ICCJ. Decizia nr. 4716/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4716/2012
Dosar nr. 4597/86/2011
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 ianuarie 2012, Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a art. 2 alin. (1) pct. d) din Ordinul nr. 215/2010.
În motivarea excepţiei, reclamanta a susţinut că dispoziţiile atacate încalcă art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, fiind nesocotit astfel principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, întrucât Ordinul nr. 215/2010 este un act normativ care nu poate adăuga la conţinutul unui act normativ cu forţă juridică superioară, în speţă o ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, arătând că, din analiza prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, rezultă că această excepţie poate fi invocată numai împotriva actelor administrative unilaterale cu caracter individual, nu şi împotriva celor cu caracter normativ or, în prezenta cauză, obiectul litigiului este un act administrativ cu caracter normativ, invocând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 342 din 17 martie 2009.
Prin Sentinţa nr. 130 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi excepţia de nelegalitate a art. 2 alin. (1) din OMADR nr. 215/2010, invocată de reclamanta SC F.T. SRL în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa inadmisibilităţii, Curtea de apel a avut în vedere natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a Ordinului nr. 215/2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care nu atrage inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Evoluţia în timp a actualei legi a contenciosului administrativ şi însăşi terminologia uzitată în textele ce reglementează excepţia de nelegalitate nu sunt de natură să configureze un fine de neprimire a excepţiei de nelegalitate a actelor administrativ-normative, principiul coerenţei legislative impunând interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv, deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.
Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepţiei de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal şi abstract, reţinând, în această privinţă, practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea de apel a reţinut că reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Ordinul MADR nr. 215/2010 raportat la dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.
Dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Anexa 1 la Ordinul MADR nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu (aplicabile la data formulării cererii de către reclamantă) stabilesc că "pentru anul 2010, prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli menţionaţi la art. 1, o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data de 31 ianuarie 2008.
Dispoziţiile art. 1 din aceeaşi anexă indicând şi persoanele care beneficiază de acest drept, şi anume: "în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic (PNDC), primele se acordă producătorilor agricoli definiţi la art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 125/2006".
Prin urmare, rezultă că dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 şi, de altfel, întreaga reglementare din acest ordin nu se raportează la dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 care se referă numai la acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă prevăzute de art. 2 lit. a) din ordonanţă.
Reclamanta a formulat cerere de acordare a primei de exploataţie în cadrul programului de plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic prevăzut de dispoziţiile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006.
Or, acordarea primelor de exploataţie în cadrul programului de plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic este reglementată în art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006 iar, referitor la condiţiile de acordare a acestor prime dispoziţiile art. 13 din ordonanţă stabilesc că "modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Aşa fiind, se reţine că prin dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 nu s-a adăugat la lege şi nici nu a fost încălcată vreo dispoziţie a O.U.G. nr. 125/2006, dimpotrivă s-au reglementat, în cadrul competenţelor conferite de dispoziţiile art. 13 din ordonanţă, condiţiile pentru acordarea primei de exploataţie producătorilor din sectorul zootehnic.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantă SC F.T. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul nr. 215/2010.
Recurenta arată că dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 sunt nelegale în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 deoarece se adaugă la lege ca act normativ cu forţă juridică superioară.
Se arată că ordinul contestat pe calea excepţiei de nelegalitate este nelegal şi în raport de legislaţia comunitară prin care producătorii agricoli primesc ajutor financiar, în mod necondiţionat independent de existenţa unor datorii la bugetul de stat.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate astfel cum a fost formulată.
La dosar intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
În cauză soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate este legală fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, în baza căreia a fost emis.
Nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate invocat în recurs privind adăugarea la lege, în condiţiile în care legislaţia comunitară permite legislaţiei naţionale precizarea unor condiţii specifice pentru a putea beneficia de sprijin din partea fondurilor comunitare alocate producătorilor agricoli.
Faptul că ulterior emiterii ordinului contestat, acesta a fost modificat, în parte prin emiterea unui alt ordin nu infirmă legalitatea Ordinului nr. 215/2010, în raport de actele şi normele care au stat la baza emiterii sale.
Faţă de cele mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de SC F.T. SRL împotriva Sentinţei nr. 130 din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4707/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 4717/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
