ICCJ. Decizia nr. 4767/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4767/2012
Dosar nr. 1012/33/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 iulie 2011, reclamantul R.N.N., a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, solicitând anularea ordinului nr. II/3139 din 6 iulie 2011 prin care a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că nu se face vinovat de săvârşirea abaterii reţinute în sarcina sa, respectiv "neglijenţă manifestată în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici", iar oricum, sancţiunea aplicată este vădit lipsită de proporţionalitate.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând în subsidiar modificarea ordinului contestat, în sensul înlocuirii sancţiunii disciplinare aplicate cu o alta mai uşoară.
Prin Sentinţa civilă nr. 102 din 9 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus modificarea ordinului atacat, în sensul înlocuirii sancţiunii disciplinare "destituirea din poliţie" cu sancţiunea disciplinară "amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani".
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus obligarea ambilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată şi în plus obligarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi calculate, cuprinzând şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 8 iulie 2011 şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a parcurs procedura prealabilă, dar Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a soluţionat contestaţia, rezumându-se să comunice posibilitatea sesizării instanţei judecătoreşti.
Instanţa a constatat că actul de sancţionare a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, cuprinzând toate elementele cu caracter obligatoriu prevăzute de Ordinul MAI nr. 400/2004, inclusiv cerinţa motivării.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut în esenţă că abaterea disciplinară a fost corect stabilită în sarcina reclamantului care, în calitate de ofiţer de poliţie rurală, în cursul anului 2010, a manifestat lipsă de sprijin, îndrumare şi implicare în activitatea de cercetare şi soluţionare a dosarelor penale la Postul de Poliţie M., pentru gravele deficienţe constatate la acea unitate fiind sancţionat şi şeful de post.
Referitor la individualizarea sancţiunii disciplinare, instanţa a constatat lipsa de proporţionalitate a măsurii dispuse, atât în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârşită abaterea disciplinară şi de persoana reclamantului, cât şi faţă de faptul că persoana găsită direct responsabilă de rezultatele defectuoase constatate la Postul de Poliţie M. - conducătorul acestuia - a primit o sancţiune mai blândă.
Sub acest aspect, instanţa de fond şi-a însuşit propunerea Consiliului de disciplină şi a dispus înlocuirea măsurii destituirii din poliţie cu sancţiunea "amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani".
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantul R.N.N., cât şi pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa a interpretat în mod eronat probele administrate, din care rezultă că nu se poate reţine săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, întrucât, în calitate de ofiţer încadrat la Biroul de ordine publică pentru mediu rural din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, nu avea nici un fel de atribuţii cu privire la dosarele penale instrumentate la nivelul Postului de Poliţie M., asemenea competenţe revenind Compartimentului criminalitate judiciară din care nu făcea parte reclamantul.
Reclamantul a criticat sentinţa şi referitor la lipsa motivării actului administrativ contestat, ordinul, deşi reţine săvârşirea unei grave abateri disciplinare, neindividualizând în concret care sunt prejudiciile grave aduse funcţionării şi imaginii poliţiei care să fundamenteze măsura destituirii.
În recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a învederat că instanţa a reţinut în mod nejustificat că s-a refuzat dreptul reclamantului la soluţionarea contestaţiei, ignorând faptul că, în raport de calitatea emitentului ordinului, contestaţia nu putea fi adresată decât instanţei de judecată.
Pârâtul a mai arătat că instanţa de fond putea pronunţa doar o soluţie de anulare a actului administrativ contestat, în tot sau în parte, fără a se putea substitui structurii competente pentru a dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare.
De altfel, a precizat pârâtul, faţă de împrejurările săvârşirii abaterii, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, precum şi în raport de gradul de vinovăţie a reclamantului, sancţiunea disciplinară aplicată a fost corect individualizată.
În recursul formulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost criticată sentinţa sub aspectul reţinerii aspectului că sancţiunea aplicată ar fi fost suspendată de drept prin nesoluţionarea contestaţiei administrative, deşi adresa nr. 430710 din 22 iulie 2011 a Ministerului Administraţiei şi Internelor reprezintă chiar actul de soluţionare a procedurii prealabile.
