ICCJ. Decizia nr. 4664/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4664/2012
Dosar nr. 165/64/2012
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 132 din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, în contradictoriu cu M.D.R.T. - Direcţia control şi verificare, utilizare fonduri europene, având ca obiect anularea Deciziei nr. 41 din 20 decembrie 2011 emisă de pârât, admiterea contestaţiei împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 3 noiembrie 2011 şi anularea acestei note.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că în raport de art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 7 din H.G. nr. 925/2006, art. 178, 179 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 8 şi 9 din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a impune anumite cerinţe de calificare. Prin stabilirea unor astfel de criterii de calificare şi selecţie, autoritatea contractantă instituie un filtru preliminar de control prin care urmăreşte să se asigure că agentul economic are capacitatea şi potenţialul de a duce la îndeplinire contractul, în cazul în care va fi declarat câştigător, astfel încât să satisfacă necesităţile autorităţii contractante. Alături de garanţia de bună execuţie, cerinţele de calificare şi selecţie constituie un mijloc de prevenire a riscurilor la care este supusă autoritatea contractantă în raport cu operatorii economici în derularea contractelor de achiziţie publică.
Acest drept al autorităţii contractante de a se proteja de riscuri este recunoscut de legiuitor, însă el nu poate fi exercitat în mod discreţionar. Întinderea sa este limitată doar la acele cerinţe care derivă din natura şi complexitatea contractului care urmează să fie atribuit şi a căror aplicare nu au ca efect eliminarea din competiţie a unor operatori economici care au capacitatea şi seriozitatea de a satisface necesitatea care face obiectul achiziţiei publice.
Autoritatea contractantă nu este obligată prin lege să impună cerinţe de calificare şi selecţie, rămânând la latitudinea sa dacă ia sau nu ia măsuri de protecţie contra riscurilor prin instituirea unor cerinţe de calificare şi selecţie. Dacă stabileşte însă anumite cerinţe minime, ea trebuie să respecte dispoziţiile legale antemenţionate, precum şi principiile esenţiale prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006: nediscriminarea, tratamentul egal şi proporţionalitatea.
Mai mult, art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 impune autorităţii contractante ca, atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/ sau profesională, să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, printr-o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei.
În speţa de faţă, potrivit cerinţelor prevăzute în fişa de date a achiziţiei (Cap. V pct. V.4: Capacitatea tehnică şi/sau profesională), reclamanta autoritate contractantă a solicitat ca ofertantul să dispună de următorii specialişti: un şef proiect arhitect cu cel puţin 20 de ani experienţă de proiectare în construcţii; arhitectură şi urbanism - 3 persoane cu cel puţin 12 ani experienţă de proiectare în construcţii. Motivarea autorităţii contractante este aceea că „aceste solicitări şi recomandări sunt importante având în vedere că serviciile solicitate necesită un grad înalt de competitivitate în domeniul achiziţiilor şi a accesării de fonduri externe” (fila 47 dosar).
Analizând actele dosarului, curtea de apel a constatat că, în mod corect, s-a reţinut prin actele contestate, că reclamanta nu a respectat principiul proporţionalităţii în stabilirea criteriilor de calificare sau în ceea ce priveşte cerinţele minime pe care ofertanţii trebuie să le îndeplinească, faţă de motivaţia superficială cuprinsă în nota justificativă din 05 ianuarie 2009 („importanţa şi complexitatea serviciului"). S ingura justificare prezentată a fost aceea a complexităţii deosebite a proiectului.
O atare motivare nu răspunde exigenţelor legiuitorului. Necesitatea selectării riguroase a ofertanţilor explică tendinţa acestuia de a permite autorităţii contractante să fixeze în mod liber cerinţele minime de calificare pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Însă, aşa cum s-a arătat anterior, acest drept nu trebuie exercitat discreţionar. Prin cerinţele de calificare şi selecţie se restrânge concurenţa, astfel că prin cerinţele impuse de autoritatea contractantă este necesar ca această restrângere trebuie să fie minimă şi ea trebuie justificată cu seriozitate.
Aşa cum s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă, prin respectiva notă justificativă, autoritatea contractantă trebuie să facă dovada că a introdus doar criterii relevante şi proporţionale cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit şi că scopul introducerii acestor criterii este doar acela de a se proteja de anumite riscuri ce pot apărea ca urmare a neintroducerii acestor cerinţe. De asemenea, să rezulte că introducerea respectivelor cerinţe nu încalcă principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.
Prin urmare, cerinţele minime stabilite de reclamantă cu privire la capacitatea tehnică şi/ sau profesională trebuiau să îndeplinească anumite condiţii (ce nu se regăsesc însă în cauza de faţă): să fie raportate la un anumit risc privind neîndeplinirea contractului, să aibă ca efect eliminarea riscului respectiv, să fie stabilite la limita minimă la care îşi produce efectele pentru care au fost introdusă cerinţa.
Impunerea drept cerinţe minime de calificare a unor vechimi în proiectare în construcţii de 20 ani pentru şef proiect arhitect, respectiv 12 ani pentru arhitect arhitectură şi urbanism nu răspund însă acestor exigenţe şi nu respectă dispoziţiile legale analizate. Ele nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului ce urmează să fie atribuit şi sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit.
Prin urmare, se restricţionează în mod nejustificat accesul la procedura de atribuire a altor potenţiali ofertanţi.
De asemenea, motivarea reclamantului în sensul necesităţii existenţei unei echipe profesionale bine pregătită şi experimentată este total nesatisfăcătoare şi nu justifică cerinţele minime impuse.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către reclamantul Municipiul Sf. Gheorghe prin primar şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acţiunii, anulării Deciziei nr. 41 din 20 decembrie 2011 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 3 noiembrie 2011 emisă de M.D.R.T. - Direcţia control şi verificare, utilizare fonduri europene.
Ca motive de recurs au fost invocate cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi cel prevăzut de art. 3041C. proc. civ., cauza putând fi analizată sub toate aspectele.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Având în vedere că instanţa de recurs, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe de a soluţiona în fond cauza, în baza art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate excepţia invocată, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni în anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 3 noiembrie 2011 şi a Deciziei nr. 41 din 20 decembrie 2011 emise de autoritatea pârâtă, prin care au fost stabilite corecţii financiare în sumă de 13.876 lei.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/ sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv 13.876 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Faţă de modalitatea de soluţionare a recursului de faţă nu se mai impune, evident şi examinarea celorlalte critici prezentate de către recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în faţa instanţei competente, ca apărări de fond.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Sfântu Gheorghe - prin primar împotriva sentinţei nr. 132 din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4559/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4668/2012. Contencios → |
|---|
