ICCJ. Decizia nr. 4360/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4360/2012
Dosar nr. 1328/1/2012
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 989 din 20 decembrie 2011 s-a stabilit că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcţia de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcţia de judecător. În motivarea acestei hotărâri, s-au reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, persoanele numite în funcţia de judecător sau procuror în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie.
Interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, a fost introdusă prin O.U.G. nr. 100 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei şi viza, iniţial, o perioadă de un an.
Ulterior, prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în M. Of. nr. 29/15.04.2008, textul art. 33 alin. (14) a fost modificat, în sensul instituirii unei interdicţii de 3 ani.
Urmând o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea în magistratură prin Institutul Naţional al Magistraturii, persoanele care promovează concursul organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 trebuie să respecte interdicţia instituită în alin. (14) al aceluiaşi articol.
Instituirea de către legiuitor a unei astfel de interdicţii, în cazul judecătorilor sau procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menţinerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanţe sau parchete, care se confruntă cu dificultăţi constante în asigurarea necesarului de judecători şi procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură. Posturile propuse pentru ocupare în baza acestei proceduri sunt publicate pe site-ul C.S.M., al Institutului Naţional al Magistraturii şi aduse la cunoştinţă printr-un comunicat de presă, iar participarea la concurs a candidaţilor se face în considerarea numai a acestor posturi şi a respectării constrângerilor pe care le impune procedura vizată.
Dat fiind faptul că interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. art. 33 alin. (14) se aplică în situaţia în care un judecător solicită transferul la o altă instanţă sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, Plenul C.S.M. a apreciat că această interdicţie se aplică cu atât mai mult în situaţia în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanţă.
În final a apreciat Plenul C.S.M. că o interpretare contrară ar conduce la instituirea unui tratament diferenţiat, or, nu se poate admite ca interdicţia să fie aplicabilă în prima situaţie, iar într-o situaţie similară aceasta să nu se aplice, scopul reglementării fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Prin Hotărârea nr. 146 din 20 decembrie 2011 a Plenului C.S.M., în acord cu cele reţinute de principiu în Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 989 din 20 decembrie 2011, s-a respins contestaţia formulată de T.I.C. împotriva Hotărârii nr. 1020 din 20 decembrie 2011 a secţiei pentru judecători, prin care s-a constatat că mai mulţi procurori, între care şi recurentul, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţie de judecător.
Împotriva celor două hotărâri ale Plenului C.S.M. a formulat recurs T.I.C., iniţial formându-se două dosare pe rolul Înaltei Curţi cu numerele 1328/1/2012 şi 2292/2/2012, conexate prin Încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2012 pronunţată în prezentul dosar cu număr mai vechi.
Recurentul a arătat că prin Decret emis de Preşedintele României în octombrie 2011 a fost numit în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, iar la data de 14 noiembrie 2011 s-a adresat cu cerere solicitând C.S.M. să fie numit judecător la Judecătoria Botoşani, având domiciliul în municipiul Suceava, cererea sa fiind însă respinsă prin Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011 adoptată de secţia pentru judecători a C.S.M., în temeiul Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 adoptată de Plenul C.S.M.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut că cele două hotărâri sunt nelegale, în esenţă, pentru următoarele motive:
- dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, sunt aplicabile în cazul transferului, promovării, delegării şi detaşării judecătorilor/procurorilor care au fost numiţi în condiţiile art. 33 din această lege;
- dispoziţiile art. 33 alin. (14) din această lege nu sunt incidente în cazul unei cereri prin care un procuror solicită numirea în funcţia de judecător sau invers, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care prevede că "la cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea C.S.M., cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege" şi extinzându-se astfel o excepţie de strictă interpretare la o situaţie pe care legea nu o prevede;
- Hotărârea nr. 989/2011 introduce o reglementare discriminatorie în ceea ce priveşte judecătorii şi procurorii care au fost numiţi în funcţie conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, în raport cu judecătorii şi procurorii numiţi în urma promovării examenului de capacitate, potrivit art. 31 din aceeaşi lege;
- Hotărârea nr. 146/2012 este nelegală pentru că se întemeiază exclusiv pe Hotărârea nr. 989/2011, care a modificat Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M. privind transferul judecătorilor şi procurorilor, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, iar Hotărârea 1020/2011, deşi se întemeiază pe aceeaşi Hotărâre nr. 989/2011 a fost adoptată anterior hotărârii de Plen, ceea ce atrage nelegalitatea sa;
- soluţia adoptată prin Hotărârea nr. 989/2011 suprimă dreptul la alegere liberă a funcţiei în sistemul judiciar;
- întrucât Hotărârea nr. 1020/2011 a secţiei pentru judecători a C.S.M., menţinută prin Hotărârea Plenului nr. 146/2012, este motivată exclusiv în considerarea Hotărârii Plenului nr. 989/2011 se încalcă prevederile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în sensul că se acordă acestei interpretări echivalentul unei interpretări legale.
