ICCJ. Decizia nr. 4410/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4410/2012
Dosar nr. 339/2/2010
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 339/2/2010, reclamanta A.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea acestei autorităţi la emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, vizând restituirea prin echivalent a imobilului în suprafaţă totală de 477 mp, situat în Bucureşti, str. P., sector 5, compus din imobil-teren în suprafaţă totală de 477 mp şi construcţie demolată în suprafaţă utilă de 518 mp, din care se deduc despăgubirile acordate în baza Decretului nr. 152/1983, în cuantum de 80.000 RON, cu aplicarea indicelui de inflaţie aferent şi obligarea pârâtei la plata a 200 RON pentru flecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de daune cominatorii.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând, în esenţă, că faţă de procedura reglementată de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, emiterea titlului de despăgubire presupune parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reglementată în mod concret în H.G. nr. 1095/2005, procedură în cadrul căreia dosarele transmise în temeiul art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se vor analiza în ordinea stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 168 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (Statul Român prin CCSD).
A fost obligată pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.
Totodată, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că autoarea reclamantei, defuncta I.P., decedată în Bucureşti la data de 8 octombrie 2007, a notificat Primăria Municipiului Bucureşti cu Notificarea înregistrată sub nr. 1979 din 10 august 2001, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. P, sector 5, compus din imobil-teren în suprafaţă totală de 476 mp şi construcţie în suprafaţă utilă de 518 mp, imobil intrat în mod abuziv în posesia statului, fără titlu, în baza Decretului nr. 152/1983.
Prin Dispoziţia nr. 9821 din 18 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, Dispoziţia fiind comunicată la data de 18 martie 2008 Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti.
Întrucât Instituţia Prefectului nu a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Dispoziţia nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, împreună cu avizul de specialitate şi dosarul aferent, reclamanta s-a adresat instanţei de judecată, iar prin Sentinţa civilă nr. 1034 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă această autoritate a fost obligată să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Dispoziţia nr. 9821 din 18 martie 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, împreună cu dosarul aferent şi avizul de legalitate.
Dispoziţia menţionată şi dosarul administrativ au fost verificate de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, care a comunicat întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009, după cum rezultă din Adresa nr. IM/35099/P din 20 noiembrie 2009 emisă de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
Prin Cererea înregistrată sub nr. 1700 din 14 ianuarie 2010 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reclamanta a solicitat autorităţii pârâte să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, la care pârâta a răspuns prin Adresa nr. 1700/666/L10 din 19 ianuarie 2010, în sensul celor arătate în întâmpinare.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că dispoziţia a făcut obiectul controlului de legalitate al Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, conform O.U.G. nr. 81/2007, care a comunicat întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009. Instanţa a reţinut că prin Adresa nr. 45055/CC din 25 mai 2010 a fost retransmis dosarul Primăriei Municipiului Bucureşti, întrucât lipsesc înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului, construcţie demolată şi în considerarea faptului că Dispoziţia a fost emisă pe numele autoarei reclamantei, care la data emiterii decedase, iar transmiterea dosarului la evaluator este condiţionată de soluţionarea dosarului de despăgubiri, aşa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Instanţa de fond a reţinut că Dispoziţia nr. 8722 a Primarului Municipiului Bucureşti, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, a fost emisă la data de 18 martie 2008, iar după cum rezultă din Adresa nr. 1M/35099/P din 20 noiembrie 2009 emisă de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Dispoziţia şi dosarul administrativ, după ce au fost verificate de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, au fost comunicate împreună cu întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009.
Prin urmare, în condiţiile în care dosarul reclamanţilor a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la 17 iulie 2009, a concluzionat instanţa de primă jurisdicţie că pârâta avea obligaţia de a analiza dosarul într-un termen rezonabil, chiar dacă procedura analizei prealabile presupune efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001.
