ICCJ. Decizia nr. 4491/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4491/2012
Dosar nr. 1607/2/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC O.P.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea executării deciziei din 21 decembrie 2011 emisă de pârât până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 1606/2/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect anularea acestui act administrativ.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat şi anume: solicitarea de suspendare reprezintă un caz bine justificat faţă de vădita nelegalitate a actului administrativ contestat, executarea deciziei ar fi de natură să producă prejudicii grave şi iremediabile societăţii, în lumina jurisprudenţei C.E.J., suspendarea provizorie a executării deciziei se impune şi din perspectiva evaluării comparative a intereselor părţilor şi societatea a formulat o acţiune judiciară în vederea anulării deciziei.
Reclamanta a invocat în dovedirea condiţiei cazului bine justificat următoarele aspecte de ordin procedural:
- nelegalitatea ordinului de deschidere a investigaţiei (Ordinul nr. 211/2005) şi a ordinului de inspecţie (Ordinul nr. 355/2009);
- încălcarea dreptului la apărare al reclamantei prin neprecizarea obiectului investigaţiei (prin Ordinul nr. 211/2005), respectiv a inspecţiei inopinate (prin Ordinul 355/2009);
- faptul că probele pe care se bazează acuzaţiile împotriva reclamantei au fost obţinute şi utilizate în mod nelegal;
- lipsa competenţei Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte investigarea şi sancţionarea reclamantei pentru încălcarea art. 101 din Tratat.
Printre aspectele de ordin substanţial invocate de reclamantă în dovedirea condiţiei cazului bine justificat se numără:
- faptul că reclamanta nu poate fi subiect activ al unei fapte prevăzute de legea concurenţei, aceasta nu se circumscrie noţiunii de „întreprindere independentă”;
- sancţiunea aplicată prin decizia Consiliului Concurenţei este vădit neproporţională şi în mod eronat individualizată;
- decizia Consiliului Concurenţei a fost emisă cu ignorarea vădită a probelor prezentate de societate în susţinerea poziţiei sale;
- în prezenta cauză nu a existat o înţelegere care să cadă sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) din legea concurenţei;
- pretinsa faptă contravenţională este exceptată ex-post în baza art. 5 alin. (2) din legea concurenţei, a principiilor din art. 101 alin.(3) din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene şi a jurisprudenţei europene.
Reclamanta a apreciat că în cauză este îndeplinită şi condiţia iminenţei producerii unei pagube, întrucât menţinerea efectelor deciziei Consiliului Concurenţei ar fi de natură să agraveze prejudiciile semnificative create deja societăţii prin emiterea actului administrativ atacat şi să afecteze activitatea economică curentă şi buna desfăşurare a programelor de investiţii realizate de aceasta.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că nici unul dintre aspectele invocate de către reclamantă nu fundamentează cazul bine justificat şi nu dovedeşte iminenţa producerii unei pagube, care se raportează la o îndoială serioasă privitoare la legalitatea actului, respectiv la un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Prin sentinţa civilă nr. 1722 din 12 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O.P.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că decizia din 21 decembrie 2011 întruneşte condiţiile legale pentru a fi considerat un act administrativ unilateral cu caracter individual, că reclamanta nu relevă împrejurări de fapt sau de drept care să fundamenteze concluzia „îndoielii serioase asupra legalităţii actului administrativ”, nefiind îndeplinită prima dintre condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 97 din 21 decembrie 2011, Consiliul Concurenţei a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale art. 101 alin. (1) din Tratat de către SC O.P.M. SRL împreună cu celelalte părţi investigate, prin participarea la o înţelegere şi/sau practică concertată având ca obiect renunţarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei Eco Premium pe piaţa românească, iar, în temeiul art. 51 din Legea nr. 21/1996, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în valoare de 137 . 288.031 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2010.
Instanţa a apreciat că susţinerile reclamantei vizând nelegalitatea ordinului de declanşare a investigaţiei, din perspectiva existenţei indiciilor pentru a demara procedura, nu sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii deciziei nr. 97/2001 şi nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat; că celelalte aspecte de ordin procedural şi substanţial invocate de reclamantă în motivarea cazului bine justificat ţin de temeinicia deciziei şi nu de nelegalitatea acesteia, aceste aspecte fiind invocate drept motive de anulare a deciziei, susţineri strâns legate de fondul cauzei, astfel încât instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare nu le poate analiza, deoarece s-ar pronunţa pe fondul litigiului.
