ICCJ. Decizia nr. 4489/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4489/2012
Dosar nr. 1058/45/2011
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 83/2012 din 5 martie 2012 Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.A., a dispus anularea adresei nr. 50973 din 04 octombrie 2011 emisă de pârât şi a respins celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată în cauză, instanţa a apreciat că este neîntemeiată, reţinând că în cauză pârâtul are calitate procesuală pasivă fiind emitentul actului administrativ contestat şi ţinut a răspunde de legalitatea acestuia. Raportat la solicitarea reclamantei să recunoască valabilitatea diplomei de licenţă emisă reclamatei în 2007, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov, specializarea Administraţie Publică, din cadrul Universităţii ”S.H.” curtea a apreciat că pârâtul are calitate procesuală, atâta timp cât chiar acesta consideră că este în măsură să nu recunoască valabilitatea diplomei de licenţă emisă reclamatei.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că după efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Iaşi cu acţiune în anularea adresei nr. 50973 din 04 octombrie 2011 emisă de pârât, obligarea pârâtului să recunoască valabilitatea diplomei de licenţă emisă reclamatei în 2007, ca urmare a absolvirii în anul 2003, a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov, specializarea Administraţie Publică, din cadrul Universităţii ”S.H.”, forma de învăţământ ID şi obligarea pârâtului să emită o nouă adresă prin care să recunoască valabilitatea diplomei de licenţă .
Curtea a apreciat că actul atacat, respectiv adresa din 04 octombrie 2011, chiar şi în ipoteza în care provine de la o autoritate publică centrală, este nelegal întrucât nu poate să înlăture dreptul reclamantei de a fi licenţiată a unei instituţii de învăţământ superior, drept care a fost deja atestat printr-un înscris oficial, ce se bucură de prezumţia de legalitate.
În acest context, Curtea a apreciat că, atâta timp cât nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, Ministerul Educaţiei, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, nu mai poate invoca nevalabilitatea diplomei emisă reclamantei.
Instanţa de fond a apreciat că „opinia” intimatului-pârât emisă prin conţinutul adresei contestate o prejudiciază pe recurenta-reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege, determinat de faptul că diploma sa de licenţă nu a fost anulată până la data pronunţării sentinţei, consecinţa acestei adrese fiind refuzul angajatorului reclamantei de a dispune reîncadrarea sa pe un post cu studii superioare.
S-a reţinut de către instanţă că apărările pârâtei legate de acreditarea/neacreditarea formei de învăţământ la distanţă nu se circumscriu obiectului acţiunii, că acţiunea formulată în prezenta cauză nu priveşte anularea diplomei de licenţă şi că numai în această situaţie pot fi analizate considerente legate de acreditarea/ neacreditarea formei de învăţământ la distanţă.
S-a mai reţinut că, în acest context, actul administrativ atacat nu are nici un efect anulator asupra diplomei recurentei, act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, prin care i se recunoaşte acesteia calitatea de licenţiat în specializarea Administraţie Publică, cu toate drepturile aferente.
În considerentele sentinţei atacate s-a mai reţinut că cererea reclamantei ca pârâtul să recunoască valabilitatea diplomei de licenţă emisă reclamantei în 2007, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov, specializarea Administraţie Publică şi, în consecinţă, să emită un act din care să rezulte că diploma de licenţă este valabilă, este neîntemeiată, atâta timp cât reclamanta este în posesia diplomei de licenţă, act ce nu a fost revocat sau anulat, bucurându-se astfel de prezumţia de valabilitate şi fiind opozabil erga omnes, iar adresa 50973 din 04 octombrie 2011, urmează a fi anulată de către instanţă.
Faţa de situaţia de fapt reţinută, văzând în drept şi dispoziţiile art. 1 şi 18 alin. (4) din legea nr. 554/2004 instanţa a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă în ceea ce priveşte anularea adresei nr. 50973 din 04 octombrie 2011 emisă de pârât şi a respins celelalte capete de cerere ca nefondate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv adresa nr. 50973 din 4 octombrie 2011, aceasta neavând caracterul unui act administrativ, ci al unei corespondenţe prin care se comunică un răspuns la o petiţie;
- în mod nelegal s-a apreciat că există vreo obligaţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a recunoaşte o diplomă de licenţă, valabilitatea diplomei rezultând fără nici o formalitate, din actul înscris dacă a fost emis în condiţiile legii.
Recurentul şi-a încadrat în drept motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că adresa nr. 50973 din 4 octombrie 2011 emisă de Direcţia Generală Juridică - Direcţia Avizare Acte şi Contencios a Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului reprezintă un act administrativ, respectiv un act susceptibil de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice. Prin adresa menţionată se comunică reclamantei un răspuns la petiţia acesteia, respectiv punctul de vedere al acestei instituţii cu privire la existenţa sau nu a acreditării sau autorizării Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative Braşov – specializarea Administraţie Publică din cadrul Universităţii „S.H.”, la forma de învăţământ ID, în perioada 2004 – 2007.
Potrivit teoriei dreptului administrativ şi practicii judiciare constante a instanţelor de contencios administrativ, simplele adrese de comunicare emise de autorităţile publice nu reprezintă acte administrative în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Adresa ce face obiectul prezentului litigiu nu produce efecte juridice asupra raporturilor juridice legate de valabilitatea unor diplome sau statutul unor instituţii de învăţământ superior, asemenea efecte putând rezulta doar din lege sau din acte administrative emise în executarea legii.
De altfel, în mod corect s-a reţinut, în motivarea soluţiei celui de-al doilea capăt de cerere, că valabilitatea unei diplome rezultă din actul însuşi, fără vreo formalitate ulterioară, dacă aceasta a fost emisă în condiţiile legii, iar anularea unui asemenea act juridic ar putea avea loc numai în cadrul unei acţiuni în justiţie.
Faţă de aceste considerente, în mod greşit instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, în speţă nefiind întrunite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acţiunii în contencios administrativ.
În raport de prevederile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Direcţia Generală Juridică – Direcţia Avizare Acte şi Contencios, împotriva sentinţei nr. 83/2012 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge în întregime acţiunea formulată de reclamanta M.A., ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4472/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4493/2012. Contencios → |
|---|