În acest sens, a precizat pârâtul, s-a procedat la punerea în executare a ordinului, nefiind justificată nici acordarea despăgubirilor constând în drepturile salariale neîncasate, în condiţiile în care reclamantul nu a mai desfăşurat vreo activitate de la data de 8 iulie 2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, criticile privind aspectele formale ale actului administrativ contestat, formulate pe de o parte de reclamant, iar pe de altă parte de către pârâţi, sunt neîntemeiate.
Referitor la parcurgerea procedurii prealabile administrative, această etapă reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ.
Astfel, atât Legea nr. 554/2004, cât şi Legea nr. 360/2002 reglementează recursul graţios obligatoriu, funcţionarul public cu statut special, poliţistul, dacă se consideră vătămat într-un drept al său print-un act administrativ individual, trebuind să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a actului.
În cauză, procedura prealabilă a fost îndeplinită, împrejurarea că pârâtul emitent al deciziei de sancţionare a înaintat contestaţia instanţei de contencios administrativ, fără a se pronunţa asupra plângerii, fiind fără relevanţă.
Referitor la motivarea actului contestat, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că această condiţie de legalitate şi validitate a deciziei de sancţionare a fost îndeplinită, fiind precizate atât fapta reţinută, prevederile legale încălcate, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant.
Pe fondul litigiului, în sarcina poliţistului s-a reţinut abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, respectiv neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.
În concret, astfel cum au statuat atât pârâţii, cât şi Consiliul de disciplină şi instanţa de judecată, reclamantul a manifestat lipsă de sprijin, îndrumare şi implicare în activitatea de cercetare şi soluţionare a dosarelor penale cu autori cunoscuţi şi autori neidentificaţi la Postul de Poliţie M..
Instanţa de fond a constatat în mod corect că fapta imputată reclamantului se circumscrie activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea identificării autorilor şi începerii urmăririi penale, gravele deficienţe manageriale ale şefului de post, şi el sancţionat disciplinar, repercutându-se nemijlocit şi asupra reclamantului, în calitatea sa de ofiţer de poliţie rurală.
Sub acest aspect, apar ca neîntemeiate criticile formulate de reclamant, abaterea disciplinară fiind bine stabilită şi sancţionată.
Referitor la individualizarea sancţiunii disciplinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a criticat sentinţa, susţinând că instanţa nu se putea substitui angajatorului şi aplica o altă sancţiune mai uşoară.
Curtea nu poate primi acest punct de vedere, întrucât rolul instanţei de judecată, ce deţine plenitudinea de competenţă jurisdicţională disciplinară, nu poate fi limitat doar la verificarea legalităţii actului de sancţionare, fără a-i recunoaşte şi posibilitatea de a cenzura ea însăşi sancţiunea aplicată.
Odată învestită instanţa, în baza rolului său activ, trebuie să soluţioneze cauza sub toate aspectele, neputându-se susţine că ar fi vorba de o imixtiune în prerogativele disciplinare ale autorităţii angajatoare.
Astfel, instanţa, ca organ abilitat cu controlul jurisdicţional, care este devolutiv, are dreptul de a pronunţa o soluţie proprie, respectiv de a reindividualiza sancţiunea disciplinară aplicată, în funcţie de criteriile legale generale: împrejurările săvârşirii abaterii, gradul de vinovăţie, consecinţele faptei comise, comportarea anterioară a persoanei şi eventualele sancţiuni disciplinare anterioare.
În cauză, instanţa a analizat toate aceste aspecte, procedând în mod judicios la înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate cu o alta mai uşoară, respectiv amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani.
Curtea nu poate primi nici critica formulată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj privind obligarea sa la plata unor despăgubiri materiale.
Întrucât instanţa a dispus în mod corect modificarea ordinului atacat, reclamantul este în drept să beneficieze de despăgubiri, respectiv de drepturile salariale şi celelalte drepturi de care a fost lipsit din momentul punerii în executare a sancţiunii disciplinare şi până la data soluţionării irevocabile a litigiului.
În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursurile declarate de R.N.N., Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj împotriva Sentinţei civile nr. 102 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4763/2012. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 4769/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
