ICCJ. Decizia nr. 4681/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4681/2012
Dosar nr. 948/42/2009*
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 246 din 22 septembrie 2011, în fond după casare, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC B.G.E. SRL şi respinsă acţiunea faţă de această parte ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC G.T. SRL în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale – Direcţia Generală de Inspecţie Supraveghere Teritorială a Activităţilor Miniere şi a Operaţiunilor Petrolifere.
În baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC B.G.E. SRL.
Conform art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea mineralelor nr. 85/2003, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale stabileşte clauzele şi condiţiile licenţelor/ permiselor, acordă şi emite licenţele/ permisele prevăzute de lege şi reglementează derularea activităţilor miniere prin norme şi instrucţiuni tehnice privind derularea activităţilor miniere, emise în aplicarea legii.
În cauză, reclamanta a solicitat obligarea A.N.R.M. la emiterea permisului de exploatare a nisipului şi pietrişului, obiect faţă de care, raportat la aceste dispoziţii legale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC B.G.E. SRL a fost considerată întemeiată şi a fost admisă pentru că această pârâtă nu are atribuţii în legătură cu emiterea acestui permis şi reclamanta nesolicitând stabilirea unei obligaţii prin hotărârea instanţei, în sarcina pârâtei societate comercială.
Pe fondul cererii reclamantei, instanţa de fond a reţinut că la solicitarea reclamantei SC G.T. SRL de eliberare a permisului de exploatare în perimetrul Târgşorul Vechi, sat Strejnicu, judeţul Prahova pentru nisip şi pietriş în suprafaţă de 17.164 m.p., iar pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a comunicat acesteia că perimetrul respectiv se suprapune cu perimetrul aferent licenţei de concesionare pentru exploatare, prevăzut de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 85/2003 emisă pentru titularul SC B.G.E. SRL Piteşti, astfel că nu îi poate emite permisul.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, exploatarea se realizează pe baza unei licenţe exclusive acordate pentru oricare dintre resursele minerale descoperite în perimetru, la cerere.
S-a susţinut că reclamanta a invocat faptul că permise de exploatare solicitat, distinct de licenţa de exploatare, nu este incompatibil cu aceasta, astfel încât poate fi emis în beneficiul reclamantei, în temeiul legii speciale.
Au fost invocate dispoziţiile art. 13 pct. 11 din Legea nr. 85/2003 şi art. 25 din aceeaşi lege şi din interpretarea sistematică, Curtea a reţinut că atâta timp cât pentru perimetrul indicat de reclamantă în cererea sa sau pentru o parte din acest perimetru, teren al cărei locatar este reclamanta, exista anterior acordată o licenţă de exploatare valabilă, refuzul pârâtei A.N.R.M. de eliberare a unui permis de exploatare este justificat, iar nu abuziv.
Specificul activităţilor de explorare, respectiv exploatare, implică, a considerat instanţa de fond,o imposibilitate de exercitare simultană a acestora de către titulari diferiţi ai licenţelor sau permiselor corespunzătoare.
Deţinerea de către reclamantă a dreptului de folosinţă a terenului de la proprietar nu îi conferă în mod automat un drept de preferinţă la obţinerea permisului de exploatare, neavând relevanţă obţinerea avizului în domeniul gospodăririi apelor şi acordului privind accesul la suprafeţele necesare executării activităţii miniere, precum şi întocmirea documentaţiei pentru eliberarea permisului.
Cât timp nu a fost aplicată sancţiunea anulării licenţei în condiţiile art. 34 din Legea nr. 85/2003, s-a apreciat că nu poate fi emis permisul de exploatare solicitat, eventualele daune cauzate reclamantei putând fi stabilite cu îndeplinirea cerinţelor legale pentru instituirea răspunderii persoanelor vinovate.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC G.T. SRL pentru că hotărârea atacată este casabilă pentru interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 85/2003 a minelor.
În motivele de recurs s-a arătat că prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 25 şi art. 38 din Legea nr. 85/2003, existenţa unei licenţe de concesiune pentru explorare asupra perimetrului pentru care societatea recurentă a solicitat permisul de exploatare, face imposibilă emiterea acestui permis.
