ICCJ. Decizia nr. 4320/2012. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4320/2012
Dosar nr. 11739/2/2009*
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii F.R.F., M.T.S. şi Guvernul României, anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S., recunoaşterea dreptului reclamantului de acces la o activitate economică, precum şi recunoaşterea dreptului reclamantului de acces la justiţie şi obligarea pârâtului Guvernul României şi a pârâtului M.T.S. să exercite un control de legalitate asupra dispoziţiilor statutare şi regulamentare emise de către pârâta F.R.F.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este autorizat de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti să desfăşoare următoarele activităţi comerciale: selectarea şi plasarea forţei de muncă, cod CAEN - 7450; activităţi sportive, cod CAEN - 9262; alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor, cod CAEN - 7887; publicitate, cod CAEN - 7440; activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, cod CAEN - 7414 şi că, în urma unui examen susţinut la F.R.F. a obţinut licenţa de agent de jucători.
A mai arătat că între el şi jucătorii de fotbal, clienţii săi, există litigii de natură contractuală, soluţionate exclusiv de către pârâta F.R.F., întrucât, potrivit statutului acesteia, reclamantului îi este interzis să se adreseze instanţelor de judecată.
Prin actul contestat, şi anume Avizul nr. X1, pârâtul M.T.S. a avizat modificarea statutului pârâtei F.R.F.
Reclamantul a criticat, în esenţă, avizul contestat ca fiind emis cu depăşirea competenţelor pârâtului M.T.S. şi ca aprobând modificarea statutului F.R.F. în sensul introducerii unor dispoziţii contrare Constituţiei şi legilor aplicabile în România.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, motivat de faptul că în litigiul dedus judecăţii nu se contestă legalitatea vreunui act administrativ al acestei autorităţi, iar, pe de altă parte, Guvernul nu poate răspunde pentru obligaţiile unei persoane juridice subordonate.
La rândul său, pârâta F.R.F. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului, cu motivarea că avizul atacat nu constituie un act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, nu poate fi contestat potrivit procedurii contenciosului administrativ.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 5.297 din data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a respins primul capăt de cerere faţă de acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâta F.R.F. şi, în consecinţă, a respins cererea reclamantului M.M. privind anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S. ca inadmisibilă; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în privinţa primului capăt de cerere, prin care se solicită anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S., Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă, întrucât avizul a fost emis de o altă autoritate administrativă, cu personalitate juridică proprie.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii, prima instanţă, examinând dispoziţiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, a apreciat că Avizul nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S. nu constituie un act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naştere, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice, el fiind doar un act juridic premergător modificării statutului pârâtei F.R.F., în acest sens fiind şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a statuat că nu există un act administrativ care să vatăme drepturile reclamantului de acces la o activitate economică şi de acces la justiţie, astfel că şi celelalte cereri sunt neîntemeiate întrucât, potrivit art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, cererea de recunoaştere a unui drept se poate formula numai atunci când acest drept a fost nesocotit de o autoritate publică ce a emis un act administrativ ilegal sau nu a soluţionat în termenul legal o cerere a titularului dreptului.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
De asemenea, recurentul a menţionat că intenţionează să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebare preliminară în temeiul art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene urmând să depună o cerere în acest sens cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, însă o astfel de cerere nu a mai fost formulată.
În motivarea căii de atac se menţionează că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, susţinând, în esenţă, că intimatul-pârât are obligaţia să exercite un control asupra activităţii M.T.S. şi F.R.F. în temeiul art. 11 din Legea nr. 90/2001, fiind încălcate şi prevederile art. 21 alin. (3), art. 52 din Constituţie, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, 4 din Legea nr. 303/2004, art. 129 alin. (5), art. 261 teza I alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), i), h) şi alin. (2), coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea se aduc critici sentinţei recurate referitoare la soluţia privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de F.R.F., menţionându-se, în esenţă, că avizul a cărui anulare a solicitat-o este un act administrativ astfel cum această noţiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu depăşirea atribuţiilor conferite de lege puterii judecătoreşti, reiterând faptul că soluţia pronunţată contravine, în opinia sa, unor dispoziţii C. proc. civ., Legea nr. 90/2001, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004, unor dispoziţii ale Constituţiei României şi art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se menţionează, în esenţă, că în mod greşit au fost soluţionate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, art. 36 alin. (6) din Legea nr. 69/2000, art. 52 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 124, art. 126 alin. (2) din Constituţie, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 129 alin. (5), art. 261 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât în mod greşit a reţinut că actul atacat nu este un act administrativ ce poate fi supus controlului de legalitate.
Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, combătând criticile recurentului şi susţinând, în esenţă, că actele sale cu caracter administrativ sunt supuse controlului de legalitate al instanţelor de contencios administrativ, că procedura de avizare prevăzută de H.G. nr. 884/2001 nu implică controlul Guvernului, că avizul contestat nu poate fi calificat un act administrativ, practica judiciară în materie fiind în acest sens, iar reclamantul a avut acces la justiţie fiind soluţionată cererea acestuia.