Curtea a constatat că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume, „prevenirea unei pagube iminente”, nu este îndeplinită în speţă, deoarece reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri care să releve capacitatea sa financiară reală şi care să probeze faptul că plata amenzii i-ar produce o pagubă iminentă, nefiind dovedit faptul că aplicarea amenzii ar conduce la o blocare a activităţii reclamantei şi la imposibilitatea respectării obligaţiilor comerciale în derulare.
În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerinţe impuse de lege, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, Curtea a respins acţiunea ca neîntemeiată .
Împotriva sentinţei civile nr. 1722 din data de 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal SC O.P.M. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac declarate şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în suspendare formulată de O.P. şi, pe cale de consecinţă, suspendarea executării deciziei din 21 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei prin care societatea a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 137.288.031 RON pentru presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din legea concurenţei şi a art. 101 din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 1606/2/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anularea acestui act administrativ.
Reclamanta SC O.P.M. SRL a învederat că argumentele pentru care a înţeles să susţină nelegalitatea sentinţei recurate se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În speţă, s-a arătat, de către recurentă, în primul rând, că instanţa a interpretat în mod eronat criteriile consacrate în doctrină şi jurisprudenţă în funcţie de care judecătorul este chemat să verifice existenţa unui caz bine justificat, şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit a ignorat aspectele sesizate de către societate, de natură să creeze o aparenţă de nelegalitate a deciziei Consiliului Concurenţei prin prisma încălcării dispoziţiilor legale cu privire la nelegalitatea ordinelor de investigaţie, a modului de calcul a amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei precum şi a existenţei condiţiei autonomiei de voinţă pentru sancţionarea recurentei, şi a înlăturat de la analiză documentele depuse de societate în dovedirea condiţiei pagubei iminente apreciind în mod vădit nelegal că acestea nu ar fi suficiente pentru a releva capacitatea financiară reală a SC O.P.M. SRL.
Societatea recurentă a susţinut că a dovedit îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă asupra deciziei Consiliului Concurenţei ce rezultă din încălcarea flagrantă de către acest consiliu a dispoziţiilor legale privind subiecţii activi ai unei fapte prevăzute de legea concurenţei. În mod nelegal instanţa de fond a ignorat susţinerile reclamantei, întrucât împrejurarea că această societate se afla sub directa coordonare faptică şi legală a societăţii mamă P. nu putea fi circumscrisă conceptului de „întreprindere independentă” prevăzut de legea concurenţei. Prin urmare, societatea recurentă nu putea fi subiect activ al contravenţiilor prevăzute de legea concurenţei, fiind răsturnată astfel în mod evident prezumţia de legalitate a deciziei Consiliului Concurenţei.
A mai susţinut recurenta că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat rezidă şi din vădita nelegalitate a ordinelor de investigaţie şi a ordinului de inspecţie, şi că modalitatea eronată de calcul a amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei creează şi aceasta, la rândul ei, o îndoială serioasă asupra legalităţii actului în discuţie, în condiţiile în care nu s-a procedat la excluderea, din cifra de afaceri a reclamantei, a sumelor reprezentând acciza şi fondul special pentru produse petroliere datorat de SC O.P.M. SRL.
A mai relevat recurenta că aspectele de ordin substanţial completează îndoiala serioasă ce planează în mod vădit asupra legalităţii deciziei Consiliului Concurenţei, instanţa de fond ignorând faptul că autoritatea de concurenţă a procedat la o eronată stabilire a pieţei relevante, ignorând susţinerile şi probele recurentei cu privire la inexistenţa unei pretinse înţelegeri anticoncurenţiale, şi ignorând întreg ansamblul probator prezentat de reclamantă.
Recurenta a solicitat instanţei de recurs a se observa caracterul sumar şi omisiv al analizei instanţei de fond în privinţa argumentelor prezentate de recurentă referitoare la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, aceasta înţelegând să ignore aspectele esenţiale invocate de natură să ducă la dovedirea unei îndoieli vădite cu privire le legalitatea deciziei Consiliului Concurenţei. În aceste condiţii, s-a solicitata a se constata că societatea reclamantă îndeplineşte condiţia cazului bine justificat şi că sentinţa atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 15 din legea contenciosului administrativ.
