ICCJ. Decizia nr. 4781/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4781/2012
Dosar nr. 2202/54/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Ţ.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 148, obligaţie dispusă prin Sentinţa nr. 323 din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare prin care şi-au restrâns obiectul cererii solicitând amendarea membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 01 mai 2011 - 15 martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu emis de Curtea de Apel Craiova având în vedere că la data de 15 martie 2012, în mod culpabil membrii C.C.S.D. nu au pus în executare hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 784 din 5 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii Ţ.I. şi C.E.V., în calitate de moştenitori ai defunctei Ţ.E., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D. - Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, C.M.S., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. şi G.B. - Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa nr. 323 din 24 iunie 2010 Curtea de apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Ţ.E. în contradictoriu cu A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. I.P.P., nr. 148, a respins capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii şi a respins acţiunea faţă de A.N.R.P.
Sentinţa a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1964 din 01 aprilie 2011 prin care, admiţându-se recursul declarat de Comisia centrală, s-a dispus modificarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul că a fost obligată Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prezentul demers judiciar al reclamanţilor vizează refuzul instituţiei publice obligate prin sentinţa menţionată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de lege.
Culpa conducătorului autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti este ceea ce justifică aplicarea sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, căci orice sancţiune trebuie să se întemeieze pe vinovăţie în oricare din formele sale.
În acest sens este jurisprudenţa recentă a Curţii de la Strasbourg care a nuanţat obligaţia statului de punere în executare în orice condiţii a unei hotărâri judecătoreşti.
În cauza Fociac c. României Curtea a arătat că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi circumstanţele. Atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu fac acest lucru, respectiva inerţie angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenţie.
Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII.
Ulterior, prin Legea nr. 117/2012, durata suspendării fost prorogată până la data de 15 mai 2013.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanţii Ţ.I. şi C.E.V. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că:
- instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nici nu se poate efectua un control judiciar
Instanţa a dispus respingerea acţiunii în sensul nesancţionării Preşedintelui C.C.S.D. pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire dar nu a ţinut seama de pasivitatea C.C.S.D. până la data de 15 martie 2012, când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar prin acest act normativ nu s-a dispus suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi a emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă.
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a O.U.G. nr. 4/2012
Dacă s-ar fi interpretat dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că prin acest act normativ s-ar fi suspendat şi procedura de executare silită specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci se impune sancţionarea cu amendă a Preşedintelui C.C.S.D. pentru fiecare şi cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până la 15 martie 2012.
Recurenţii arată că prin hotărâre irevocabilă, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova. I.P.P., nr. 148, judeţul Dolj, iar în lipsa unui termen, trebuia executată în termen de 30 de zile.
Pentru respectarea acestui termen nu este necesară investirea hotărârii cu formulă executorie şi contribuie la asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, implicit a dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Instanţa de fond a fost învestită cu o cerere formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune amendarea Preşedintelui C.C.S.D. pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru întârziere, iar soluţia de respingere a cererii este recurată în prezenta cauză.
Sentinţa nr. 323 din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1964 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de fond a invocat, în motivarea soluţiei de respingere, faptul că nu se impune aplicarea amenzii datorită apariţiei O.U.G. nr. 4/2012, iar recurenta invocă greşita aplicare a O.U.G. nr. 4/2012 pentru că neexecutarea a vizat şi o perioadă anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.
Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 "În cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Ambele categorii de sancţiuni, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.
Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
La aprecierea vinovăţiei în neexecutarea sentinţei Curţii de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competenţa de a analiza dispoziţiile şi dosarele de notificare pentru toţi solicitanţii din ţară.
În raport de aceste circumstanţe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.
De altfel, aşa cum a arătat judecătorul fondului, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, pentru aplicarea unei sancţiuni trebuie să se aibă în vedere circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi atitudinea autorităţilor, eventuala inerţie a acestora (cauzele Fociac c/România şi Sanglier c/Franţa).
Or, în cauza prezentă până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie şi procedurile de evaluare, împrejurările enunţate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situaţie în care nu se poate reţine starea de inerţie a autorităţii şi prin urmare culpa acesteia.
De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituţională a României, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenţei constante a curţii puterea obligatorie este ataşată şi considerentelor unei decizii.
Faţă de împrejurările enunţate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare şi evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluţionate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorităţii pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, astfel că motivul de recurs este nefondat.
Recurenta a mai susţinut că în cazul acesteia nu ar produce consecinţe adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, deoarece obligaţia era stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Înalta Curte arată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo distincţie între situaţiile soluţionate prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este nefondată şi critica privind necercetarea fondului deoarece Curtea de Apel a explicat în cuprinsul hotărârii, cu argumente logice şi jurisprudenţiale, motivele pentru care a concluzionat că acţiunea este nefondată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Ţ.I. şi C.E.V., în calitate de moştenitori ai defunctei Ţ.E., împotriva Sentinţei nr. 784 din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4774/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4831/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
