ICCJ. Decizia nr. 4325/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4325/2012
Dosar nr. 3692/2/2011
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză
Prin Sentinţa civilă nr. 5582 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Serviciul Profesii Juridice Conexe.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 167 din 10 decembrie 2010 emisă de pârât, reclamantului - expert tehnic judiciar în specializarea "instalaţii pentru construcţii" i s-a suspendat din oficiu dreptul de a efectua expertize tehnice judiciare până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Decizia a fost emisă avându-se în vedere adresa Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, înregistrată la Ministerul Justiţiei cu nr. 93701/2010, prin care s-a comunicat că faţă de reclamant s-a pus în mişcare acţiunea penală şi încheierea de şedinţă pronunţată la 16 iunie 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. 47852/3/2009, din care rezultă că s-a reţinut cauza spre judecare faţă de inculpatul P.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen.
Curtea a apreciat decizia ca legală, fiind emisă cu respectarea disp. art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 potrivit cărora în situaţia în care împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune care aduce atingere prestigiului profesiei, se dispune suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prima instanţă a apreciat că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului, infracţiune care este, potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000, o faptă de corupţie care, în opinia instanţei, aduce atingere prestigiului profesiei de expert, întrucât este de natură să afecteze prezumţia de validitate de care trebuie să se bucure orice expertiză tehnică judiciară.
Curtea a respins criticile reclamantului privind încălcarea, de către O.G. nr. 2/2000, a unor principii constituţionale cum ar fi dreptul la muncă, prezumţia de nevinovăţie, garantarea accesului liber la o activitate economică, arătând că instanţa de contencios administrativ are de analizat în speţă dacă este îndeplinită situaţia premisă pentru suspendarea dreptului reclamantului de a efectua expertize tehnice şi nu eventuala încălcare a unor norme constituţionale de către dispoziţiile legale ce reglementează această suspendare.
Instanţa de fond a mai arătat că suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice conform art. 35 alin. (2) nu este o sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea unei abateri comise în exercitarea activităţii de expert, deci nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din ordonanţă, care prevede că împotriva sancţiunii disciplinare aplicate, expertul poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare, dar reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care poate fi contestat în instanţa de contencios administrativ, reclamantul având posibilitatea de a expune în cererea de chemare în judecată toate motivele de fapt şi de drept pentru care consideră nelegal actul administrativ respectiv şi beneficiind de toate garanţiile procesuale care îi asigură dreptul la un proces echitabil.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul P.G., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-au adus următoarele argumente:
- instanţa de fond a a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2000 stabilind faptul că săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în cadrul funcţiei deţinute în F.P.S., ar putea aduce atingere prestigiului profesiei de expert;
- suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice judiciare reprezintă, potrivit art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, sancţiune disciplinară, fiind incidente dispoziţiile art. 35 alin. (3) care prevăd că împotriva sancţiunii disciplinare a suspendării dreptului de a efectua expertize se poate formula plângere, care suspendă executarea sancţiunii;
- procedura de contestare a deciziei privind suspendarea dreptului de a efectua expertize nu garantează cele trei grade de jurisdicţie de care recurentul ar fi beneficiat în condiţiile art. 35 alin. (3) din O.G. nr. 2/2000;
- infracţiunea pentru care a fost pusă în mişcare, în speţă, acţiunea penală, nu poate să afecteze exercitarea profesiei de expert, iar instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze aspectele de natură penală pentru a concluziona că decizia de sancţionare a fost legal emisă;
- contrar susţinerii instanţei de fond, actul contestat are caracter vătămător pentru reclamant.
3. Soluţia instanţei de control judiciar
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când aceasta a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurentul-reclamant, invocând acest motiv de recurs, a susţinut că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit legea, raportându-şi considerentele soluţiei la dispoziţiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000.
Dispoziţiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară arată că "în situaţia în care împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune care aduce atingere prestigiului profesiei, se dispune suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluţionarea definitivă a cauzei."
În cauză, este necontestat că, anterior emiterii deciziei contestate, faţă de recurentul-reclamant a fost pornită acţiunea penală prin încheierea de şedinţă pronunţată la 16 iunie 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. 47852/3/2009, din care rezultă că s-a reţinut cauza spre judecare faţă de inculpatul P.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. (infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice).
În mod întemeiat a apreciat instanţa de fond că săvârşirea, cu intenţie, a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, este de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de expert, întrucât este de natură să afecteze prezumţia de validitate de care trebuie să se bucure orice expertiză tehnică judiciară.
Este adevărat că, în ceea ce priveşte răspunderea penală, recurentul-reclamant se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauza penală, dar, în cauza de faţă, recurentul-reclamant avea obligaţia unei conduite de bună-credinţă, chiar în exercitarea unei alte funcţii, în scopul protejării prestigiului profesiei de expert tehnic judiciar.
Contextul exercitării acestei profesii impune menţinerea unei conduite de natură a justifica încrederea de care trebuie să se bucure cei care o exercită, în toate aspectele activităţii acestora şi în orice altă funcţie exercitată.
Or, săvârşirea, cu intenţie, a unei fapte care implică o conduită profesională necorespunzătoare, este în mod evident de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de expert tehnic judiciar.
Suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice conform art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 nu este o sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea unei abateri comise în exercitarea activităţii de expert, deci nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din ordonanţă
Înalta Curte mai reţine că, aşa cum în mod constant a afirmat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu implică garantarea, în mod obligatoriu, a "triplului grad de jurisdicţie", ci a posibilităţii de a se adresa instanţei de judecată pentru verificarea legalităţii unui act apreciat ca vătămător şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care îi asigură dreptul la un proces echitabil, posibilitate, care în speţă, i-a fost recunoscută recurentului, neputându-se reţine vreo vătămare a acestuia sub acest aspect.
Deşi nu poate fi contestat caracterul vătămător, din perspectiva reclamantului, a actului atacat, instanţa de recurs reţine, în concluzie, că autoritatea pârâtă şi-a exercitat în mod legal dreptul de sancţionare a recurentului-reclamant, recursul acestuia fiind nefondat.
Pentru aceste considerente, va fi respinsă şi cererea acestuia privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul P.G. împotriva Sentinţei civile nr. 5582 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 433/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