În al doilea rând, recurenta a precizat că a dovedit, în litigiu, şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, anume existenţa unui prejudiciu material şi previzibil în patrimoniul societăţii. SC O.P.M. SRL, s-a arătat, a depus la dosarul cauzei un întreg ansamblu probatoriu din care rezultă fără urmă de tăgadă nu numai situaţia financiară actuală şi reală a societăţii dar mai ales un raport de expertiză extrajudiciară redactat de o societate de prestigiu în domeniul auditului financiar care cuantifică din punct de vedere economic paguba ce urmează a fi suferită de societate în cazul executării amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei.
A apreciat recurenta că, prin raportare la faza procesuală, suspendarea plăţii amenzii datorită existenţei unor dubii serioase privind legalitatea actului administrativ contestat, constrângerile economice suferite de contravenient sunt relevante, iar magnitudinea acestora nu este impusă de lege la un anumit nivel şi cu atât mai mult la un nivel echivalent cu împiedicarea funcţionării societăţii.
Reclamanta a arătat că, în concret, în cazul său specific, paguba iminentă ce ar fi suferită urmare a punerii în executare a deciziei din 21 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei rezultă din afectarea imediată a programului investiţional şi a climatului socio-economic în care SC O.P.M. SRL îşi desfăşoară activitatea, a salariaţilor şi a obligaţiilor fiscale ale societăţii. Executarea intempestivă a unei sume de amploarea amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei, s-a evocat, va cauza un prejudiciu iminent recurentei, care poate conduce nu numai la ruperea echilibrului contractual şi financiar al societăţii, dar şi la suportarea de către reclamantă a unor costuri suplimentare semnificative. În egală măsură, s-a subliniat că întârzierea societăţii în executarea obligaţiilor contractuale va influenţa în mod negativ şi stabilitatea financiară a partenerilor contractuali, fapt care în perioada actuală de dificultăţi economice ar putea avea impact semnificativ asupra acestora, putând conduce chiar la intrarea în incapacitate de plăţi a unora dintre societăţile ce depind în mare măsură de contractele aflate în derulare cu SC O.P.M. SRL.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC O.P.M. SRL şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 1722/2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea, în esenţă, că nu sunt întrunite în litigiu condiţiile cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, anume condiţiile cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.
Recursul declarat de SC O.P.M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1722 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În considerarea celor două mari principii incidente în materia actului administrativ, al legalităţii şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. De asemenea, în condiţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest caz cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii pe fond, iar instanţa de contencios administrativ poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a pricinii.
Prin „cazuri bine justificate” se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare]. Se reţine, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, că instanţa sesizată cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării.
Această condiţie, cum convingător a motivat instanţa de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât într-adevăr toate motivele invocate de reclamanta recurentă presupun o cercetare aprofundată asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ contestat [Decizia nr. 97 din 21 decembrie 2011 emisă de Plenul Consiliului Concurenţei, prin care s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene de către mai multe societăţi comerciale, prin participarea la o înţelegere şi/ sau practică concertată având ca obiect renunţarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei Eco Premium pe piaţa românească, şi prin care s-a dispus sancţionarea recurentei, printre alte întreprinderi, în temeiul art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în valoare de 137.288.031 RON reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2010], o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată prin art. 14 şi art. 15 din legea contenciosului administrativ.
Judecătorul fondul a statuat în mod întemeiat că nu este îndeplinită în cazul cererii SC O.P.M. SRL nici cerinţa prevenirii unei pagube iminente, argumentându-se just că susţinerile recurentei în acest sens nu au fost probate şi că nu au fost relevate în litigiu acele împrejurări care ar putea conduce la concluzia că executarea amenzii ar avea ca rezultat blocarea activităţii reclamantei şi imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor comerciale aflate în derulare. Or, executarea unei obligaţii, chiar având regimul juridic al unei amenzi, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, întrucât dacă din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă din punct de vedere; juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Cu alte cuvinte, chiar dacă plata unei amenzi reprezintă o diminuare a resurselor financiare ale reclamantei recurente, această situaţie nu conduce la o identitate cu paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ definind ca pagubă iminentă exclusiv „prejudiciul material viitor şi previzibil”, adică acel prejudiciu material greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC O.P.M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1722 din data de 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.P.M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1722 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4487/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4492/2012. Contencios → |
|---|