Susţinerea că prin Adresa nr. 45055/CC din 25 mai 2010 a fost retransmis dosarul Primăriei Municipiului Bucureşti, întrucât lipsesc înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului, construcţie demolată şi faptul că Dispoziţia a fost emisă pe numele autoarei reclamantei, care la data respectivei emiteri era decedată, nu a fost reţinută de instanţă ca o justificare a nesoluţionării dosarului reclamantei, pe de o parte, deoarece pentru verificarea legalităţii şi trimiterea dosarului la evaluator nu era necesară transmiterea dosarului înapoi către PMB, imobilul fiind descris în actele dosarului, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta a făcut dovada, cu certificat de calitate emis la data de 13 martie 2008, că este unica moştenitoare a defunctei I.P., nefiind necesară trimiterea dosarului pentru acest motiv.
În plus, reţinând că prin întâmpinare se susţine că urmare a verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură, instanţa a constatat că în acest caz, nimic nu împiedica pârâta să trimită dosarul la evaluator.
Instanţa de fond a mai reţinut că de la data înregistrării dosarului reclamantei la autoritatea pârâtă, 17 iulie 2009 şi până la momentul dezbaterilor, au trecut aproximativ 1 an şi 6 luni, timp în care, din apărările din întâmpinare, rezultă că dosarul ar fi parcurs etapa verificării, însă pârâta nu a depus nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care, a constatat nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantei, respectiv parcurgerea procedurii prevăzute de art. 16 alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, şi de emitere a unei soluţii la dosarul său în sensul în care este îndreptăţită sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.
Pe de altă parte, se reţine că de la data emiterii Dispoziţiei nr. 9821 din 18 martie 2008 a Primarului Municipiului Bucureşti au trecut aproape 3 ani, fără să se ajungă la soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire, acest lucru fiind de natură să-i producă o vătămare în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind emiterea acestui titlu.
Faţă de aceste considerente, Curtea a obligat pârâta să procedeze la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, Curtea a apreciat că termenul de executare de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este corespunzător, faţă de stadiul procedurii şi a actelor existente, astfel încât a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), criticând soluţia primei instanţe, în esenţă, pentru următoarele aspecte dezvoltate, vizând pretinsa nelegalitate şi netemeinicie:
- instanţa de fond a obligat la emiterea deciziei conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fără a reţine că soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale se face în ordinea prevăzută în Decizia nr. 2815/2008;
- în cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, iar în ceea ce priveşte etapa evaluării, se impune respectarea ordinii de înregistrare a dosarului, pe temeiul arătat, neputând fi reţinută depăşirea termenului rezonabil şi nici refuzul de soluţionare;
- instanţa de fond a ignorat faptul că Dispoziţia nr. 9821 din 18 martie 2008 a fost emisă pe numele unei persoane decedate, chiar dacă aceasta este autoarea reclamantei, nefiind reţinute nici implicaţiile juridice ale acestui act administrativ;
- prin fixarea unor penalităţi de întârziere de 100/zi, cu titlu de sancţiune, corelativ executării obligaţiei stabilite, instanţa de fond nu face decât să stabilească o sarcină extrem de oneroasă în sarcina autorităţii pârâte, mai cu seamă că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat penalităţi de întârziere.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul este fondat numai în limitele şi în sensul în continuare arătat.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând criticile formulate în raport cu sentinţa atacată, faţă de materialul probator şi de dispoziţiile legale incidente, reţine, potrivit art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis numai în ceea ce priveşte sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 RON pe zi de întârziere stabilită în sarcina recurentei, în considerarea celor în continuare arătate.
Reclamanta intimată A.G., în calitate de unică moştenitoare a mamei sale, defuncta I.P., a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a autorităţii recurente la emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
Actele şi lucrările dosarului atestă că defuncta I.P., decedată la data de 8 octombrie 2007, a demarat procedura de notificare pentru imobilul situat în Bucureşti, str. P, sector 5, în anul 2001, imobilul făcând parte din categoria celor intrate în posesia statului în baza Decretului nr. 152/1983.
