ICCJ. Decizia nr. 4408/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Galați, reclamanta SC T. SRL Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, suspendarea executării deciziei de impunere din 26 ianuarie 2012, prin care se contestă suma de 659.525 RON, reprezentând 481.628 RON TVA, 100.900 RON majorări de TVA, 76.120 RON penalități TVA.
2.Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 122 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Galați a fost admisă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 26 ianuarie 2012 emisă de pârâtă, iar instanța a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din anul 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de primă jurisdicție a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, precum și sesizarea, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, reținându-se că împotriva deciziei de impunere din 26 ianuarie 2012 reclamanta a formulat contestație înregistrată din 23 februarie 2012 la pârâtă.
De asemenea, a reținut instanța că reclamanta a îndeplinit și condiția depunerii unei cauțiuni în valoare de 10.000 RON, conform recipisei C.E.C. nr. X, în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) din C. proc. fisc.
în considerarea celor două principii incidente în materie, al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, a reținut instanța de primă jurisdicție faptul că suspendarea executării unui act administrativ constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
în speță, examinând sumar actele dosarului, instanța a constatat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de faptul că actul fiscal contestat poate fi pus în executare, anterior momentului în care instanța de judecată urmează sa analizeze legalitatea acestor acte, cu consecința producerii de prejudicii care ulterior nu mai pot fi reparate.
Actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă, totodată, și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la creditele bancare contractate de reclamantă și aflate în derulare, numărul angajaților, precum și a contractelor încheiate de societate reclamantă cu ceilalți parteneri contractuali, care ar pune-o în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale.
3. Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.
Prin cererea de recurs formulată recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că susținerile reclamantei din acțiunea introductivă nu constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză.
Recurenta a apreciat că și cu privire la condiția pagubei iminente reclamanta trebuie să facă dovada existenței unui prejudiciu material, nu simple supoziții ale urmărilor executării actului.
Recurenta a apreciat că executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal, care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.
II. Decizia instanței de recurs
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din Lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, instanța de primă jurisdicție a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut în mod corect că sunt dovedite aspecte ale cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.
înalta Curte analizând motivele de recurs formulate de autoritatea fiscală a constatat că nu sunt invocate motive de casare sau modificare a sentinței atacate, considerente pentru care sentința instanței de fond va fi menținută ca temeinică și legală.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4417/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4403/2012. Contencios → |
|---|
