ICCJ. Decizia nr. 4437/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 noiembrie 2011, D.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4917 din 25 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, invocând ca temei al contestației dispozițiile art. 317-art. 321 din C. proc. civ.
Ulterior, la data de 11 iunie 2011 contestatorul a formulat motivele contestației în anulare, indicând ca temei juridic dispozițiile art. 318 din C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare sau modificare.
2.Hotărârea instanței de recurs
Prin decizia nr. 4917 din 25 octombrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de D.M. împotriva sentinței nr. 5075 din 13 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a respins acțiunea formulată ca fiind inadmisibilă, reținând că reclamantul a cerut "eliberarea certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004", în timp ce această lege "reglementează o procedură de preschimbare a certificatelor de revoluționar emis în baza reglementărilor anterioare", precum și că "această lege nu instituie o procedură de emitere a unor certificate de revoluționar unor persoane care nu au avut această calitate stabilită în temeiul reglementărilor anterioare".
Instanța de recurs a reținut că soluția adoptată de instan?a de fond este corectă în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, s-a constatat că obiectul acțiunii judiciare privește solicitarea de eliberare a certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004.
înalta Curte reține că o astfel de acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 341/2004 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 poate fi formulată, în anumite condiții, iar titlurile instituite de actul normativ menționat se acordă avându-se în vedere calitățile și titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990.
Instanța de control judiciar a reținut că recurentul nu a obținut anterior Legii nr. 341/2004 eliberarea certificatului solicitat, astfel că, prin intermediul prevederilor Legii nr. 341/2004 recurentul nu poate solicita decât preschimbarea unui certificat deja deținut.
Este adevărat că potrivit art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004 modificată și completată, recurentul poate solicita eliberarea unui tip de certificat, dar numai în ipoteza în care acestuia nu i s-a eliberat certificatul, datorită epuizării la acea dată a formularelor tipizate, iar instanța de control judiciar a constatat că în această situație nu se află recurentul.
Drept consecință, a concluzionat instanța de recurs că obligarea intimatului să predea recurentului certificatul de "Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, Luptător Remarcat" este inadmisibilă, având în vedere faptul că, anterior Legii nr. 341/2004 recurentului nu i s-a recunoscut calitatea de revoluționar.
3. Contestația în anulare formulată de D.M.
Contestatorul a arătat că prin sentința nr. 5075 din 13 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului D.M. formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor. Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor să elibereze certificatul doveditor, care să ateste calitatea de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, obligarea Comisiei să-i elibereze avizul favorabil prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, obligarea pârâților la executarea hotărârii și plata penalităților pe zi de întârziere, până la momentul executării hotărârii.
Contestatorul a arătat că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu a formulat cerere de preschimbare a certificatului, ci o cerere de emitere a unui certificat nou, fără a fi deținut certificat în temeiul legilor anterioare, iar Legea nr. 341/2004 nu ar institui o procedură de emitere a unor certificate de revoluționar unor persoane care nu au avut această calitate.
A arătat că a invocat ca motiv al recursului declarat faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar instanța s-a pronunțat pe un aspect care nu a fost pus în discuția părților. Contestatorul a precizat că această motivare a sentinței instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât Legea nr. 341/2004 și Normele de aplicare a acestei legi nu reglementează doar posibilitatea preschimbării unor certificate de revoluționar emise în baza legilor anterioare, ci reglementează și posibilitatea persoanelor care au depus documentele necesare la fosta comisie, în vederea acordării uneia dintre calitățile prevăzute de Legea nr. 42/1990, dar cărora nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării formularelor tipizate, situație în care se află și contestatorul.
Contestatorul a precizat că instanța de casare a omis să cerceteze motivul invocat în susținerea recursului, respectiv faptul că cererea sa introductivă viza obligarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor să elibereze certificatul doveditor, arătând că în conformitate cu dispozițiile legale numai Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor are obligația verificării dosarelor rezultate pe baza cererilor depuse în temeiul dispozițiilor invocate, iar instanța de judecată nu a fost chemată și nici nu avea competența să analizeze dosarul reclamantului în privința temeiniciei cererii sale formulate la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
II. Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației în anulare formulată, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
C. proc. civ. reglementează în Titlul V, Capitolul I, contestația în anulare (art. 317-art. 321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-art. 318 din C. proc. civ.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
înalta Curte va examina cererea de față în raport de dispozițiile art. 318 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de contestator în susținerea cererii de față.
Art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
în cauza de față, înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ.
Noțiunea de "greșeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
"Greșelile materiale", conform art. 318 din C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.
Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor ori modul de interpretare a legii, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.
Ori, prin motivele contestației de față, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.
Or, aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de "greșeală materială" în sensul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ., iar instanța de control judiciar a răspuns la toate motivele de recurs formulate.
Pentru toate aceste motive, înalta Curte a respins ca neîntemeiată contestația formulată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4427/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4422/2012. Contencios → |
|---|