Autorităţii recurente i-a fost transmisă Dispoziţia nr. 9821 din 18 martie 2008, urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, la data de 17 iulie 2009, împreună cu dosarul aferent şi avizul de legalitate fiind creat Dosarul nr. 45056/CC la nivelul CCSD.
Până la data soluţionării recursului de faţă, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire şi mai mult, a reiterat susţinerea înfăţişată şi cu ocazia judecării cauzei în fond în sensul că nu este posibilă efectuarea unei atare operaţiuni, dosarul fiind restituit Primăriei Municipiului Bucureşti încă din data de 25 mai 2010, pentru completarea cu noi acte şi dată fiind intervenirea decesului d-nei I.P. la 8 octombrie 2007, anterior emiterii Dispoziţiei nr. 9821 din 18 martie 2008.
4.1. Analizând punctual criticile recurentei, raportat la cele mai sus arătate şi cu referire la pretinsul dosar incomplet existent la nivelul CCSD, ca motiv obiectiv ce îngăduie neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte reţine în acord cu judecătorul fondului că aceste consideraţiuni nu pot fi apreciate ca fiind justificări legale ce legitimează nesoluţionarea dosarului reclamantei-intimate şi aceasta cu atât mai mult cu cât pentru parcurgerea etapelor conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se impunea restituirea dosarului la Primăria Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte calitatea reclamantei de unică moştenitoare a defunctei I.P., actele depuse fiind deplin doveditoare.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii reclamantei, indiferent de motivaţia autorităţii, ar echivala cu vătămarea acesteia într-un drept consacrat de lege, refuzul autorităţii fiind nejustificat, cum bine a reţinut şi instanţa de fond.
4.2. Nici apărarea recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 şi va fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite prin Decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la CCSD, nu poate fi primită.
Fără a nega dreptul autorităţii recurente de a adopta norme în vederea organizării activităţii sale, Înalta Curte nu poate face abstracţie de faptul că dosarul intimatei şi a autoarei sale a debutat cu notificarea din 2001 şi nu a fost soluţionat nici până în prezent.
Concluzionând pe acest aspect, instanţa de recurs reţine, raportat la jurisprudenţa sa consecventă în această materie precum şi a CEDO că autorităţile unui stat nu pot invoca chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-şi invoce propria culpă în privinţa încălcării drepturilor recunoscute prin Convenţie.
4.3. Nici critica recurentei vizând obligarea sa directă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu este corectă, fiind evident că o atare decizie va fi emisă în cadrul şi cu respectarea întregii proceduri reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv după parcurgerea etapei evaluării.
4.4. În opinia Înaltei Curţi însă hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte obligarea autorităţii la plata unei penalităţi de 100 RON pe zi de întârziere şi, pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul şi va respinge cererea reclamantei pe aspectul arătat, reţinând că autoritatea pârâta trebuie să trimită dosarul reclamantei şi la un evaluator, aşa cum prevăd dispoziţiile din Legea nr. 247/2004, însă fără a se putea stabili un termen obligatoriu în vederea îndeplinirii obligaţiei impuse, având în vedere natura cauzei şi procedura administrativă ce trebuie urmată.
Obligarea autorităţii la plata unei penalităţi pe zi de întârziere este în contextul cauzei de faţă, o sarcină exorbitantă având în vedere faptul că reclamanta este satisfăcută în demersul său judiciar de soluţionare a cererii de obligare a autorităţii la emiterea titlului de despăgubire, cât şi datorită faptului că întreaga procedură administrativă prevăzută de lege implică scurgerea unei perioade de timp, atât pentru trimiterea dosarului la evaluator, dar şi pentru întocmirea propriu-zisă a raportului, fără ca instanţa să poată stabili termene, însă având în vedere întotdeauna ca toată această procedură să se încadreze într-un termen rezonabil.
Constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va fi înlăturată menţiunea cu privire la sancţiunea plăţii penalităţilor de, 100 RON pe zi de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 168 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 RON pe zi de întârziere stabilită în sarcina recurentei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4402/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4420/2012. Contencios → |
|---|