În concluzie, recurentul a solicitat anularea celor două hotărâri ca fiind nelegale şi să fie obligat C.S.M. să emită o hotărâre prin care să propună numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Botoşani.
C.S.M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 989/2011 a Plenului C.S.M., cu motivarea că această hotărâre este exceptată sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, excepţie la care a renunţat în şedinţa publică de la 4 octombrie 2012.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, subliniind că prin adoptarea Hotărârii nr. 989/2011, Plenul C.S.M. a avut în vedere că scopul legiuitorului la instituirea interdicţiei prevăzute de alin. (14) al art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare (privind statutul judecătorilor şi procurorilor), în cazul judecătorilor şi procurorilor care promovează concursul de admitere organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege, este acela de menţinere a ocupării posturilor din cadrul unor instanţe sau parchete care se confruntă cu dificultăţi constante în asigurarea necesarului de judecători sau procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură.
Relativ la încălcarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, modificată şi completată, s-a precizat că această critică este neîntemeiată câtă vreme evaluarea în concret a aspectelor care să determine acţiunea C.S.M. de aprobare a numirii în funcţie şi de propunere către Preşedintele României constituie competenţa exclusivă a acestei autorităţi; în plus reglementarea din art. 61 instituie doar o vocaţie şi nu un drept pentru numirea în funcţia de procuror sau judecător.
Nu în ultimul rând, intimatul a arătat că motivele personale, familiale, invocate de recurent erau aceleaşi şi în momentul în care acesta a optat, în mod liber, pentru postul de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, că prima cerere de numire în funcţia de judecător a fost formulată la aproximativ o lună şi jumătate de la numirea în funcţia de procuror.
În acelaşi timp, în sprijinul nevoii de stabilizare a personalului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei şi buna funcţionare a acestei unităţi de parchet au fost depuse la dosar avizele negative ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, cât şi de către Curtea de Apel Suceava.
În privinţa situaţiei magistraţilor cărora nu li se poate opune interdicţia instituită prin art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a apreciat că nu se poate pune problema unui tratament discriminatoriu deoarece situaţiile sunt diferite.
În dosarul având ca obiect anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 989/2011, la data de 20 iunie 2012, D.M.E. a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului, susţinând nelegalitatea acestei hotărâri din perspectiva aceloraşi motive expuse de recurent, această cerere de intervenţie accesorie fiind admisă în principiu prin Încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2012.
Prin încheiere distinctă, la data de 4 octombrie 2012, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, modificată, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, excepţie invocată de recurent în recursul conex (ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2292/1/2012).
Examinând cauza prin prisma susţinerilor şi apărărilor părţilor, a normelor legale incidente, a probatoriului administrat, Înalta Curte reţine că ambele recursuri sunt nefondate, astfel că le va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Prin Hotărârea nr. 989/2011, Plenul C.S.M. a statuat că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcţia de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcţia de judecător.
Potrivit art. 33 alin. (14) din actul normativ în discuţie "Persoanele numite în condiţiile prezentului articol (n.n. - pe bază de concurs) nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie".
În argumentarea acestei hotărâri s-a pus accent pe scopul legiuitorului care a fost identificat ca fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (1) din lege.
În acelaşi timp s-a reţinut că de cele mai multe ori aceste cereri de numire în funcţia de judecător sau procuror, formulate de unii procurori sau judecători, constituie în fapt transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-şi desfăşura activitatea în altă localitate. Or, admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicţiei menţionate determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs la scurt timp de la ocuparea lor, cu consecinţe negative asupra funcţionării parchetelor/instanţelor în ciuda faptului că aceste concursuri au fost organizate tocmai în vederea îmbunătăţirii activităţii acestora.
Prin Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011, secţia pentru judecători a C.S.M. a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător, a unui număr de 22 de procurori, printre care şi recurentul şi intervenienta, motivarea acestei hotărâri fiind axată pe Hotărârea de principiu nr. 989/2011 a Plenului C.S.M.
Această hotărâre a secţiei pentru judecători a fost contestată de recurentul T.I.C., Plenul C.S.M. respingând contestaţia prin Hotărârea nr. 146 din 1 martie 2012.
Uzând de dispoziţiile art. 29 alin. (7) raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 (r1) privind C.S.M., T.I.C. a atacat cu recurs ambele hotărâri ale Plenului C.S.M. amintite mai înainte.
Una din criticile centrale ale recurentului a fost aceea legată de încălcarea de către autoritatea intimată a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (r1) conform cărora: "La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea C.S.M., cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege".
