ICCJ. Decizia nr. 433/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 433/2012
Dosar nr. 912/42/2011
Şedinţa de la 27 ianuarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6488/105 din 2010, reclamanţii S.S.I., P.C.C., B.A., D.C.A., D.M.P., H.C., A.F., M.A. şi A.T. au chemat în judecată pe pârâţii Instituţia Prefectului Prahova şi Prefectul Judeţului Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va da să se dispună constatarea nulităţii absolute a Ordinului Prefectului Judeţului Prahova nr. 560 din 01 septembrie 2010, privind reorganizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova şi a tuturor actelor subsecvente, constatarea caracterului nelegal, discreţionar al procedurii prin care personalul instituţiei a fost selectat ca urmare a reorganizării, repunerea în situaţia anterioară emiterii ordinului de reorganizare - în sensul reintegrării pe posturile deţinute la data de 01 septembrie 2010 în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite pentru întreaga perioadă de la încetarea activităţii şi până la reintegrare, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiuni, reclamanţii au arătat că prin Ordinul nr. 560/2010, Prefectul Judeţului Prahova a dispus reorganizarea Instituţiei Prefectului prin reducerea numărului de personal cu 11 posturi din structura proprie (din totalul de 54 existente la data de 01 septembrie 2010), fără a avea la bază vreun temei legal şi fără a respecta procedura prealabilă prevăzută de art. 69 şi art. 71 C. muncii, privind consultarea salariaţilor şi sindicatului în cazul concedierilor colective.
În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 76, 78, 281 C. muncii, art. 106 din Legea nr. 188 din 1999, republicată privind Statutul funcţionarilor publici, art. 8 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Ulterior, reclamanţii şi-au completat acţiunea, în sensul că au solicitat, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatarea nelegalităţii Ordinului nr. II/9013/2010 al Ministrului Administraţiei şi Internelor, privind modificarea anexei nr. 5A şi nr. 5B a Ordinului MAI nr. II/8073/2010, precum şi a tuturor actelor administrative subsecvente, motivat de faptul că acest ordin este invocat ca temei legal al emiterii ordinului prefectului contestat, precum şi că modalitatea de emitere a ordinului ministrului încalcă flagrant dispoziţiile legale referitoare la funcţia publică şi drepturile funcţionarului public, girând în fapt o epurare politică la nivelul instituţiei pârâte.
Prin Sentinţa nr. 726 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că "nu este competentă material să judece o cauză în care una dintre intimate este o instituţie publică centrală" - aceasta fiind, de altfel, întreaga motivare a primei instanţe.
La Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cererea a fost înregistrată sub nr. 912 din 42 din 2011.
Prin Sentinţa nr. 330 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa judecării acţiunii în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ.
A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
A reţinut curtea de apel că obiectul acţiunii este format din mai multe capete de cerere, dintre care cea principală este aceea de constatare a nulităţii absolute a Ordinului Prefectului Judeţului Prahova nr. 560 din 01 septembrie 2010, privind reorganizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova şi a tuturor actelor subsecvente, restul cererilor fiind subsidiare şi accesorii faţă de acesta, soarta lor juridică fiind dependentă de cea a cererii principale.
În raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploieşti a considerat că acţiunea în anularea Ordinului Prefectului nr. 560 din 2010 este de competenţa secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Prahova, ordinul contestat fiind un act administrativ unilateral emis de o instituţie publică judeţeană.
A mai reţinut instanţa că, în mod eronat, prima instanţă şi-a motivat soluţia de declinare, în raport cu ordinul MAI nr. II/9013/2010, faţă de care reclamanţii au înţeles să invoce excepţia de nelegalitate - sens în care au precizat expressis verbis sintagma "în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 ."
Curtea de apel a considerat că prima instanţă trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv să aprecieze dacă soluţionarea litigiului de fond depinde de ordinul MAI precizat şi, în caz afirmativ, trebuia să sesizeze instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate printr-o încheiere motivată, suspendând totodată judecata cauzei, până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Totodată, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că nu poate fi admisă solicitarea reclamanţilor - în sensul disjungerii excepţiei de nelegalitate şi păstrării acesteia în vederea soluţionării, deoarece această instanţă nu a fost legal sesizată, în condiţiile expuse anterior şi reglementate expres de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Doar Tribunalul Prahova, învestit cu soluţionarea litigiului de fond, în faţa căruia s-a invocat excepţia de nelegalitate, este competent să analizeze incidenţa în cauză a ordinului MAI nr. II/9013/2010 şi a actelor subsecvente, respectiv legătura dintre acestea şi raportul juridic litigios dedus judecăţii (aspect statuat fără echivoc de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal), iar în cauză o astfel de analiză nu a fost efectuată, motivarea primei instanţe fiind cea citată anterior.
II. Regulatorul de competenţă
Învestită legal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 20 pct. 2, 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că actul administrativ a cărui anulare a fost solicitată pe calea acţiunii directe reglementate prin art. 1 alin. (1) şi 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 560 din 01 septembrie 2010, emis de Prefectul judeţului Prahova, privind reorganizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova, la care se adaugă actele subsecvente emise în executarea acestuia, pe care reclamanţii nu le-au indicat expres.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu, organizată pentru exercitarea prerogativelor pe care Constituţia şi alte legi le atribuie prefectului, în temeiul art. 2 alin. (1) - (2) din aceeaşi lege.
Prin urmare, autoritatea emitentă a ordinului dedus judecăţii se încadrează în palierul teritorial al administraţiei publice de stat (autoritate publică judeţeană, în accepţiunea Legii nr. 554/2004) şi atrage competenţa în primă instanţă a tribunalului, conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că prin cererea completatoare depusă la dosarul tribunalului la data de 2 iunie 2011 şi precizată apoi la data de 28 noiembrie 2011, în faţa curţii de apel, reclamanţii au invocat şi excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/9013/2010, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu produce efecte asupra competenţei soluţionării acţiunii în contencios administrativ, care se stabileşte potrivit regulilor prevăzute în art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare, în speţă, la criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ ce formează obiectul acţiunii principale.
Pentru excepţia de nelegalitate, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie o procedură distinctă, în cadrul căreia instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia verifică îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate expres prevăzute şi, în caz afirmativ, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă printr-o încheiere motivată, suspendând, în acelaşi timp, judecarea cauzei principale.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.S.I., P.C.C., B.A., D.C.A., D.M.P., H.C., A.F., M.A., şi A.T. şi pârâţii Prefectul Judeţului Prahova şi Instituţia Prefectului Judeţului Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4325/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4335/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