S-a invocat faptul că judecătorul fondului a făcut o aplicare inadecvată a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi s-a antrenat în consideraţii de ordin tehnic asupra semnificaţiilor unor situaţii, date şi împrejurări dintr-o materie, în privinţa căreia nu are niciun fel de instrucţie şi că aplicaţia textelor legii minelor nu se poate face decât în spiritul valorificării resurselor minerale în condiţiile acestei legi.
Potrivit acestui spirit, s-a apreciat că blocarea exploatării pentru care sunt îndeplinite toate condiţiile legilor speciale, datorită activităţii de explorare, nu satisface logica valorificării resurselor minerale.
Aplicaţia corectă a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. se consideră că implică solicitarea opiniei unui expert în valorificarea resurselor minerale care să arate dacă şi în ce măsură licenţa de explorare este compatibilă cu permisul de exploatare în acelaşi perimetru de resurse minerale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 3, teza a IV-a C. proc. civ., cu aplicarea art. 313 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu o expertiză în specialitatea „explorare resurse minerale” care să aibă ca obiectiv verificarea compatibilităţii între explorare şi exploatarea aceluiaşi perimetru de resurse minerale de către titulari diferiţi ai licenţelor, respectiv permiselor cerute de lege.
Intimata A.N.R.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni ce a avut ca obiect refuzul unei autorităţi publice de a elibera un permis de exploatare în favoarea reclamantei.
Instanţa de fond a analizat prevederile Legii nr. 85/2003 şi a considerat că refuzul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nu este nejustificat.
Prin urmare, sunt tendenţioase şi nejustificate susţinerile recurentei care a afirmat că instanţa de fond s-a antrenat în consideraţii de ordin tehnic asupra semnificaţiilor unor situaţii date şi împrejurări, deoarece instanţa de fond a procedat la o analiză a susţinerilor părţilor din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 85/2003, legea minelor şi care stabilesc condiţiile în care se poate obţine licenţa de explorare, licenţa de exploatare, pentru a putea stabili caracterul justificat sau nu al refuzului de a emite autorizaţia solicitată de reclamantă.
De altfel, în motivele de recurs, recurenta nici măcar nu a făcut critici referitoare la susţinerile concrete ale instanţei de fond în raport de dispoziţiile legale aplicabile ci s-a mărginit la a face aprecieri cu caracter general.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, refuzul autorităţii este justificat de faptul că, atâta timp cât o altă societate comercială – SC B.G.E. SRL – deţine o licenţă de explorare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Târgşorului Vechi, judeţul Prahova, nu poate fi emis permis de exploatare a nisipului şi pietrişului în acelaşi perimetru, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 85/2003.
Această concluzie este subliniată şi de prevederile art. 25 din Legea nr. 85/2003 care prevede că „În limitele unui perimetru de explorare/ exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/ sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului”.
Din modul de reglementare a acestei excepţii rezultă că pentru a acorda, în condiţiile legii, unei persoane juridice, alta decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/ sau exploatare, trebuie îndeplinite două condiţii cumulativ:
- să se ceară explorarea/ exploatarea pentru alte resurse minerale;
- să existe acordul titularului.
În speţă, cel puţin una dintre condiţii nu este îndeplinită întrucât se solicită permis de exploatare în cadrul aceluiaşi perimetru unde există o licenţă de explorare a aceloraşi resurse miniere, respectiv nisip şi pietriş, astfel încât chiar „spiritul valorificării resurselor minerale”, aşa cum susţine recurenta, nu poate determina caracterul nejustificat al refuzului autorităţii.
Nu vor fi reţinute nici susţinerile recurentei referitoare la aplicarea greşită a art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că nu s-ar fi dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice.
Este adevărat că art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Însă, expertiza este un mijloc de probă care poate fi folosit conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. „pentru lămurirea unor împrejurări de fapt”.
Or, aşa cum s-a subliniat anterior, problema dacă poate fi emisă o licenţă de exploatare concomitent cu una de explorare, pentru acelaşi perimetru şi pentru aceeaşi resursă minieră, nu poate fi rezolvată prin lămurirea unor împrejurări de fapt ci prin interpretarea şi coroborarea unor dispoziţii din Legea nr. 85/2003, astfel că nu se impune efectuarea unei asemenea expertize.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 Cod raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC G.T. SRL împotriva sentinţei nr. 246 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4494/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4872/2012. Contencios → |
|---|