Din perspectiva recurentului, chiar dacă acest articol se regăseşte în Cap.VI al Legii ("Delegare, detaşare, transferuri"), în mod eronat C.S.M. a interpretat ca fiind aplicabilă interdicţia la care face referire art. 33 alin. (14) din lege, atât prin Hotărârea de principiu nr. 989/2011 cât şi prin Hotărârea de speţă nr. 1020/2011 a secţiei pentru judecători şi menţinută de Plen prin Hotărârea nr. 146/2012.
Toţi cei 23 de procurori ale căror cereri de numire în funcţia de judecător, cuprinşi în hotărârea secţiei pentru judecători, au fost numiţi în funcţie în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările ulterioare.
Teza recurentului în sensul că în lipsa oricăror atribuţii legale C.S.M. a dat art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 o interpretare asimilată unei interpretări legale nu va fi împărtăşită de Înalta Curte câtă vreme pe de o parte, în speţă, este vorba de procurori numiţi prin concurs în temeiul art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege, iar pe de altă parte din economia întregului act normativ care reglementează activitatea C.S.M. şi îndeosebi din art. 37 al Legii nr. 317/2004 rezultă în mod clar că acest organism are atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor. Este atributul exclusiv al C.S.M. în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru stabilitatea în sistem.
Interpretarea dată art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 şi decizia de a se aplica în toate cazurile unor cereri de natura celor analizate de secţia pentru judecători (prin Hotărârea nr. 1020/2011), nu este în afara legii, iar raţiunile avute în vedere prin adoptarea Hotărârii nr. 989/2011 ţin atât de legalitate (scopul urmărit de legiuitor) cât şi de oportunitate, ţinându-se seama de nevoia de a se asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
În acest context, ca autoritate administrativă autonomă a puterii judecătoreşti care gestionează cariera magistraţilor şi realizează politicile de resurse umane ale instanţelor/parchetelor, C.S.M. a explicitat prin Hotărârea nr. 989/2011 dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 pentru o situaţie apărută în gestiunea resurselor umane de natură a afecta activitatea instanţelor/parchetelor.
Se apreciază că enumerarea cuprinsă în norma legală menţionată (delegare, detaşare, transfer) nu este una limitativă ci una exemplificativă a situaţiilor în care stabilitatea pe funcţie ar putea fi afectată.
Înalta Curte nu poate împărtăşi nici teza avansată de recurent în ideea că prin adoptarea Hotărârii nr. 989/2011 se suprimă dreptul la alegere liberă a funcţiei în sistemul judiciar.
Acest drept a fost exercitat de recurent la momentul la care a participat la concursul de admitere în magistratură din data de 21 noiembrie 2010 şi nu se poate vorbi acum de o suprimare a acestui drept. Recurentul a fost numit în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei la data de 26 septembrie 2011, prin Decretul Preşedintelui României nr. 706 din 20 septembrie 2011, publicat în M. Of. nr. 681/26.09.2011.
Cererea de numire în funcţia de judecător a fost adresată C.S.M. la data de 14 noiembrie 2011, deci la aproximativ o lună şi jumătate de la numirea sa în funcţie.
Circumstanţele cauzei sunt, suplimentar, în sprijinul raţionamentului expus în Hotărârea de principiu nr. 989/2011 a Plenului C.S.M. care a stat la baza motivării respingerii cererii de numire în funcţia de judecător prin Hotărârea nr. 1020/2011 a secţiei pentru judecători şi menţinută de Plen prin Hotărârea nr. 146/2012.
Referitor la critica prin care recurentul susţine că reglementarea de principiu este discriminatorie faţă de judecători şi procurori numiţi în baza normei care reprezintă regula în materie, respectiv cu cei care au urmat Institutul Naţional al Magistraturii şi promovat examenul de capacitate (art. 31 din Legea nr. 303/2004), se impune observaţia că este vorba de căi diferite de acces în profesie, astfel că nu poate fi vorba de discriminare.
De altfel, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, recurentul face trimitere şi la aspecte de discriminare, însă soluţia asupra acestei excepţii aparţine exclusiv Curţii Constituţionale.
Considerentele pentru respingerea recursului declarat împotriva celor două hotărâri ale Plenului sunt comune, însă, adiţional, în ce priveşte recursul împotriva Hotărârii nr. 146/2012 este necesar a aminti şi aspectele concrete ale cazului dedus judecăţii, mai exact avizele negative exprimate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei şi Curtea de Apel Suceava. Toate aceste avize negative au ca fundament efectele negative pe care admiterea cererii recurentului le-ar aduce activităţii parchetelor/instanţelor amintite.
Toate cele arătate converg către soluţia reţinerii ca neîntemeiate a ambelor recursuri, cât şi a cererii de intervenţie accesorie.
Văzând şi dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de T.I.C. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 şi a Hotărârii nr. 146 din 1 martie 2012 ale Plenului C.S.M., ca nefondate.
Respinge în fond, cererea de intervenţie în interesul recurentului formulată de D.M.E.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4320/2012. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 4369/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
