nu a reţinut în argumentarea soluţiei sale această situaţie, insuficient conturată sub aspect probator.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.P. împotriva Sentinţei nr. 4171 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 4257/2012. Contencios → |
|---|