Ulterior, în calea de atac a recursului, recurentul-reclamant M.M. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentat legal al intimatei F.R.F. a d-lui. avocat M.D., care a reprezentat-o pe intimată în faţa instanţei de fond şi a formulat apărări, prin prisma lipsei calităţii de reprezentat F.R.F. a persoanei care a reprezentat F.R.F. la încheierea contractului de asistenţă judiciară (respectiv M.S.).
În esenţă, se susţine că mandatul de preşedinte al F.R.F. încredinţat lui M.S. a încetat la 20 decembrie 2005, astfel că mandatul acordat avocatului a fost dat de o persoană care nu mai deţinea în condiţiile legii calitatea de reprezentat legal al F.R.F., iar toate demersurile făcute de F.R.F. în prezenta cauză sunt lovite de nulitate absolută, depunând şi înscrisuri.
Referitor la excepţia invocată, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susţinând că potrivit înscrisurilor şi evidenţelor deţinute, d-l. M.S. are calitatea de Preşedinte al F.R.F., depunând acte în acest sens.
3. Soluţia instanţei de recurs
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând excepţiile invocate, urmează a le respinge din următoarele considerente:
Prevederile art. 67 alin. (1) şi urm. C. proc. civ., reglementează reprezentarea părţilor în judecată, stipulând, pe de o parte, facultatea părţilor de a-şi exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mandatul acordat, art. 68 alin. (3) din acelaşi act normativ dispunând în sensul că mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privinţă.
Se constată că recurentul-reclamant nu a formulat critici sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 67 şi urm. C. proc. civ., necontestând aşadar validitatea din această perspectivă a mandatului acordat reprezentantului intimatei-pârâte.
La dosarul cauzei a fost depusă Hotărârea Adunării Generale a F.R.F. din data de 21 noiembrie 2005, prin care la pct. 1 din cuprinsul acesteia a fost aprobată alegerea d-lui M.S. în funcţia de Preşedinte al F.R.F., pentru un mandat pe perioada 21 noiembrie 2005 - 30 aprilie 2010.
Prin Hotărârea din data de 25 ianuarie 2010, de asemenea depusă la dosarul cauzei, Adunarea Generală a F.R.F. a aprobat alegerea domnului M.S. în funcţia de Preşedinte al F.R.F., pentru un mandat pe perioada 25 ianuarie 2010 - 25 iulie 2014.
Prin cererea depusă în susţinerea excepţiei invocate, recurentul-reclamant apreciază că mandatul acordat d-lui avocat M.D. în vederea reprezentării F.R.F. în cauza dedusă judecăţii, a fost dat de către o persoană, în speţă M.S., care nu mai deţine, în condiţiile legii, calitatea de reprezentant legal al F.R.F.
Pe de altă parte, a mai opinat recurentul-reclamant că orice aspecte privind actul constitutiv nu îşi produc efectele decât în măsura înscrierii în Registrul Federaţiilor, modificarea fiind supusă nulităţii absolute exprese potrivit art. 36 din Legea nr. 69/2000, O.G. nr. 26/2000 şi Decretului nr. 31/1954.
Recurentul a apreciat că obligativitatea înscrierii sub sancţiunea nulităţii se regăseşte şi în prevederile Regulamentului din 26 aprilie 2000 adoptat prin Ordinul nr. 954/2000.
Înalta Curte constată că potrivit art. 38 din Statutul F.R.F., preşedintele acesteia reprezintă şi angajează legal F.R.F.
Recurentul nu a făcut dovada faptului că o instanţă de judecată ar fi constatat nulitatea sau nelegalitatea hotărârilor în speţă, privind alegerea în funcţie de Preşedinte al F.R.F. a lui M.S.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază, din această perspectivă şi la momentul soluţionării excepţiei, că cele două hotărâri apar ca fiind valide, producând efecte faţă de părţi, fiind adoptate de Adunarea Generală în îndeplinirea atribuţiilor sale, aşa cum acestea sunt reglementate de art. 31 din Statutul F.R.F.
În ceea ce priveşte nulitatea invocată de recurentul-reclamant prin prisma prevederilor legale la care aceasta face referire prin cererea formulată, se constată că sancţiunea nulităţii, expres prevăzută de art. 36 alin. (4) şi alin. (6) din Legea nr. 69/2000, nu vizează, aşa cum susţine recurentul, neînscrierea unei modificări intervenite în statutul unei federaţii.
Pe de altă parte, Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011, iar o serie din prevederile invocate vizează constituirea ca persoană juridică a asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei, aplicabile, însă în mod corespunzător, în cazul modificării actului constitutiv, niciuna dintre prevederile invocate neprevăzând însă sancţiunea nulităţii.
În atare situaţie şi în raport cu obiectul excepţiilor cu care a fost investită, Înalta Curte constată că nu există motive întemeiate pentru admiterea acestora.
Referitor la recursul formulat, instanţa de recurs apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" este nefondat.
Acest motiv de casare are în vedere situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.
Argumentele invocate de recurent în susţinerea acestui motiv de recurs nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ci vizează critici referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Mai mult, instanţa de contencios administrativ a fost învestită de reclamant cu o cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, pe care a soluţionat-o în raport de atribuţiile sale conferite de dispoziţiile art. 126 coroborat cu cele ale art. 52 şi 21 din Constituţia României, republicată, precum şi de dispoziţiile art. 1, 8, 10, 28 din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 1, art. 2 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Este evident că instanţa de contencios administrativ, învestită cu o cerere în anularea unui act apreciat de reclamant ca fiind unul administrativ, trebuie să verifice cu prioritate admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, cerinţă de altfel îndeplinită de instanţa de fond.
Faptul că instanţa de fond a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate şi le-a apreciat ca întemeiate nu înseamnă că a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau că a fost îngrădit dreptul reclamantului de acces la justiţie.
În consecinţă, nu poate fi reţinut ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii" nu este fondat.
După cum se constată, hotărârea recurată respectă cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea hotărârii recurate conduce în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, astfel că nu există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
De altfel, criticile recurentului-reclamant vizează soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi a inadmisibilităţii acţiunii urmare a calificării/stabilirii naturii juridice a avizului atacat. Or, opinia recurentului cu privire la modul greşit de soluţionare a acestor excepţii, transpusă în criticile formulate, nu se circumscrie noţiunii de motive contradictorii din cuprinsul hotărârii judecătoreşti recurate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", este nefondat.
Argumentele folosite de recurent în dezvoltarea acestui motiv de recurs, chiar dacă nu au fost structurate corespunzător, vizează greşita soluţionare a excepţiilor de către instanţa de fond.
Soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României este corectă.
Guvernul României nu este emitentul Avizului nr. X1 a cărui anulare s-a solicitat, astfel că nu există identitate între acest pârât şi cel ce se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe de altă parte, solicitarea recurentului-reclamant privind obligarea Guvernului României să exercite un control de legalitate asupra dispoziţiilor statutare şi regulamentare emise de pârâta F.R.F. este lipsită de temei legal, întrucât printre atribuţiile Guvernului, menţionate în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi ministerelor nu se regăseşte şi cea privind controlul de legalitate solicitat de recurent.
Criticile privind greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii sunt nefondate, soluţia instanţei de fond cu referire la această excepţie şi implicit asupra cererii de anulare a Avizului nr. X1 fiind corectă.
Astfel cum rezultă din cuprinsul Avizului nr. X1, emis de M.T.S., prin acesta s-a avizat Statutul F.R.F., în conformitate cu Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, în temeiul H.G. nr. 884/2001 şi H.G. nr. 1721/2008.
Aprecierea instanţei de fond în sensul că acest aviz nu întruneşte caracteristicile unui act administrativ astfel cum această noţiune a fost definită de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este corectă.
Potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, "modificarea statutului sau actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al M.T.S."
Astfel, în raport de aceste dispoziţii legale, avizul reprezintă doar un înscris obligatoriu, expres, premergător, în cadrul procedurii de modificare a statutului sau actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale şi de înregistrare a acestora.
Însă, modificarea statutului F.R.F. a fost aprobată prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a F.R.F. din 11 mai 2009.
Recurentul-reclamant susţine de fapt critici referitoare la dispoziţiile statutare modificate, or, într-o situaţie ipotetică a unei soluţii favorabile cu privire la anularea avizului, aceasta nu ar avea efecte juridice cu privire la modificările statutare ale F.R.F. întrucât acestea au fost aprobate prin hotărârea menţionată, avizul fiind doar o cerinţă a înregistrării acestor modificări conform procedurii prevăzută de dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, finalizată de altfel prin Încheierea din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. X2, fapt necontestat de părţi.
Deci, avizul contestat nu a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, astfel că nu poate fi calificat ca fiind act administrativ.
Întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o acţiune în anulare la instanţa de contencios administrativ trebuie să vizeze un act administrativ, faţă de cele reţinute cu privire la natura juridică a Avizului nr. X1, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, fiind de prisos analiza criticilor de nelegalitate ale acestuia invocate de reclamant.
În altă ordine, judecarea acţiunii de instanţa de fond infirmă susţinerea recurentului-reclamant că i-a fost îngrădit dreptul de acces la justiţie.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile invocate.
Respinge recursul formulat de reclamantul M.M. împotriva Sentinţei civile nr. 5.297 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4294/2012. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 4360/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
